Ruşeţ: “Din PDL au plecat oamenii slabi”

02 Jul 2012 scris de Loredana Covei // Politic, se incarca..

Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ face parte din noua conducere a PDL, sâmbătă acesta fiind ales ca secretar executiv în cadrul partidului. Mulţumindu-le colaboratorilor pentru încrederea acordată Ion Ruşeţ dă asigurări cu privire la faptul că este mai mult decât motivat să ducă la capăt activitatea desfăşurată. „Sunt dispus şi motivat să duc până la capăt ceea ce este de făcut”, a spus Ruşeţ.

Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a fost ales sâmbătă, în prezenţa a peste 1.200 de democraţi ca fiind preşedinte executiv al partidului. De la Gorj, la Convenţia Naţională au participat peste 20 de democraţi. „Mă onorează această funcţie în care am fost ales şi mă obligă să desfăşor o activitate politică mai intensă a partidului, în cadrul organizaţiei judeţene. Voi avea o activitate politică în care va fi nevoie mai mult de prezenţa mea la Bucureşti, în ţară”, a spus Ion Ruşeţ. Mai mult decât atât, în calitate de preşedinte executiv al PDL, dar şi de lider al PDL Gorj, Ion Ruşeţ a specificat că „vor fi mai multe responsabilităţi. La Gorj trebuie să ne aşezăm la masa discuţiilor pentru că acum ştim care sunt direcţiile, le analizăm, vedem unde s-a greşit, au fost persoane care au plecat iar acum BPJ trebuie să fie mai unit”. Întrebat despre situaţia din PDL, democratul şef a precizat că din partid au plecat oamenii slabi, cei care şi-au protejat anumite interese personale. „Au rămas în partid oamenii de onoare, cei care vor să ajute partidul la greu. Partidul trebuie să-şi îndrepte greşelile făcute cât timp s-a aflat la guvernare şi post guvernare, trebuie să se pregătească pentru alegerile parlamentare. La Gorj nu prea au părăsit partidul şi vom trece la analize în curând”, a precizat Ion Ruşeţ.

Vâlceanu: „Este o mare realizare”

Secretarul executiv al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, consideră că funcţia în care a fost numit Ion Ruşeţ este o mare realizare, atât a şefului filialei cât şi a întregii organizaţii. „Este singurul preşedinte de organizaţie din judeţ care face parte din conducerea centrală a unui partid. Este o mare realizare pentru PDL Gorj”, a adăugat Dan Vâlceanu.





Comentariul dumneavoastra

Connect with Facebook

Sau lasati un comentariu folosind facebook

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!