Admitere UTGJIU

Fără salarii de lux, la CE Oltenia

21 Jun 2012 scris de , Loredana Covei // Economic, Headlines, citit de 1,060 ori

Premierul Victor Ponta vrea să taie salariile de „lux”, de la companiile la care statul este acţionar, printre acestea aflându-se şi CE Oltenia. Promovarea proiectului de lege, supus şedinţei de Guvern de ieri, va însemna că la companii nu vom mai întâlni salarii mai mari decât cel avut de directorul general.

Prin proiectul de lege supus dezbaterii, în şedinţa de Guvern, de ieri, premierul Victor Ponta vrea ca în companiile de stat să nu mai existe salarii de directori mai mari decât cel avut de directorul general. Situaţia este lesne de înţeles în condiţiile în care, spre exemplu, în perioada când în funcţiune erau fostele complexuri energetice, conform unor surse, la una din termocentrale directorul general avea un salarii de 4.600 lei net lunar iar cel al directorilor de direcţii era mult mai mare, de peste 10.000 lei net lunar. Aceleaşi surse susţin că în această situaţie s-au aflat 14 directori de la unul din complexuri, care lună de lună luau brut 15.000-16.000 lei. Liderul de sindicat de la Energia Turceni, Eugen Iovan, spune că „la noi, la companie nu este aşa ceva. Salariul directorului general de la complex era de 5.000 lei. La alte companii, directorii poate au salarii mai mari, dar la noi nu”.

Golea: „Trebuie să facem economie”

Preşedintele Sindicatului Minerul Rovinari Pinoasa, Marin Golea, a declarat că la CE Oltenia trebuie reduse cheltuielile pentru a se face economie, încât compania să fie cât mai eficientă. „Este o greşeală pentru că nu sunt salarii de lux la companiile de stat. Într-adevăr, sunt directori de producţie ce au salarii şi care ca şi încadrare depăşesc pe cel al directorului general. Directorul general are un salariu la nivelul celui de secretar de stat, prin ordin al ministrului, dar are un contract de mandat cu Ministerul Economiei. În cazul lor, veniturile pe care le realizează se multiplică în cazul realizării planului şi a indicatorilor iar câştigul se triplează faţă de directorii de producţie. Deci este falsă ideea că sunt directori care au salarii mai mari ca directorii generali”, a mai declarat Marin Golea. Acesta nu crede că, în momentul de faţă, în CE Oltenia sunt salarii „nesimţite”, şi asta ca urmare a faptului că „trebuie să reducem cheltuielile, compania să fie cât mai eficientă, pentru că de asta a fost creată. Fiecare subunitate, companie merge pe grila cea veche”. De altfel, acesta crede că sunt salarii foarte mari la alte companii, urmare a sporurilor ce existau într-o anumită zonă de la tesa. Şi totuşi, surse din rândul administraţiei susţin că aceste tăieri nu ar fi tocmai legale în condiţiile în care grilele de salarizare sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, un exemplu fiind şi acela că directorii au clasa 92 în ccm.



Comentariul dumneavoastra

ultima oră

    Se incarca..
Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!