Succes

Impact…în Educaţie

Exigenţele unei atitudini civice în relaţia dintre profesor şi elev

11 Nov 2011 scris de , Redacția Impact În Gorj // Social, se incarca..

Despre Educaţie s-a scris şi se va scrie mereu cu aceeaşi pasiune, dar şi cu un fel de vanitate nedezminţită care confirmă propensiunea educatorului de a etala opţiuni şi valori ce pot fi validate dincolo de candoarea adolescentină a sincerităţii fiecăruia dintre noi. Acest lucru ne îndeamnă să privim cu atenţie, mai ales că a desluşi „alfabetul” conduitei morale se impune cu atât mai mult, cu cât purtăm fiecare dintre noi sigla educaţiei primite în sala de clasă şi în curtea şcolii! Tocmai de aceea, cred că a stabili şi anumite repere ale unui comportament civilizat în relaţia dintre profesor şi elev înseamnă a surprinde anumite limite ale depersonalizării individului. Dorinţa de a avea un interlocutor în relaţia de comunicare şi de a purta un dialog civilizat în schimbul de opinii se înscrie în recuzita unui demers analitic pe care îl propunem spre analiză şi reflecţie cititorilor Ziarului „Impact”, cu convingerea că vom înţelege mai bine exigenţele unei atitudini civice care se înscrie pe coordonatele distincte ale unor vectori ai domeniului educaţional.

Despre elevul care poate sau nu poate să fie dat afară din clasă!

Poate părea surprinzătoare afirmaţia noastră, dar putem aprecia, fără teama de a greşi, că Educaţia este acel domeniu de mare sensibilitate şi amplitudine spirituală care surprinde cel mai pregnant ceea ce putem numi degradarea condiţiei umane. De aceea, şcoala poate fi considerată „bursa de valori” a tablei morale a unei societăţi aflate într-un continuu proces de tranziţie, iar atâta vreme cât instituţia şcolii înregistrează o criză accentuată şi ireversibilă, putem spune că viitorul acelei societăţi poate fi pus cu mare certitudine sub semnul întrebării! Cu aproape o săptămână în urmă, purtam o discuţie interesantă cu o profesoară care întâmplător era şi dirigintă la o clasă a XI-a de la Colegiul Tehnic nr.2 Târgu-Jiu, iar „subiectul” discuţiei noastre era un elev care prin conduita lui „atipică” depăşise limitele unui comportament decent, ba, mai mult, chiar demonstrase de mai multe ori, că este capabil să creeze o atmosferă improprie bunei desfăşurări a orelor de curs. Răspunsul mai tinerei colege, dar, totuşi, cu destulă experienţă la clasă, mi-a părut oarecum surprinzător, dar a fost categoric: „Nu avem dreptul să-l dăm afară din clasă pe elevul respectiv, indiferent ce ar face el”! Bineînţeles că am rămas nu doar surprins, dar uşor contrariat de afirmaţia doamnei profesor, iar în continuare, fiind nedumerit de temeiul afirmaţiei sale, am rugat-o să-mi spună, unde scrie acest lucru. Răspunsul primit a fost halucinant: „Nu ştiu unde scrie, dar aşa este”, iar perseverenţa ei în a susţine un asemenea punct de vedere, mai ales că afirmaţia o făcea în faţa clasei, m-a dus imediat cu gândul la ceea ce înseamnă exigenţele unei atitudini civice în relaţia dintre profesor şi elev! În cele din urmă, i-am pus întrebarea firească: „Dacă nu avem dreptul să-l dăm afară pe elevul respectiv, atunci el are dreptul să facă ce vrea în sala de clasă? Oare, elevul despre care vorbim, nu are şi obligaţii? La ora de dirigenţie, le-aţi vorbit despre faptul că drepturile fundamentale sunt corelative şi cu obligaţiile unui comportament civilizat”?

De multe ori, bădăranul, mitocanul de pe stradă ajunge şi în sala de clasă!

Poate că şi în virtutea unor standarde educaţionale coerente şi stabile, credem că e necesară şi evidenţierea unor particularităţi ale diferitelor structuri comunicaţionale, precum şi însuşirea unor elemente de cultură tehnică referitoare la noile mijloace de comunicare, prin utilizarea unor modalităţi de selecţie a conţinuturilor ce se pot transmite prin intermediul mesajului educaţional. De multe ori, bădăranul, mitocanul de pe stradă ajunge şi în sala de clasă, unde „se produce” cu tarele lui comportamentale, iar elevul despre care vorbim este produsul contextului actual. Desigur, totul are rădăcini în trecut, dar aceste rădăcini nu pot explica orice răbufnire atipică a lipsei de ducaţie. În momentul în care dăm vina pe familie sau pe grupul de prieteni, ne exonerăm de orice fel de responsabilitate, iar aceasta este foarte periculos! Apare un soi de determinism subcultural care merge mai departe şi ne face să exclamăm pesimişti: „Asta e! Suntem în spaţiul mioritic”! În hiatusul acesta pustiitor, apare un fel de resemnare, deşi „Mioriţa” nu vorbeşte despre resemnare. Psihologia potrivit căreia „Aşa-i elevul, n-ai ce-i face”, pe mine mă oripilează, pentru că este o reacţie infantilă şi trădează o incapacitate de a ne îndeplini menirea de educatori! Competenţa comunicativă a şcolarilor mai mari sau mai mici se formează treptat, deoarece procesul de comunicare este unul complex şi se supune stadialităţii. Limbajul, ca instrument al comunicării, trebuie transformat la această vârstă, dintr-un limbaj spontan în unul coerent, nuanţat în funcţie de specificul comunicării, un limbaj cu ajutorul căruia să se poată transmite idei, gânduri, sentimente, atitudini şi să se poată modifica în bine diferite comportamente care demonstrează exigenţele unei atitudini civice în relaţia dintre profesori şi elevi.

Exigenţele unei atitudini civice în relaţia dintre profesor şi elev

Deşi a rămas oarecum stânjenită de întrebarea mea, distinsa colegă nu a avut un răspuns adecvat, iar eu am plecat spre cancelarie cu gândul că am o temă de reflecţie destul de interesantă pentru a diseca relaţia civilizată dintre profesor şi elev, pentru că dincolo de orice afirmaţie sentenţioasă, cred că se confirmă cu certitudine că multe dintre carenţele educaţionale ale tinerilor se regăsesc în limitele educatorilor! La vârsta şcolarităţii, mulţi dintre elevi alunecă mult prea uşor spre partea rea a lucrurilor, capacitatea lor de a discerne între bine- rău, frumos şi urât se dovedeşte extrem de labilă şi chiar destul de redusă! De aceea, cred că este imperios necesar să apelăm la forul interior al fiecăruia dintre noi, la sensibilitatea tuturor adulţilor, pentru a ne îngriji de inocenţa maniheistă a copiilor noştri, pentru a nu le afecta copilăria, supunându-i, parcă fără voia noastră, unui proces de imaturizare înainte de vreme, unui proces de dezumanizare, de desensibilizare, de percepere greşită a realităţii în care trăiesc şi mai ales de alterare a armoniei personalităţii lor. Exigenţele unei atitudini civice în relaţia dintre profesor şi elev atestă că Educaţia pentru comunicare trebuie făcută la toate nivelele, în toate formele şi cu toţi factorii de răspundere. Ea trebuie să aibă ca obiective atât cunoştinţele, atitudinile şi valorile, priceperile şi competenţele, cât şi formarea modelelor comportamentale. Prin utilizarea tuturor formelor de comunicare a unui mesaj până la înţelegerea deplină şi corectă a cestuia, cred că mai tânăra mea colegă trebuia să fie conştientă de stabilirea unor reguli şi metode în baza cărora trebuie realizată comunicarea între profesor şi elev!

Profesor Vasile GOGONEA





Comentariul dumneavoastra

Connect with Facebook

Sau lasati un comentariu folosind facebook

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!