Admitere UTGJIU

Ruşeţ candidează împotriva lui Călinoiu pentru şefia Consiliului Judeţean

06 Jul 2011 scris de , Iulia Patrulescu // Headlines, Politic, citit de 317 ori

Deşi reorganizarea administrativ-teritorială va fi luată din nou în discuţie la toamnă, Ion Ruşeţ îşi anunţă candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean(CJ) Gorj, la sfârşitul acestei luni. Actualul preşedinte al instituţiei, Ion Călinoiu, crede că Ruşeţ este dezavantajat, la alegeri, de faptul că va candida din partea PD-L, partid de guvernământ, care nu se poate lăuda cu măsurile sociale luate în perioada de criză. Senatorul Toni Mihail Greblă este interesat şi el de funcţia respectivă, însă, în cazul în care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean nu va mai dori încă un mandat.

Senatorul PD-L şi social-democratul Ion Călinoiu sunt singurii candidaţi anunţaţi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Gorj, până în prezent. De asemenea, UNPR Gorj îl va susţine pe pedelistul Ion Ruşeţ la şefia CJ Gorj, împotriva lui Ion Călinoiu. „Dacă nu va fi făcută reorganizarea administrativ-teritorială, voi fi candidatul pe care PDL îl va susţine în 2012, pentru şefia Consiliului Judeţean Gorj”, spune Ion Ruşeţ, preşedintele partidului. Biroul Permanent Judeţean al PD-L a decis ca Ruşeţ să fie unicul candidat susţinut pentru funcţia respectivă. Deşi Guvernul a amânat până în toamnă, reorganizarea administrativă, Ion Ruşeţ spune că este posibil să îşi anunţe candidatura pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Gorj, chiar în această lună. „31 iulie este data la care va fi anunţată candidatura, deşi niciun coleg de-al meu din Biroul Permanent Judeţean nu şi-a anunţat intenţia. Probabil la 31 iulie va fi anunţată candidatura mea la Consiliul Judeţean, dacă vom rămâne în aceeaşi structură administrativ-teritorială”, a anunţat senatorul Ion Ruşeţ. USL Gorj şi-a anunţat deja candidatul pentru şefia Consiliului Judeţean în persoana actualului preşedinte, Ion Călinoiu, deşi au existat şi alţi social-democraţi care ar fi vrut să candideze pentru acest post. Zvonurile că Ruşeţ va candida împotriva lui Călinoiu au existat încă de la începutul anului. Chiar şi atunci, actualul preşedinte al CJ Gorj nu a părut speriat de adversarul său din PD-L. „N-am niciun stres că Ruşeţ va candida împotriva mea la Consiliul Judeţean”, declara Ion Călinoiu, actualul şef al Consiliului Judeţean. În opinia acestuia, Ruşeţ este dezavantajat, la alegeri, de faptul că va candida din partea PD-L, partid de guvernământ, care nu se poate lăuda cu măsurile sociale luate în perioada de criză.

Greblă: „Candidez la Consiliul Judeţean”

Printre cei care şi-au manifestat intenţia de a intra în bătălia electorală se află şi senatorul Toni Mihai Greblă, potrivit unor surse, mult interesat de şefia Consiliului Judeţean Gorj. Greblă a declarat, însă, că numai în cazul în care nu s-ar mai înscrie în cursă actualul preşedinte, ar candida. „Doamne fereşte! Dacă la un moment dat trebuie să candidez, voi candida. Altfel nu am niciun fel de dorinţă de a lua locul domnului Călinoiu sau a candida la Consiliul Judeţean. De exemplu, dacă domnul Călinoiu candidează la preşedinţia ţării că-l roagă domnul Ponta că nu mai poate. Doamne fereşte! Deocamdată, interesul Uniunii este că domnul Călinoiu nu mai candidează, evident că trebuie să ne repoziţionăm, să întrebăm organizaţia şi dacă eu voi fi cel mai bine plasat, probabil voi candida, ce să fac altceva”, a explicat Greblă condiţiile în care ar putea candida în locul lui Ion Călinoiu la şefia Consiliului Judeţean Gorj. Rămâne de văzut dacă Ion Ruşeţ sau Ion Călinoiu va ajunge la şefia Consiliului Judeţean Gorj, întrucât reorganizarea administrativ-teritorială duce la desfiinţarea Prefecturilor şi a actualelor Consilii Judeţene, urmând ca România să fie împărţită în opt regiuni.



1 Comentariu (prima pagină conţine cele mai vechi comentarii)

  1. u says:

    candideaza si castiga are voturi de la mineri o

  2. RECLAME


Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!