14.4 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 18, 2022
AcasăEconomicCariera Seciuri se va închide!

Cariera Seciuri se va închide!

Cariera Bustuchin nu se va mai deschide. Conform unor surse în prezent s-a elaborat un studiu de soluţii, concluzia finală părând a fi aceea că cele două excavatoare de la Seciuri se vor muta după epuizarea rezervelor de cărbune la Berbeşti, respectiv la Cariera Olteţu.

După promisiunile deşarte făcute de parlamentari în campania electorală, doar pentru a strânge voturi, iată că până la urmă specialiştii din sistemul minier şi energetic au realizat şi acel studiu de soluţii pentru a vedea dacă este rentabilă sau nu deschiderea Carierei Bustuchin. Conform unor surse, studiul de soluţii a fost elaborat şi urmează a fi prezentat conducerii CE Oltenia. Cu licenţa de exploatare eliberată, dar şi cu certitudinea existenţei de rezerve consistente de cărbune, toate promisiunile indicau faptul că se va deschide Cariera Bustuchin. Acum însă, situaţia a luat o altă întorsătură. Informaţiile obţinute indică faptul că după epuizarea stocurilor de cărbune de la Cariera Seciuri cele două excavatoare de mare tonaj vor pleca spre Cariera Olteţu, fapt pentru care va fi nevoie de amenajarea unui drum de acces. Surse din CE Oltenia susţin că drumul de acces al excavatoarelor spre Cariera Oltetu va fi realizat fie în regie proprie de Divizia Minieră, fie va fi scos la licitaţie. În ceea ce priveşte minerii de la Cariera Seciuri, închiderea activităţii nu va duce şi la lăsarea pe drumuri a acestora. Conform aceloraşi surse personalul va fi transferat la Berbeşti-Cariera Olteţu, acestora fiindu-le asigurat şi transportul. Studiul de soluţii legat de Cariera Seciuri-Olteţu va trebui aprobat de conducerea Diviziei Miniere, dar şi de către Directoratul CE Oltenia.