A scos capul mai ieri o cucoană obișnuită să stea pe sub birourile miniștrilor și ale secretarilor de stat pe vremea când acționa pe la București. Numele său, impunător, este Maricica Moța. Aceasta ne informa că prefecții sunt, în continuare, numiți politic. Astfel, noul prefect de Gorj, Victor Banța, este clar că a fost numit politic. Și Maricica făcea scandal din același motiv.
Ce nu înțeleg este de ce se dădea aceasta cu fundul de pământ, în timp ce ea este învățată să dea de altceva, în nici un caz de pământ. Nu înțeleg nici de ce ne crede proști, când știm că în țara asta totul este politic. De parcă Băsescu ar fi președintele României, când, de fapt, el este al PD-L-ului. Sau parcă Manțog, un jurist anonim, putea să ajungă mare director dacă nu era membru PSD și apoi PD.
Nu mai vorbesc despre lugubrul personaj, care demult este dizgrațios, în nici un caz sexi, ce se remarca prin povești despre bikinii pe care-i primea cadou de la miniștri, decât că este o catastrofă a politicii ajunsă să stea la și sub birourile din ministere doar pentru că a stat și la Gorj în aceeași poziție la PD, atât cu Manta, atât cu Bejat, dar în special cu Ionel Manțog. Păi era posibil ca Maricica Moța, la mintea pe care o are, să ajungă vreodată să dețină funcții la București. Exclus. Imposibil. În orice altă țară putea fi femeie de serviciu. La noi, așa cum Elena Udrea este marele ideolog al PD-L, și Maricica este marele lider al partidului băsescian de la Gorj. Că doar n-o fi Manțog în toate. Doar în Maricica și vreo două-trei.
Așa că, în condițiile în care partidul președintelui este sec la calitate umană, și se bazează doar pe popularitatea sa, nu ne mirăm că Victor Banța a ajuns prefect de Gorj. Că doar și PNL nu se poate lăuda cu mari capacități umane. Banța era angajat pe la Romtelecom. Peste noapte a ajuns consilier ministerial, iar peste câteva ore chiar prefect.
Poate este bine intenționat, dar în mod sigur este afon în administrație. N-a lucrat niciodată în domeniu și nici n-a fost prea interesat. În schimb este singurul personaj din Gorj care a reușit cu adevărat să-l scoată din sărite pe Manțog în așa hal încât acesta a plecat dintr-o emisiune tv transmisă în direct chiar la postul patronat de liderul PD-L. Nu știu dacă asta înseamnă că Banța e foarte deștept sau Manțog foarte prost. Cert este că Manțog a cedat nervos.
În acest moment, necunoscându-l pe Banța, pot spune că, cel puțin, este tânăr. Mai pot spune că în mod cert vom simți că avem prefect, în comparație cu vremea când Ștefan Popescu Bejat era prefectul județului. Acesta, în ciuda nenumăratelor funcții deținute la conducerea județului, continuă să fie un necunoscut. De departe este cel mai ineficient prefect din istoria postdecembristă a Gorjului. Această ineficiență a sa a dus la exacerbarea corupției și la promovarea unor corupți și incompetenți precum Ionel Manțog.
Îmi pare rău de Bejat, dar și de Banța. Dacă acesta din urmă nu-și ține pliscul vizavi de luptele politice va dispărea rapid din funcție. Are o șansă mare, nu se pricepe, și doar cu răbdare poate să facă ceva. Altfel își va rata orice carieră politică, administrativă sau de demnitar.