Andra a susţinut un concert exploziv la Zilele Oraşului Rovinari

22 May 2012 scris de Rodica Istratie // Monden, citit de 563 ori

Seară explozivă la Rovinari. Mii de rovinăreni au ieşit pe străzi duminică seara, unde au sărbătorit aşa cum se cuvine Zilele Oraşului. Concertul mult aşteptat din centrul oraşului i-a ţinut pe rovinăreni afară din case până la miezul nopţii.

Piesa de rezistenţă a fost Andra, care a cântat mai bine de o oră. Vedeta a sosit la Rovinari însoţită de trupa ei de dansatoare, alături de care a făcut furori pe scena amenajată în centrul oraşului. Mii de rovinăreni au aplaudat la scenă deschisă spectacolul oferit de artistă. Timp de două ore pe scenă au evoluat şi trupe de dansatori de la clubul elevilor din Rovinari, care au arătat cât de talentaţi sunt. „Andra a cântat mai bine de o oră şi a avut în repertoriu cântecele din top. A cântat şi alături de fratele ei şi cumnata sa, muzică folclorică. A fost o seară frumoasă, iar locuitorii oraşului au aplaudat şi au cântat alături de vedete”, a declarat unul dintre organizatorii evenimentului, Cătălin Bengulescu. Locuitorii veniţi în număr mare la concertul organizat în centrul oraşului s-au arătat încântaţi de eveniment: „Este foarte frumos şi ne distrăm de minune. Am mâncat mici, am băut bere şi am dansat pe melodiile Andrei”, a spus una dintre tinerele care s-a distrat duminică seara la Rovinari.

Primăria oraşului Rovinari a alocat în acest an numai puţin de 50 de mii de lei pentru organizarea Zilelor Oraşului. La finalul concertului, Primăria Oraşului Rovinari a avut şi un foc de artificii care a încheiat o săptămână de distracţie şi voie bună.



Comentariul dumneavoastra