Impact in Gorj

Editia 2052 din 31 iulie 2010

La fel ca preşedintele Traian Băsescu,

IPJ Gorj a vopsit stema ţării în violet

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a fost lovit de flacăra violet, conducerea acestei instituţii vopsind stema ţării din albastru în violet. Astfel, stema României aflată în sala de şedinţe a IPJ Gorj nu mai este pe fond albastru, aşa cum stipulează legea în vigoare, ci pe o culoare violet. Aceeaşi schimbare a făcut-o şi preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu puţină vreme, atunci când şeful statului a schimbat culoarea de fundal a stemei pentru ca mai apoi să revină la cea albastră, ca să evite astfel să fie dat în judecată de Asociaţia Magistraţilor din România.

Extrem de mediatizata culoare violet, care a isterizat o ţară întreagă, a ajuns şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, acolo unde această culoare stă la loc de cinste, chiar pe fundalul pe care se află postată stema României. De acest lucru se conving toţi poliţiştii din Gorj, care sunt chemaţi la ordin în sala de şedinţe a IPJ-ului, acolo unde stema ţării, devenită violet, se află între drapelul Uniunii Europene şi steagul naţional. Conform articolului 1 din legea privind stema ţării şi sigiliul statului, „stema României simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil şi se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare şi scutul mic. Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stânga un buzdugan”.

Cu alte cuvinte, stema ţării trebuie să se afle pe fundal albastru, dat fiind faptul că legea are prevederi stricte în privinţa reproducerii stemei României, la culorile utilizate, precum şi la materialele şi tehnicile folosite. În plus, modificarea unor elemente aparţinând însemnelor statale nu se face după ureche, ci în baza Constituţiei României, care stipulează la alineatul 4 al articolului 12 că „stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice”. Ultima lege în vigoare stipula că stema ţării se află pe fundal albastru şi nu pe violet, aşa cum există la IPJ Gorj.

IPJ ia modelul Palatului Cotroceni

Schimbarea culorii de fundal a stemei naţionale nu este însă o noutate, preşedintele României, Traian Băsescu, fiind cel care a dat starul acestei mode. Cu alte cuvinte, în urmă cu nu foarte multă vreme, şeful statului a schimbat culoarea stemei aflate la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, făcând ca fundalul să fie violet, şi nu albastru. Gestul primului om în stat n-a fost trecut însă cu vederea, Asociaţia Magistraţilor din România luând în calcul posibilitatea de a-l da în judecată pe preşedintele Traian Băsescu şi cerând Parchetului General să se autosesizeze din cauza modificării arbitrare a culorii de fundal a însemnului naţional.

În speţă, Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), judecătoarea Mona Pivniceru, afirma, în acest caz, că încălcarea legii este pasibilă de pedeapsă penală, făcând referire la articolul 236 din Codul Penal referitor la ofensa adusă unor însemne. De asemenea, şefa AMR mai declara că „potrivit acestei legi, fundalul stemei trebuie să aibă culoarea albastru. Nu ştiu dacă e o culoare bună sau rea, dar aşa zice legea. Nu poate fiecare să schimbe stema când vrea el”, aceasta mai menţionând că pentru o astfel de faptă „pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la trei luni la un an sau amenda”.

Reflectoarele au decolorat vopseaua… la Cotroceni

În replică la gafa realizată de către şeful statului, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzaroiu declara că „fundalul stemei României de pe tribuna preşedintelui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni a devenit mov în timp, în urma expunerii îndelungate la lumina reflectoarelor”. În cele din urmă, preşedintele ţării a schimbat culoarea de fundal a stemei României, intrând în legalitate prin colorarea acesteia în albastru, aşa cum spune legislaţia. Gorjul însă, aproape ca de fiecare dată, face excepţie, dovadă că cine vrea să vadă cum arată stema României pe un fundal interzis de lege, în speţă violet, se poate înscrie în audienţă la conducerea IPJ Gorj, solicitând să meargă în sala de şedinţe, acolo unde protectorii legii au în faţa lor corpul delict al încălcării unei legi. Nu în ultimul rând, mai trebuie adăugat faptul că în sala de şedinţe a IPJ-ului nu există reflectoare, ci nişte lămpi de neon, care nu pot schimba culoarea albastru în violet…

Simbolistica violetului

Tam-tam-ul creat de flacăra violet a dat naştere la tot felul de asocieri şi interpretări. Luând în calcul doar simbolistica acestei culori, aflăm că violetul simbolizează puterea, nobilitatea, luxul, exotismul, dar şi ambiţia. Transmite bogăţia şi extravaganţa. Este o culoare regală, asociată cu spiritualitatea. Întotdeauna purpura a aparţinut regilor, puterii…

Irinel Ceuranu  |  17/03/2010  |  2257 afisari

citeste si:

Minerii, forţaţi să dea bani pentru sinistraţi

In ultima saptamana o parte a minerilor de la Rosiuta s-au plans presei acuzandu-si liderii si sefii din administratie ca ii obliga sa doneze. Pe de alta parte la Cariera Lupoaia lucrurile s-au desfasurat in liniste in sensul ca cei care au vrut sa-si doneze o parte din salariu a...

Primăria Vladimir, pustie în zi de lucru

Edilii comunei Vladimir se plictisesc la serviciu astfel ca isi iau bagajul si pleaca fiecare chipurile pe unde au treaba. Aflati intr-un loc izolat spre deosebire de alte localitati aflate in drumul reprezentantilor judetului reprezentantii administratiei de aici pot sa faca ce ...

Deţinuţii, înapoi la şcoală

Persoanele private de libertate incarcerate la Penitenciarul Targu-Jiu vor putea frecventa cursurile de invatamant gimnazial. La baza acestui fapt sta chiar o recenta modificare legislativa privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul proce...

Bibaniada de vară

...vargati si foarte lacomi poate cei mai populari pesti rapitori din apele noastre bibanii sunt pestii cu care am inceput exersat si perfectionat tehnica pescuitului la artificiale. Deliciosi in saramura insa si greu de localizat bibanii se situeaza pe primele locuri atat in pre...

„N-am angajat politic şi nu dau afară pe nimeni”

Salariatii Primariei Catunele stau linistiti pentru ca disponibilizarile programate de catre Guvernul Boc nu ii vor afecta. Primarul Florinel Tuila afirma ca a prezentat la Bucuresti organigrama institutiei administrative spunandu-i-se astfel ca nu este cazul sa concedieze pe nim...

Corneliu Popescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean… la Licurici

Fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Gorj Corneliu Popescu este si acum pentru reprezentantii Primariei Licurici vicepresedinte al institutiei judetene. Desi de la schimbarea acestuia din functie au trecut luni bune edilii din Licurici nu au aflat nici pana in momentul d...

Ion Modroiu

Viorel Croitoru

programul intreruperilor in alimentarea cu energie electrica

parteneri

Radio Live

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009