Rutieriştii, specializaţi în legume şi fructe
Agenţii Biroului Rutier Municipal Târgu-Jiu sunt foarte buni atunci când vine vorba de comercianţii care transportă legume şi fructe. Astfel, zilele trecute, având experienţă în domeniul târgoveţilor, poliţiştii au reuşit să îl depisteze în trafic pe U.P., (41 de ani), din municipiul Motru, care transporta cu o autoutilitară, pe DN 67, pe raza comunei Băleşti, cantitatea de peste 1000 kilograme de legume şi fructe, susţinea inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. „Având în vedere că persoana în cauză nu deţinea documente care să ateste provenienţa, poliţiştii au dispus confiscarea cantităţii de fructe şi legume, evaluată la suma de 2.000 lei, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei”, concluziona ofiţerul de la IPJ.
Irinel Ceuranu | 22/03/2010 | 141 afisari
citeste si:
In ultima saptamana o parte a minerilor de la Rosiuta s-au plans presei acuzandu-si liderii si sefii din administratie ca ii obliga sa doneze. Pe de alta parte la Cariera Lupoaia lucrurile s-au desfasurat in liniste in sensul ca cei care au vrut sa-si doneze o parte din salariu a...
Edilii comunei Vladimir se plictisesc la serviciu astfel ca isi iau bagajul si pleaca fiecare chipurile pe unde au treaba. Aflati intr-un loc izolat spre deosebire de alte localitati aflate in drumul reprezentantilor judetului reprezentantii administratiei de aici pot sa faca ce ...
Persoanele private de libertate incarcerate la Penitenciarul Targu-Jiu vor putea frecventa cursurile de invatamant gimnazial. La baza acestui fapt sta chiar o recenta modificare legislativa privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul proce...
...vargati si foarte lacomi poate cei mai populari pesti rapitori din apele noastre bibanii sunt pestii cu care am inceput exersat si perfectionat tehnica pescuitului la artificiale. Deliciosi in saramura insa si greu de localizat bibanii se situeaza pe primele locuri atat in pre...
Salariatii Primariei Catunele stau linistiti pentru ca disponibilizarile programate de catre Guvernul Boc nu ii vor afecta. Primarul Florinel Tuila afirma ca a prezentat la Bucuresti organigrama institutiei administrative spunandu-i-se astfel ca nu este cazul sa concedieze pe nim...
Fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Gorj Corneliu Popescu este si acum pentru reprezentantii Primariei Licurici vicepresedinte al institutiei judetene. Desi de la schimbarea acestuia din functie au trecut luni bune edilii din Licurici nu au aflat nici pana in momentul d...