Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

ACTUALITATE

 

Tămbălău la Consiliul Local Godinești

Consiliul Local Godinești rămâne instituția în care aleșii locali vin să-și depene amintirile. Ca și cum s-ar afla la cârciumă, în jurul unei halbe de bere, consilierii vorbesc ca să nu adoarmă, fiecare zicând ce-și amintește. Așa se face că, în ultima ședință de Consiliu Local, aleșii din Godinești n-au făcut altceva decât să discute. Nu a fost inițiat și aprobat nici măcar un singur proiect de hotărâre iar același lucru se va întâmpla și în următoarele două luni.

Afară cu vorbăreții

Dacă nu sunt capabili să facă proiecte menite a duce la dezvoltarea comunității, aleșii se întâlnesc să vorbească. Numai că și pălăvrăgitul, în schimbul căruia primesc mai bine de 200 de lei lunar, are și el anumite limite. Altfel spus, în Consiliul Local Godinești exprimarea punctului de vedere poate să aducă aleșilor locali chiar excluderea de la ședință. Acest aspect a fost subliniat încă de la începutul dezbaterii de către președintele de ședință, Gheorghe Spahiu. „Cine depășește limita discuțiilor și trece la acte de indisciplină, legea permite președintelui de ședință să propună evacuarea acestuia. Să se supere cine o vrea pe mine, dar la ședința anterioară ne-am făcut de râs. Păi se poate una ca asta?!”, a fost discursul rostit de consilierul Spahiu, la începutul obișnuitei întrevederi lunare.

Pricepuți la laude

Dacă nu se pricep să realizeze proiecte, aleșii locali sunt foarte isteți atunci când vine vorba de a aduce elogii conducerii acestei localități. De pildă, consilierul Viorel Chilea a ținut să-și dreagă glasul pentru a-l lăuda pe primarul Gheorghe Corbeanu. Totodată acesta a început să-i atace pe aleșii care îndrăzneau să spună ceva la adresa edilului șef, un primar care, în opinia lui Viorel Chilea, este „un om de omenie care a făcut destul de multe”. Elogiul adus lui Corbeanu a determinat-o și pe consiliera Elida Avram să ia atitudine. „Se vede ceea ce a făcut primarul iar banii care au fost cheltuiți sunt justificați. Vreau să aduc și laudă”, a încheiat Elida Avram.

Cetățenii, lăsați pe dinafară

Discuțiile din Consiliul Local Godinești se desfășoară în mare secret. Acest lucru a fost susținut de către unii dintre cetățeni care s-au aflat pentru prima dată la acest gen de ședințe. „Nu există colaborare între consilieri și cetățeni pentru că noi habar n-avem ce se întâmplă aici. Nu știm ce se votează…, asta-i culmea”, zicea, răspicat, unul dintre cetățenii comunei Godinești. Localnicii reclamau faptul că nu le este adus la cunoștință că aleșii locali se întrunesc pentru a discuta problemele comunității.

Cu munca… mai moale

În ultima ședință, după ce n-au aprobat nici un proiect, consilierii au supus la vot ordinea de zi pentru următoarele două ședințe rămase până la organizarea noilor alegeri electorale. Surprinzător, nici în următoarea perioadă, Consiliul Local Godinești nu va da aproba nici un proiect de hotărâre. Consilierii vor veni la ședință doar pentru a asculta o informare a polițiștilor din localitate, un raport privind legea liberului acces la informațiile de interes public, un alt raport privind autorizarea lucrărilor de construcții dar și o informare legată de registrul agricol. Nici măcar un singur proiect de hotărâre nu va fi spus dezbaterii aleșilor locali, atât primarul cât și consilierii nefiind capabili să întocmească un astfel de proiect. Cu toate acestea, edilul, care dă impresia că este la muzeu în timpul ședinței, primește un salariu de mii de lei, iar consilierii câte 200 de lei, pe fiecare lună, doar pentru că vin la Primăria Godinești, stau pe scaun și pălăvrăgesc verzi și uscate.

IRINEL CEURANU

 

Ședință cu accente electorale la Consiliul Local Motru

Primarul municipiului Motru a convocat ședința lunară a Consiliului Local Motru, conform tradiției, în ultima joi din luna martie. Pe ordinea de zi s-au regăsit numeroase proiecte de hotărâre, unele atât de importante încât au scos la rampă luptătorii de serviciu: Virgil Mihărtescu (PSD), Constantin Militaru (PD-L), Constantin Ureche (PRM), Marian Urucu (PRM). Mihărtescu era președintele de ședință, așa că duelul a fost inegal, însă, cu toate acestea, au trecut toate proiectele primarului Dorin Hanu, cu excepția a două dintre ele, pe care Hanu le-a retras. Cele două proiecte vizau producerea energiei termice de către SC UATAA SA, în condițiile în care această unitate a devenit și producător sezonier de energie. Aceasta a aprins imaginația unor consilieri locali, dintre cei care știau că nu vor mai prinde un nou mandat și fac acum parte dintre acționarii SC UATAA SA Motru, care este în totalitate proprietate a Consiliului Local Motru. Rentabilizarea acestei unități i-a și determinat pe consilieri să se viseze cu profit. Viceprimarul Tudor Dobrică a vrut să-i convingă pe aleși să voteze un contract și un regulament de serviciu, moment în care au intrat în joc pasiunile politice. Sesizând că va ieși rău, Hanu a remarcat că nu poate să le explice el consilierilor ce se urmărește și, invocând lipsa directorului UATAA Ilie Schintee, a retras proiectele.
Un alt moment ilar s-a consumat la stabilirea Zilelor Municipiului Motru, din 23 până în 25 august 2008, adică la sfârșitul campaniei. S-a cerut amânarea lor până în august, de Ziua Minerului. I s-a cerut primarului să urce pe scenă cu eșarfa de primar și să nu pomenească nimic despre ce a făcut el în mandat. S-a cerut și s-a obținut vot secret, dar la votul secret primarul și echipa lui au învins cu 11 la 8.
Altă discuție lungă a fost generată de aprobarea sumei de 40 lei pentru 1200 de familii cu venituri mici, destinată sărbătoririi de către aceștia a sărbătorilor pascale. Militaru a propus ca limită superioară a acordării banilor suma de 150 lei, moment în care Nicolae Predescu, reprezentantul satului Roșiuța, a spus: „Atunci nu mai dați la nimeni. Pensia de CAP a ajuns la 250 de lei minim!”. A fost o ședință care a intrat apoi într-un turnus rapid, astfel că tot efortul a fost zadarnic. Ca de obicei, consilierii s-au împărțit în două, așteptând (ce altceva) decât alegerile. Printre ei patru candidați la fotoliul de primar: Dorin Hanu (PSD), care știe cu ce se mănâncă greul funcției, și aspiranții: Ion Sanda (PD-L), Marian Urucu (PRM) și Ion Cojocaru (PNL). Cel mai agitat dintre ei a fost Urucu, mai ales atunci când a fost vorba de transferul unei vile de la EMS Motru la autoritățile locale. Au existat și momente în care consilierii au fost mărinimoși, acordând unui tânăr grav bolnav 2.000 Euro pentru o intervenție chirurgicală în străinătate.
În rest, final de mandat cu scântei și demisii, între care cea a lui Cornel Ciciu din PRM, care a rămas independent, deși nimeni nu i-ar fi putut vacanta locul, el intrând în Consiliul Local pe listele PAS, partid care nu mai funcționează în Motru.

C. BUNILĂ

 

Birourile electorale au președinți

Președinții și locțiitorii acestora pentru birourile electorale ale circumscripțiilor locale și circumscripției județene au fost trași la sorți, vineri, de către președintele Tribunalului Gorj, judecătorul Gheorghe Miruță. În urma extragerii din urne a reieșit că președinte și locțiitor al președintelui pentru Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Gorj, ce-și va avea sediul în clădirea Prefecturii din Târgu-Jiu, au fost desemnați magistrații Ion Stănulescu, respectiv Mădălina Lungănoiu. Totodată, au fost nominalizați pe funcții, prin tragere la sorți, președinții și locțiitorii acestora pentru cele 70 de birouri electorale ale circumscripțiilor locale din județ. Mai trebuie precizat că tragerile la sorți pentru funcțiile respective s-au făcut din rândul celor 190 de juriști înscriși pe lista întocmită de prefectul județului și al celor 67 de magistrați înscriși pe lista întocmită de președintele Tribunalului Gorj. Nu trebuie omis faptul că la aceste trageri la sorți au luat parte și reprezentanți ai partidelor politice care nu au avut nimic de reproșat vizazi de modalitatea de extragere a președinților și a locțiitorilor birourilor electorale.

(I.C.)

 

Trupă de teatru liceal, în spectacol în Cehia

Trupa de teatru a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” va participa în perioada 4-6 aprilie la Festivalul de teatru francofon ce va avea loc la Bruno, în Cehia. Piesa prezentată de cei 12 elevi se întituleaz㠄Suflet de artist”, a fost scrisă de Eduardo Manet, și a câștigat locul II la festivalul de teatru de la Arad. „Trupa va pleca din Târgu Jiu în data de 3 aprilie și se va întoarce pe 7 aprilie. Deplasarea la Bruno a fost susținută de Primăria și de Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu”, spune directoarea liceului, Elena Goga. La acest eveniment, elevii vor fi însoțiți de profesoara de franceză Rodica Banciu.

ANA ANDREI

 

Teatrul „Elvira Godeanu”, la ceas aniversar

Cea de-a opta ediție a „Zilelor Elvira Godeanu” vor avea loc la Târgu Jiu în perioada 8-20 mai. Cu această ocazie, cetățenii municipiului Târgu Jiu vor avea prilejul să îi vadă evoluând în spectacole de excepție pe actorii Teatrului Național din Istambul, pe cei ai Teatrului de Comedie din București, ai Teatrului „Andrei Mureșeanu” sau pe cei de la Teatrul „Masca” din București. Duminică, 17  mai, va avea loc Gala premiilor Elvira Godeanu. Tot în această zi, teatrul va împlini 15 ani de existență, prilej cu care va fi lansată cartea „Ieșirea în lume” a scriitorului Ion Cepoi. „Ieșirea în lume reprezintă momentul maturizării instituției. Se cheamă așa pentru că este instituția care a făcut ca numele Elvirei Godeanu să fie cunoscut în țări precum Maroc, Turcia sau Italia. Cartea va apărea în această zi de mai pentru că în data de 18 a acestei luni a apărut prima decizie a Consiliului Județean prin care s-a decis înființarea acestei instituții. Am decis să fim sinceri și loiali în această carte. Nu am ales doar acele cronici care sunt favorabile teatrului”, spune Ion Cepoi, secretarul literar al acestei instituții. Festivalul se va închide prin prezența la Târgu Jiu a actorilor Ștefan Iordache și Mitică Popescu.

ANA ANDREI

 

PAMFLET

Farmacie spartă în Tg-Jiu

- ine a spart farmacia? Cumva niște dubioși?
- Disperați după Viagra, cic’-au spart-o niște moși…

Primarii cu ochii după vulpile turbate

- Să-nțeleg că-s vânători și că sunt pasionați?
- Nu! După ce ies din cârciumi, umblă prin păduri…turbați!

Prefectul Banța s-a autosuspendat

- Cum autosuspendat? S-a prins de creangă cu brațu’?
- După câte-am auzit cic’-ar fi-ncercat cu lațu’!…

Șpagă refuzată de polițiști

- De ce ați refuzat șpaga? Intra-n buzunaru’ vostru…
- Pentru că ne-a oferit-o tocmai unu de al nostru!…

Toacsen: „Nu mergem în excursie la Steaua!”

- Deci vă duceți să jucați? Păi aveți tupeu, curaj?
- Păi ne-am gândit la steliști, fac și ei golaveraj!…

NEPO TUNELU

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.