14.4 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 18, 2022
AcasăActualitateFluerătoru încearcă să scape de puşcărie

Fluerătoru încearcă să scape de puşcărie

Judecătoria Târgu-Jiu a decis respingerea solicitării sindicalistului Cristea Fluerătoru de a fi judecat în stare de libertate. Magistraţii au luat aceeaşi decizie şi în cazul celor doi salariaţi din minerit, Nicolae Giuran şi Gheorghe Benga, trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, respectiv abuz în serviciu.

Judecătoria Târgu-Jiu a decis, ieri, respingerea solicitării avocaţilor sindicalistului din Motru, Cristea Fluerătoru, de a fi judecat în stare de libertate. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul angajaţilor Complexului Energetic Oltenia, Nicolae Giuran şi Gheorghe Benga. Anchetatorii au stabilit că cei trei au produs un prejudiciu estimat la 900.000 de lei în urma modernizării DJ Ştiucani-Miculeşti. Firma sindicalistului a încasat decontul de la fosta SNLO pentru acest tronson fără, însă, a efectua lucrările corespunzător. La începutul săptămânii, Fluerătoru, Giuran şi Benga au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu pentru mai multe infracţiuni de fals şi abuz în serviciu, în legătură cu modernizarea drumului care trece prin comuna Slivileşti.