Exploatare Forestiera Succes

Locuri de muncă la CE Rovinari

17 May 2012 scris de , Redacția Impact În Gorj // Economic, Headlines, citit de 1,341 ori

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Est, la Rovinari

O firmă din Germania intenţionează să investească într-un parc solar pe terenurile pe care odată se afla groapa de cenuşă a CE Rovinari. Directorul Ionel Stoica din cadrul CE Rovinari a declarat că se intenţionează a se încheia un parteneriat public-privat cu firma din Germania, crearea de locuri de muncă fiind unul din avantajele acestei investiţii.

Conducerea CE Rovinari se află în discuţii cu reprezentanţii unei companii din Germania interesaţi de construirea unui parc solar. În situaţia în care se va ajunge la încheierea unui parteneriat public-privat între cei doi parteneri, Complexul ar putea percepe chirie prin închirierea celor 120 de hectare de teren nefolosite sau în locul chiriei ar putea obţine certificate verzi. „Firma din Germania s-a arătat interesată de crearea unui parc solar. Noi avem terenurile de la fosta groapă de cenuşă, Beterega 1 şi 2, unde solul nu este fertil şi care pot avea o altă destinaţie. După ce s-au făcut studii de către geologi, conducerea firmei şi-a arătat interesul pentru suprafaţa de teren respectivă”, a precizat directorul Ionel Stoica. Acesta a mai precizat că în situaţia în care parcul fotovoltaic va prinde contur, acesta va fi cel mai mare din Europa de Est şi în top 10 din Europa. „Din discuţii am înţeles că vor să monteze panouri cu o putere instalată de 50 MW pentru care vor primi certificate verzi. Important este şi faptul că se vor crea zeci de locuri de muncă, începând cu realizarea infrastructurii, montarea centralei, personalul angajat şi paza necesară pentru o suprafaţă de 120 de hectare pe cât se va întinde parcul solar”, a mai adăugat Stoica. Investiţia, în valoare de 150 milioane euro, este preconizată a fi recuperată în maxim şapte ani de zile, după care se va funcţiona pe profit. Pentru fiecare megawat produs şi vândut la preţul pieţei, firma va primi câte şase certificate verzi la valoare de 55 euro /fiecare certificat.



Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!