Admitere UTGJIU

Scandal în toiul nopţii

02 Jul 2012 scris de , Denisa Oprișor // Eveniment, citit de 174 ori

Noaptea este un sfetnic bun. Această regulă nu se aplică şi în cazul unor tineri din Mătăsari, care, în toiul nopţii s-au luat la harţă, chiar în terasa unei staţii de alimentare cu combustibil. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că L.C.C., de 29 ani şi S.A.D., de 30 ani, ambii din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, aflându-se la terasa respectivă, au provocat scandal, lovindu-se reciproc, tulburând, totodată, ordinea şi liniştea publică, fapt ce a condus la indignarea celorlalţi consumatori care se aflau în incinta localului respectiv. Potrivit Rominei Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.



Comentariul dumneavoastra