Un târg de succes

Mii de gorjeni, duminică, în Târgul Auto Succes

28 May 2012 scris de Silvia Fleancu // Headlines, Social, se incarca..

În mai bine de patru săptămâni de la inaugurare, cel mai modern târg auto din Oltenia deschis la Târgu Jiu, Târgul Auto Succes, a demonstrat că nu se dezminte de la faima pe care a căpătat-o în rândul miilor de vizitatori ce-i trec pragul. Porţile stau deschise în fiecare joi şi duminică celor interesaţi să-l exploreze în lung şi în lat în căutare de autovehicule, care mai de care mai fâşneţe şi atractive, dar şi de accesorii auto sau produse de interes larg în gospodărie. Atracţia târgului, precum un magnet, sunt, fireşte, maşinile de toate categoriile, clasele şi pentru toate buzunarele şi gusturile. Dar cel mai important rămâne faptul că pe faţa muşteriilor şi a agenţilor economici se citeşte la unison, o mare uşurare: nevoia de SPAŢIU şi CONDIŢII pentru expunere, satisfăcute în sfârşit. Nu sunt singurele atuuri, pentru că organizatorilor nu le-a scăpat nimic nici la capitolul voie bună. După un tur complet al târgului, vizitatorii se pot destinde alături de cei dragi la terasele de mici şi bere, bucurându-se de momente plăcute.

Este o tradiţie nouă şi din ce în ce mai apreciată de mii de gorjeni şi nu numai! Vizitarea celui mai modern Târg Auto din Oltenia şi cunoaşterea posibilităţilor lui de explorare, toate reunite pe suprafaţă de peste 40 de mii de metri pătraţi, cu 500 de locuri de parcare pentru maşinile scoase la vânzare, parcare gratuită pentru vizitatori, utilităţi îmbunătăţite şi terase cu mici şi bere. Porţile Târgului Auto Succes s-au deschis pe 19 aprilie, iar de la inaugurare până astăzi, reacţia publicului se menţine la înălţime. Oferta de produse se adresează câtor mai multe categorii sociale, care nu au motive să regrete dacă trec măcar o dată prin târg, în cele două zile de târg, joi şi duminică. Atracţia principală sunt maşinile, unde proprietarii sau comercianţii au avut grijă să prindă un loc de parcare din cele peste 500 puse la dispoziţie de Compania Succes. Dacă te saturi de maşini sau te preocupă altceva, poţi oricând străbate liniştit cele şase hale ridicate pentru comercianţi. Nu se ştie niciodată ce ai putea găsi interesant şi util. Atmosfera degajată din Târgul Auto pe care o sesizezi imediat ce-i treci pragul este din plin întreţinută de comercianţii mulţumiţi de spaţiu şi condiţii şi mai ales de faptul că nu duc lipsă de clienţi. Pentru aceştia, agenţii economici încearcă să nu scape din vedere faptul că oferta trebuie să fie una accesibilă şi variată. Preocupări vin de la autovehicule, în special, dar şi biciclete, motostivuitoare sau aparate electronice şi electrocasnice. Nu mai prejos se lasă comercianţii de încălţăminte sport, telefoane mobile şi chiar jucării pentru copii. În mod cert, pe listă, cumpărătorii pot face oricând loc unui alt produs. Părerea lor, a celor care vorbesc deja din experienţă, contează cel mai mult. „Nu este prima dată când vin în Târgul Auto, dar mereu vin pentru altceva. Am lăsat maşina pe mai târziu, nu ne-am decis încă ce anume căutăm, dar profităm de celelalte cumpărături utile pe care le putem face”, a declarat un vizitator fidel. „Pentru mine a devenit o tradiţie să îmi rup câteva ore dintr-o zi de duminică, este singura zi când am timp, dar vin cu plăcere pentru că merită. Era timpul ca cineva să se gândească şi la noi. Aici avem condiţii, ne este drag să venim, nici nu plătim intrare, este asfalt, spaţiu şi avem ce vedea. Aşa este bine. Felicitări celor cu ideea!”, a subliniat un alt târgujian. Nici comercianţii nu par să îi contrazică pe vizitatori, nu la capitolul „târg adevărat, cu spaţiu aerisit şi utilităţi”, după cum a spus un proprietar de maşină, dornic să încheie o afacere decentă. Singurul regret al acestuia ţine de faptul că „maşinile nu se cumpăra chiar cu viteza cu care ne-am dori noi, comercianţii. A mai scăzut piaţa, sunt fluctuaţii, dar sper să îşi revină. Cât despre târg, numai cuvinte de laudă, mai sunt unele detalii de pus de punct, dar sunt sigur că se va întâmpla”, a conchis vânzătorul. De la categoria accesorii auto, nu pot lipsi cauciucurile, care în fiecare zi de târg aduc vânzări agenţilor economici. Specialiştii ştiu de ce. „De când s-a deschis Târgul Auto Succes, este altceva pentru noi ca şi agenţi economici, dar şi pentru lumea care vine, se interesează şi spune convinsă că se merită. Am şi motostivuitoare la vânzare, sunt toate la mare căutare. Înainte de cel mai modern târg din Oltenia, poate că îmi băteam capul cu lipsa spaţiului, acum nu mai este cazul. Sunt zile şi zile, nu mă plâng. Cel mai important este că am găsit spaţiul adecvat pentru marfă. Cu înghesuiala nu faci nimic”, a declarat comerciantul de cauciucuri. Intrarea la Târgul Auto Succes este liberă, iar de acest avantaj se bucură mii de vizitatori, în fiecare joi şi duminică, prilej cu care sunt atent analizate noutăţile şi oferta împrospătată din târg. Cu toţii ştiu că o vizită scurtă la Târgul Auto Succes se prelungeşte garantat, pentru că nu poţi epuiza în câteva minute oferta şi nici să te saturi de micii apetisanţi pregătiţi pe grătar. Şi pentru că fidelitatea gorjenilor trebuie premiată, reprezentanţii Grupului de firme Succes intenţionează să dezvolte mai mult actualul târg de maşini, transformându-l, în viitorul apropiat, într-un important Centru comercial, destinat oricărui tip de activitate comercială.

Compania Succes celebrează copilăria

Surprizele pregătite de organizatori se ţin lanţ, pentru că, nu vor fi uitaţi cei mai mici dintre vizitatori. De Ziua lor, de 1 iunie Compania Succes le pregăteşte tuturor o întâlnire cu distracţia la Târgul Auto. Mai mult, copii de la grădiniţe şi şcoli, dar şi de la centrele de asistenţă socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor avea parte de o sărbătoare aşa cum se cuvine. Desene pe asfalt, concursuri de dans şi cântec, dar mai ales jocuri ale copilăriei sub bagheta magică a dibacilor clovni, toate vor fi savurate de copiii invitaţi la Târgul Auto Succes de 1 iunie. Prichindeii se vor întrece în iscusite concursuri iar la final, nimeni nu va rămâne nepremieat. Compania Succes pregăteşte o zi pe cinste copiilor care reprezintă minunile vieţii. Ce mai rămâne este ca de 1 iunie, cu mic cu mare, gorjenii să facă un popas la cel mai modern târg auto din Oltenia şi să se reîntoarcă în trecut, la copilăria, care pentru mulţi a semnificat cea mai frumoasă perioadă. Compania Succes doreşte să retrăiască, alături de gorjeni, momentele speciale ale copilăriei, cu produse tradiţionale de cea mai bună calitate, cu jocuri, dans şi voie bună şi nu în ultimul rând cu o gamă largă de servicii, care să răspundă nevoilor oamenilor de orice vârstă şi din orice categorie socială.





Comentariul dumneavoastra

Connect with Facebook

Sau lasati un comentariu folosind facebook

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!