Girofarul de la capătul tunelului

Jurământul primarilor

27 Jun 2012 scris de , Nelu Pochea // Editorial, se incarca..
Jurământul primarilor

Investiţi sau reinvestiţi în funcţia de primar al unei comune sau oraş, primarii depun jurământul. Şi jură ei, conştienţi sau inconştienţi, că vor face tot ce depinde de ei, pentru binele comunităţii. Cu Tricolorul în jurul corpului şi cu mâna pe Biblie, primarii jură că vor face şi vor drege, în aşa fel încât dacă eşti martor ocular, mai, mai să crezi că aşa se va întâmpla. Probabil în acele momente, oarecum solemne, şi ei cred ceea ce spun, sau cel puţin aşa, pe jumătate sau pe trei sferturi. Este adevărat că sunt primari care au dovedit consecvenţă, perseverenţă, responsabilitate şi simţ gospodăresc, pe parcursul unuia sau mai multor mandate, dar sunt destui a căror atitudine a fost dezamăgitoare. Totuşi dintre aceştia care nu prea au fost „buni de dracu’”, mulţi reuşesc să convingă alegătorii că în viitorul mandat vor face şi vor drege, că până acum nu s-a putut, că nu ştiu ce şi nu ştiu cum, ajungând din nou primari, urmând ca mandatul următor să fie unul la fel steril. Este prea bine ştiut faptul că omul sfinţeşte locul. Adică cine vrea să facă treabă, face, iar faptele se văd cu ochiul liber, şi în satisfacţia citită pe feţele oamenilor, beneficiari ai unor servicii de mult visate. Dacă recurgem la nişte comparaţii între nişte localităţi cu primari gospodari şi cu primari indolenţi, ne dăm seama că omul sfinţeşte locul. Şi fără investiţii exagerat de mari se pot face multe în folosul comunităţii, acolo unde este voinţă şi simţ gospodăresc. Comparând Turceniul cu Cărbuneştiul, putem constata o diferenţă incomensurabilă, primul devenind în timpul mandatului primarului Iordache, o adevărată perlă a Gorjului, iar cel de-al doilea, arată mai deplorabil ca acum trei decenii în urmă. Acelaşi lucru am constata dacă am face o comparaţie între Rovinari şi Ţicleni, unde în oraşul minerilor s-au făcut minuni, iar cel al petroliştilor arată ca în urma unei invazii barbare. Cândva, toţi cei patru primari au jurat acelaşi lucru, dar de cuvânt s-au ţinut atât cât a fost posibil, numai doi. Cică la un pahar, un primar chefliu ar fi zis că şi jurământul este tot o vorbă, iar Biblia este şi ea tot o carte …





Comentariul dumneavoastra

Connect with Facebook

Sau lasati un comentariu folosind facebook

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!