Festivalul Luminii la Târgu-Jiu

17 May 2012 scris de , Denisa Oprișor // Social, citit de 345 ori

Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Filiala Târgu-Jiu „Ecaterina Teodoroiu”, organizează pe data de 19 mai cea de-a patra ediţie a Festivalului Luminii, un proiect cu tradiţie al cercetaşilor din România, organizat simultan în 23 de localităţi din ţară. Potrivit organizatorilor, scopul festivalului este de a oferi comunităţii locale un eveniment în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin diferite forme de artă iar participanții se pot deconecta de la problemele și stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată prin mii de lumânări. În acest an cercetaşii din Târgu-Jiu au pregătit participanţilor la festival ateliere de facepainting, origami, pictură, păpuşi, palm-prints, megabubbles, dar şi multe alte surprize. Cei interesaţi vor primi şi câteva informaţii de bază pentru mersul pe munte de la colaboratorii cercetaşilor, Asociaţia Drumeţii Montane. Festivalul se va termina cu un concert al celor de la Paperglass. Târgu-Jiul se va transforma pe 19 mai în capitala luminilor, o feerie de culori, la care gorjenii sunt invitaţi să vină în număr cât mai mare.



Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!