Accident spectaculos în Târgu-Jiu

27 Jun 2012 scris de , Redacția Impact În Gorj // Eveniment, Headlines, citit de 1,247 ori

Două autoturisme necesită reparaţii serioase după ce s-au ciocnit într-un sens giratoriu din Târgu-Jiu. Evenimentul rutier destul de violent nu s-a soldat din fericire cu victime. Poliţiştii de la Rutieră trebuie să afle cine este vinovat de producerea evenimentului rutier.

Circulaţia în zona sensului giratoriului din centrul oraşului a fost îngreunată timp de aproape o oră, cele două autoturisme fiind avariate serios după impactul destul de violent. Nici o persoană aflată în cele două autoturisme nu a suferit răni care să necesite îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră au fost chemaţi să efectueze cercetări şi să stabilească cine este vinovat. Unul dintre şoferi spune că nu a putut evita impactul, mai ales că intrase în giratoriu, când cel de-al doilea autoturism i-a ieşit în cale. De pe margine trecătorii deşi au văzut ce s-a întâmplat s-au ferit să povestească cum a avut loc evenimentul rutier. Poliţiştii au fost chemaţi la faţa locului pentru cercetări: „Am fost solicitaţi să efectuăm cercetări cu privire la producerea unui eveniment rutier care a avut în sensul giratoriu. Deocamdată efectuăm cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat Marcel Surcel, din cadrul Poliţiei Rutiere Târgu-Jiu. Cercetările poliţiştilor sunt continuate pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul de circulaţie.



3 Comentarii (prima pagină conţine cele mai vechi comentarii)

  1. radu says:

    Eu sunt unul din martorii acestui eveniment. Individul cu masina marca BMW a intrat in intersecta semaforizata de la fostul CEC, actual Banca Transilvania, aproape pe 2 roti si de la semafor si pana la sensul giratoriu a mers numai cu aceleratia calcata la maximum dovada fiind si starea autoturismului Opel si pozitia acestuia. Mai mult se poate observa ca acest individ cu numere de bulgaria nici nu a incercat sa franeze ceea ce ma face sa cred ca a cam dorit sa loveasca masina celuilalt participant la trafic stiind probabil regula prioritatii de stanga din giratorii. Impreuna cu mai multi martori am incercat sa discutam cu dl. politist de la politia rutiera care a venit la fata locului insa acesta ne-a pus in vedere sa ne indepartam de masina politiei si sa nu ne implicam in ancheta ce se desfasoara. Oare individul cu BMW-ul de bulgaria o fi o cunostinta a domnului politist? Am fost peste 15 martori la fata locului si cel putin 5 am dorit sa ne exprimam punctul de vedere insa nu am fost ascultati ci doar goniti din zona cu pricina. 

  2. pt. Radu says:

    @Radu:
    Nu stiu daca este chiar asa, nu am fost de fata. Numai vreau sa te felicit ca ai avut curajul si ca ai luat pozitie aici. Poate si alti martori o sa vada articolul si comentariul tau si prind curaj si povestesc. Or vedea poate si cei de la Politie, daca le merge netu’…
    Din pacate, o parte din baietii cu numere de Bulgaria nu au niciun stres sa pocneasca masina cuiva. Isi iau o coaja la 800-100 Euro cu arcuri rupta (tunata, deh) si sunt kamikaze cu tobe sparte prin oras. Legat de atitudinea de genul “am prioritate, l-am spart”, am intalnit si eu si nu o data, parca ar fi la vanatoare. Complicat devine cand ti se face semn sa treci si apoi te ard… Nu am patit-o, dar in Bucuresti se cam practica la inchiriate.

  3. florin says:

    Dreptate in Romania nu exista, baiatu  cu Bmw a cunoscut pe cineva. Asta e Dumnezeu le judeca pe toate, poate doar daca il avea pe acel baiat din opel pe cunostiinta atunci se implica politia mai tare. Slava Domnului ca totul este bine si ca baiatul din opel nu a patit nimic, in locul lui eu asi actiona in judecata verdictul final. Totusi te omoara si politia  nu face nimic? aroganta celui din BMW sa vazut atunci cand a iesit pe usa spitalului,era foarte sigur pe el.  

  4. RECLAME


Comentariul dumneavoastra

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!