Succes

Delia Matache, în vizită cu elicopterul la Turburea

11 Jun 2012 scris de , Redacția Impact În Gorj // Headlines, Monden, citit de 1,401 ori

A trecut vremea maşinilor iar acum, elicopterul câştigă teren în rândul vedetelor cu fiţe şi a politicienilor. Sâmbătă, localnicii din Turburea s-au adunat, cu mic cu mare, după ce un elicopter a aterizat în satul Poiana, chiar lângă castelul de pe deal, abandonat de zeci de ani. Sătenilor nu le venea să creadă ochilor când din elicopter a coborât „diva locală”, Delia Matache, însoţită de iubitul ei Răzvan Munteanu. Vizita nu a durat mai mult de o oră şi jumătate, însă, suficient ca vedeta şi soţul ei milionar să se bucure de momente plăcute în compania părinţilor lui Răzvan. Socrul Deliei Matache a povestit localnicilor că viitoarea noră şi fiul său au mâncat, au mai făcut planuri pentru nunta din toamnă şi au plecat repede după ce au făcut escală din drumul lor pe ruta Craiova-Bucureşti. Delia tocmai participase la Romania Music Awards, eveniment desfăşurat la Craiova. Unul dintre copiii satului, Vlad Butişanu, a fost mai curajos şi a vrut să se pozeze cu „Ileana Consânzeana”. Cel puţin aşa ştia că la castelul de pe deal, locuieşte personajul de poveste. Delia nu a ezitat să se fotografieze cu micuţul Vlad după care, împreună cu Răzvan şi-a luat zborul cu elicopterul, lăsându-i pe localnici cu gura căscată. Zilele acestea, viitorii miri vor ajunge din nou la Târgu-Jiu, pentru a pune la punct detalii importante pentru nunta care va avea loc în luna septembrie pe meleagurile gorjeneşti. Delia şi Răzvan au hotărât să-şi unească destinele la biserica aflată în incinta Muzeului de la Curtişoara, iar petrecerea va avea loc la restaurantul de lux de pe insuliţa de pe Jiu. Invitaţii vor putea asculta muzica interpretată de Abnsamblul ,,Doina Gorjului”, dar vor avea şi alţi cântăreţi renumiţi. Cofetarii restaurantului de lux vor realiza un tort ce urmează a fi comandat de miri la următoarea vizită la Târgu Jiu.



Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!