Impact in Gorj

Editia 2078 din 6 septembrie 2010

Zic si eu nu dau cu paru'!

Uniţi împotriva duşmanului?

În PNL Gorj treburile se schimbă. Doi dintre cei trei candidaţi au început să se respecte. Astfel, îl auzeam ieri pe Navlea vorbind frumos cu Angheloiu şi invers. Deveniseră civilizaţi. Deşi absent puţin de pe aici n-am putut să nu mă întreb ce s-a întâmplat.

Nu ştiu dacă pericolul Dian Popescu i-a unit, dar sigur comportamentul acestuia a făcut ca liberalii mai vechi să găsească un numitor comun, pentru ca partidul să rămână liberal, mai ales după anii în care Morega a schimbat opiniile despre liberalism în Gorj, în loc ca liberalismul să-l schimbe pe el.

În aceste condiţii mai greu începe să-i fie lui Popescu, mai ales că acesta nu prea cunoaşte organizaţiile şi delegaţii din teritoriu, ceea ce nu se întâmplă la ceilalţi doi contracandidaţi. Nu cred că este cea mai bună soluţie pentru mai proaspătul liberal, mai ales că în această campanie pentru alegerile interne din PNL el se bazează mai mult pe relaţiile cu câţiva lideraşi locali, nu prea importanţi, fiind şuntat de legătura directă cu partidul. De altfel, Popescu are ceva probleme şi la organizaţia municipală, dacă nu cumva acele probleme au fost, deja, rezolvate, alegerea sa fiind contestată de mai multe voci. Oricum, a trecut mult timp de când acele alegeri s-au desfăşurat şi este greu de crezut că se mai poate întâmpla ceva. La urma urmei atunci ar fi trebuit să se verifice şi să se ia măsuri.

Cu toate acestea, în aceste alegeri, organizaţia municipală nu este cea mai importantă, algoritmii de stabilire a numărului de delegaţi pe organizaţii nefiind prea favorabili celei în care este Dian Popescu preşedinte. Există organizaţii locale puternice, dornice să-şi prezinte punctul de vedere. Nu trebuie uitat că un punct de vedere are, în continuare, Dan Ilie Morega. Asta dovedeşte că atitudinea acestuia este în continuare demnă de cea a unui dictator, nefiind normal să se mai implice acun, când a renunţat de bunăvoie la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal.

Această implicare este posibilă doar pentru că Morega a avut un număr de primari pe care i-a ajutat cu fonduri sau a ştiut foarte bine să se facă, dândule impresia că datorită lui au existat investiţii aprobate pe raza comunei lor. Asta nu înseamnă că nu i-a ajutat deloc, fiind câteva situaţii clare în care primarilor liberali li s-au alocat fonduri pentru investiţii în mod discreţionar.

Totuşi, comportamentul lui Popescu îi fragilizează poziţia în lupta pentru şefia PNL Gorj, oferind celorlalţi doi contracandidaţi un avantaj destul de important. Atacurile sub centură, neprincipiale, ale lui Popescu au atras dezaprobarea unor organizaţii din teritoriu. Dacă Popescu alege să tacă până la alegeri mai are o şansă, cât de mică. Dacă continuă să iese în presă şi să discute despre aspecte locale, se pune singur în dificultate şi pierde în mod sigur pe mâna lui, fiind străin complet de realitatea din judeţul Gorj.

Cosmin Pigui  |  30/07/2010  |  442 afisari

citeste si:

Pericolul Popescu

M-am implicat mediatic pentru a atrage atentia asupra a ceea ce se intampla la PNL Gorj. Acest partid ce se zbate de ani buni sa iese la lumina de sub dictatura moregiana risca sa se afunde intr-o dictatura si mai grava cea a lui Dian Popescu. Am publicat in paginile ziarului un...

Hoţul se dă şmecher

Suntem martorii unei dezbateri publice privind alegerea viitorului presedinte al PNL Gorj. Discutiile sunt care pe care sustine. Ca PD-L-ul il sustine pe Dian Popescu si ca Radu Angheloiu este sustinut de PSD. Pe langa aceasta discutie apare si sloganul lui Popescu conform caruia...

Al nimănui s-a trezit... vorbind

Dan Ilie Morega si-a adus ieri aminte ca este deputat de Gorj. De altfel isi aduce aminte de asta doar atunci cand are cate un interes nicidecum atunci cand intinde mana si incaseaza salariul baban de parlamentar. Ieri Morega s-a trezit vorbind despre Pestisani comuna ce are pri...

New entry

Aberanta Ordonanta 58/2010 a bulversat unele institutii publice din Gorj si din tara. Aceasta ordonanta priveste veniturile de natura salariala ale celor incaseaza bani ca persoane fizice autorizate sau ca drepturi de autor. Restructurarea din sistemul public a afectat in mod cl...

Guvernul altora

Saptamana trecuta s-a aflat in Gorj intr-o vizita sa speram utila ministrul Economiei Adriean Videanu. Pana la ora 17 din ziua de vineri ministrul a avut program guvernamental dupa aceasta ora desfasurandu-se discutii si intalniri politice. Ministrului i-a fost realizat un progr...

Banii la vedere

Procurorii anticoruptie au ajuns cu cautarile prin sertarele lui Marin Condescu. S-ar putea sa gaseasca ceva resturi de bani dar grosul nu se mai regaseste nici in conturile Pandurilor si nici la vedere in sertare sau seifuri. Banii au facut pasi prin contracte cu jucatorii supra...

programul intreruperilor in alimentarea cu energie electrica

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009