Au venit Popete şi Horvat, a plecat Lazar !

13 Jan 2011 scris de , C. Brujan // Sport, se incarca..

Stromajer n-a mai plecat în cantonament

Petre Grigoraş tot aşteaptă ca cei din conducere să transfere un atacant. Gorjenilor le-au fost propuşi mulţi atacanţi, însă aceştia nu prea sunt pe placul lui Grig. Şi dacă în ofensivă nu se mişcă mai deloc, cei de la Pandurii aduc oameni să-şi asigure „spatele”. Mai nou, au venit Florin Popete şi un portar de la Mureşul Deva, Pavel Horvat. În schimb, portarul David Lazar a plecat la Sibiu, nefiind luat în cantonamentul de la Poiana Braşov. Nici Jaka Stromajer nu s-a urcat în autocar pentru a face deplasarea în Poiană.

S-a întors Popete

Cum Gabi Matei a semnat cu Steaua şi din vară nu va mai face parte din lotul pandurilor, Grigoraş a căutat să se acopere pe postul de fundaş dreapta. „Florin Popete este jucătorul nostru. Nu ştiu pe cât timp a semnat dar e clar jucătorul nostru. Trebuie să avem soluţii pe partea dreaptă, pentru că ştiţi foarte bine că Gabi Matei ne va părăsi din vară şi pe lângă Pleaşcă am adus şi un jucător cu mare experienţă, care a evoluat ani buni aici la Târgu-Jiu şi a făcut-o cu succes. Este gorjean get beget şi sper ca acum, pe ultima sută de metri, că nu mai e la prima tinereţe, să ne poată ajuta la nevoie”, a declarat Petre Grigoraş.

Stromajer, absent

Grigoraş caută să întărească atacul, însă poate primi o grea lovitură dacă Jaka Stromajer nu va mai continua la Pandurii. Pierderea constă în faptul că ar mai dispărea o variantă pentru atac, nicidecum în sensul că Jaka este un super atacant. Atâta timp cât în 73 de jocuri omul angajat să dea goluri pentru gorjeni a marcat doar de şase ori! Şi acum, impresarii jucătorului îl forţează pe atacant să nu se prezinte la antrenamente, ceea ce nu e pe placul lui Grigoraş. „Vedeţi că nici pe Stromajer nu am reuşit să-l aducem la echipă pentru că are unele probleme contractuale pe care eu nu le-am cunoscut. Îl scosesem şi pe el de la naftalină puţin şi acum nu-l mai avem, deocamdată. Sper ca vineri-sâmbătă să vină în cantonament”, a mai spus Grigoraş.

Lazar, înlocuit de Horvat

Portarul David Lazar n-a fost lăsat de către echipa unde a fost împrumutat de gorjeni până în vară să revină la Târgu-Jiu. Astfel, portarul mai are şase luni de împrumut la Voinţa Sibiu şi, deşi este în acte jucătorul pandurilor, nu poate reveni la echipa „mamă” dacă ardelenii nu sunt de acord. Şi cum cei de la Sibiu nici nu au vrut să audă de întoarcerea lui Lazar la Târgu-Jiu, oficialii gorjeni s-au orientat rapid şi l-au convocat, de la Deva, pe Pavel Horvat. Acesta are 20 de ani, a jucat doar la Mureşul Deva, a şi fost chemat la loturile naţionale de juniori, iar mai nou a intrat şi în vederile selecţionerului de tineret Emil Săndoi. Pavel Horvat a fost adus la Târgu-Jiu chiar de tatăl său care i-a şi dat un sfat părintesc. „Ai grijă de tine, acum totul depinde de tine. Trenul a oprit în gara ta, urcă-te în el şi nu te mai da jos. E şansa ta”, a fost mesajul dat de Horvat senior fiului său. Pavel Horvat a jucat 8 meciuri în tur la Mureşul Deva, iar junioratul l-a efectuat tot la echipa deveană. „Fiul meu n-a avut antrenor cu portarii. El a crescut din ambiţie. Este urmărit de doi ani de domnul Bălăeţ, dar şi domnul Lung l-a observat pe când era la Pandurii”, a mai spus Horvat senior.

Lazar ar fi vrut să rămână !

Lăsat acasă, David Lazar se va prezenta la antrenamentele echipei Voinţa Sibiu. Deşi au existat foarte multe discuţii între cele două conduceri ale echipelor care îl vor, portarul are şanse mari să continue să apere la Divizia B chiar dacă şi-ar fi dorit să joace la Pandurii. „Situaţia mea e incertă. Sper ca cei de la Sibiu să înţeleagă că am o şansă de a juca în Liga 1 şi să-mi dea drumul. Niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viitorul. Eu sper să o ţin tot aşa, nu mă mulţumesc cu puţin şi vreau să ajung cât mai sus. Aş alege Pandurii, dar am contract la Sibiu până la vară. Îi mulţumesc domnului Grigoraş că s-a orientat spre mine. Mi-a spus că totul depinde de mine, de modul cum mă pregătesc, iar indiferent de nume, va apăra cel care este mai în formă”, spunea Lazar înainte de a afla că nu va urca în autocarul pentru Poiana Braşov.





1 Comentariu (prima pagină conţine cele mai vechi comentarii)

  1. dfhdfjfdjg says:

    Cica nu a avut antrenor cu portarii…dar Nea Sava, Nea Petre sau Sile Rahoveanu ce au fost?

    Voteaza comentariul: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. RECLAME


Comentariul dumneavoastra

Connect with Facebook

Sau lasati un comentariu folosind facebook

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!