Impact in Gorj

Editia 2052 din 31 iulie 2010

Infractori prinşi la volan

Ofiţerii şi subofiţerii Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj au reuşit, pe lângă norma de amenzi zilnică, să depisteze şi câţiva şoferi care au comis infracţiuni în timp ce se aflau la volanul autoturismelor. De pildă, Alin V. (39 de ani) a fost depistat când conducea un autoturism pe strada Bicaz din municipiul Târgu-Jiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acest lucru a fost confirmat de către rutierişti după ce l-au testat pe şofer cu etilotestul, reieşind că acesta prezentat o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecinţă, spune inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit pe numele său dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Aceeaşi măsură a fost luată şi împotriva lui Cosmin G.V., de 19 ani, din comuna Slivileşti, care, în noaptea de marţi spre miercuri, a condus un autoturism pe o stradă din municipiul Motru, iar la o intersecţie nu a acordat prioritate de trecere a autoturismului condus regulamentar de Laurenţiu N.D., (30 de ani), din municipiu, intrând în coliziune cu acesta. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, Cosmin G.V. a prezentat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-a fost reţinut permisul de conducere şi s-a întocmit pe numele său dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Irinel Ceuranu  |  11/03/2010  |  395 afisari

citeste si:

Zeci de jandarmi avansaţi în grad

Motiv de bucurie pentru sapte ofiteri si 34 de subofiteri care sunt inaintati in grad astazi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Tudor Vladimirescu Gorj. Conform ofiterului de presa al jandarmilor gorjeni in cadrul festivitatii de inaintare in gradul urmator vor primi ...

Accident rutier cauzat de nerespectarea distanţei regulamentare

Un accident rutier cauzat de faptul ca nu s-a respectat distanta regulamentara intre doua autoturisme s-a produs pe raza comunei Dragotesti. Marti seara Gheorghe B. (43 ani) din judetul Gorj in timp ce conducea un autoturism pe drumul judetean la intersectia cu drumul comunal Cro...

Poliţiştii comunitari, premiaţi că au salvat o căprioară…

Trei politisti comunitari din cadrul Politiei Comunitare Targu-Jiu au fost premiati ieri de catre directorul Ion Tudor. Cei trei oameni ai legii au primit fiecare cate o vaza decorativa in semn de multumire pentru ca au salvat o caprioara dintr-un bazin. Chiar daca rolul politist...

Poliţiştii intră pe firul catalogului furat

Disparitia unui catalog la Liceul Forestier din Targu-Jiu constatata la inceputul acestei saptamani a determinat reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Gorj sa ceara politistilor o ancheta la unitatea scolara. Reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie (IPJ) Gorj ...

Poliţiştii gorjeni nu mai ştiu maşinile cui le-au confiscat

Salariatii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj se afla intr-o mare dilema deoarece nu mai stiu de la cine au confiscat cateva autoturisme aflate in depozitul Politiei orasului Targu-Carbunesti. Ba mai mult politistii habar nu au acum care sunt oamenii legii care au luat ...

Poliţist de la Rutieră, lăsat în drum de hârbul pe două roţi

Un politist din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Gorj s-a deplasat pe litoralul Marii Negre pentru a se alatura politistilor de aici in vederea asigurarii ordinii si linistii publice. Printre oamenii legii plecati din Gorj s-a numarat si un rutierist care a fost insarcinat sa ...

Ion Modroiu

Viorel Croitoru

programul intreruperilor in alimentarea cu energie electrica

parteneri

Radio Live

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009