Succes

Zi de bucurie pentru Grădiniţa Nr 8

01 Jun 2012 scris de , Silvia Fleancu // Social, citit de 326 ori

Luna copilăriei debutează astăzi şi în toată această perioadă, puţin, câte puţin încercăm să regăsim copiii din noi. Această zi specială, Ziua Copilului a fost marcată şi de cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8, Târgu-Jiu printr-o serie de activităţi şi programe desfăşurate atât în incinta instituţiei, cât şi la alte instituţii partenere din municipiu.

Pregătirea copiilor pentru marea sărbătoare a fost atent monitorizată şi coordonată de cadrele didactice, în frunte cu directorul unităţii, Daniela Sevastru, care a reuşit să redea cea mai frumoasă acţiune dedicată micuţilor, pe care îi are în grijă, dar şi părinţilor deopotrivă. „Pregătirea acestei zile a început încă de luni, 28 mai 2012 de către toate cadrele didactice din grădiniţă. S-au amenajat sălile de clasă, s-au pregătit programe educative specifice acestei zile în concordanţă cu tema acestei săptămâni « 1 IUNIE-Să fie zi de mare bucurie! », prin care s-a urmărit dreptul copiilor de a primi o educatie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalităţii sale”, a spus Daniela Sevastru, directorul unităţii. Agenda zilei a fost încărcată, iar micuţii au avut parte de cele mai frumoase momente. Comisia Metodică a cadrelor didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8 a avut ca activitate principală un program educativ pe temă ecologică: „Pădurea vorbitoare”, prin care preşcolarii au fost îndemnaţi să ocrotească spaţiile verzi, program coordonat de doamnele educatoare Paula Teleianu şi Raluca Bulacu. „1 Iunie a coincis din punct de vedere instructiv-educativ şi cu evaluarea cunoştinţelor de la grupele pregătitoare, care-şi vor îndrepta paşii în acest an la şcoală. Astfel, putem nominaliza grupa pregătitoare A, condusă de doamnele educatoare Iovescu Ileana şi Ţigăran Eugenia, care a desfăşurat competitiv jocul didactic: « Răspunde repede şi bine! ». A fost un moment deosebit pentru preşcolarii care au făcut faţă sarcinilor, regulilor şi probelor, unde au fost sintetizate diverse cunoştinţe pe domenii de cunoaştere şi nu în ultimul rând de cultură generală. Preşcolarii au răspuns cu profesionalism tuturor provocărilor, drept pentru care au fost recompensaţi cu diplome, dulciuri şi alte surprize”, a mai declarat directorul unităţii şcolare. În cadrul Parteneriatului Educaţional dintre Grădiniţa Nr.8 şi Gradiniţa „Mihai Eminescu”, Târgu-Jiu, s-a desfăşurat acţiunea „Carnavalul prieteniei”-Parada personajelor din poveste. Preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8, au mai participat şi la acţiunile organizate de către Autorităţile Locale în Parcul Central. Astfel, au mers la Concursurile de „Biciclete şi triciclete”, dar şi la „Desene pe asfalt”.



Comentariul dumneavoastra

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!