Succes

Numai în acest an

Aproximativ 6.000 de gorjeni, diagnosticaţi cu cancer

02 Jul 2012 scris de , Rodica Istratie // Actualitate, citit de 374 ori

Situaţie îngrijorătoare la nivelul judeţului Gorj în ceea ce priveşte numărul persoanelor bolnave de diferite forme de cancer. Dacă anul trecut au fost descoperite peste 700 de persoane bolnave de cancer, anul acesta situaţia este mult mai îngrijorătoare, asta pentru că până în prezent la cabinetul de oncologie au apărut alte 300 de noi cazuri.

De la an la an numărul persoanelor care sunt depistate cu cancer creşte simţitor. Anual pe lista pacienţilor apar noi cazuri, iar totalul gorjenilor suferinzi înregistrat până acum este alarmant. Potrivit statisticilor, la nivelul judeţului Gorj pe primul trimestru al acestui an figurează în baza de date a cabinetului de oncologie numai puţin de 5.800 de pacienţi, însă situaţia este departe de stagna. „Numai anul trecut au fost înregistrate 700 de persoane cu diferite vârste bolnave de cancer. Anul acesta până în prezent avem alte 300 de noi cazuri depistate şi luate în evidenţă la cabinetul de oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Ponderea cea mai mare o reprezintă persoanele bolnave de cancer la sân, urmat de cei cu cancer pulmonar”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Gorj. Alimentaţia nesănătoasă, stresul, dar şi dezinteresul persoanelor pentru sănătatea lor sunt doar câteva din cauzele care conduc la apariţia formelor de cancer.



Comentariul dumneavoastra

Preluaţi fluxul RSS! Urmăreşte-ne pe Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter!