Tineri de împrumut

02 Jul 2012 scris de , C. Brujan // Sport, citit de 193 ori

În cantonamentul din Austria, Petre Grigoraş nu va miza şi pe jucătorii tineri din lot. Astfel, aceştia au fost lăsaţi acasă fiind împrăştiaţi prin întreaga ţară. Mijlocaşul Alexandru Neagu va lua drumul Aradului, cei de la UTA dorindu-l insistent pe jucător. „După turneul republicanilor de la Arad, Neagu a fost remarcat de oficialii echipei UTA. Antrenorul Falub l-a urmărit atent şi acum îl vrea acolo. Eu spun că e spre binele jucătorului să meargă şi să joace acolo”, a comentat Pârvulescu. Un alt pandur, fundaşul Gabriel Oiţă este şi el pe lista celor lăsaţi acasă. „Lui Oiţă i-ar fi greu să prindă acum să joace. Cel mai bine pentru el este să meargă undeva şi să joace. E tânăr şi nu trebuie să stea. O să căutăm să-l împrumutăm, fie la Liga 2 fie o să joace pentru Pandurii 2. Important e să joace”, a mai comentat Pârvulescu. Un întreg contingent de panduri va pleca la Târgu Mureş. „Avramescu, Tătaru, Alexandru Dan şi Unguru vor pleca la FCM Mureş. Ei la fel ca şi ceilalţi vor fi împrumutaţi pentru un sezon. Sperăm ca în vara viitoare să vină sănătoşi şi cu ceva experienţă. De asta au nevoie, şi vă spun ce le-am spus şi lor. Faptul că au fost împrumutaţi nu înseamnă că i-am aruncat, ci am făcut asta pentru binele lor”, a încheiat Pârvulescu.



Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!