Iliescu, la judecata lui Vanghelie

În anii ‘50, când îi înfiera cu mânie proletară pe studenţii care se solidarizau cu revoluţionarii de la Budapesta ori când le critica tovărăşeşte pe tinerele cu apucături deviaţioniste, Ion Iliescu nici nu se gândea că va veni ziua când unul, Vanghelie, îi va arunca în faţă: „Domnule Iliescu, m-aţi dezamăgit. Nu sunteţi lider de stânga!”.
E drept, în acei ani tragici pentru ţară, dar fertili pentru tânărul comunist mânat de ambiţii politice, fiul kominternistului Alexandru Iliescu nu concepea că în România va mai fi folosit vreodată apelativul „domnule”. Sufletul lui Ion Iliescu vibra de plăcere când i se spunea „tovarăşe”. Chiar aşa: „tovarăşe Iliescu”... „tovarăşe ministru”... „tovarăşe prim-secretar”... Iar el: „dragi tovarăşi”... „stimaţi tovarăşi”... „măi, tovărăşico!”...
Mare trebuie să fi fost şocul pentru bătrânul bolşevic, ajuns între timp la 78 de ani, când s-a văzut biciuit de vorbele ascuţite ale lui „Vanghelie-care-este”! Dac-ar fi venit din partea unui personaj şlefuit, hai, mai treacă-meargă. Dar nivelul intelectual al lui „Marean” Vanghelie îl face pe orice oponent să se simtă din cale-afară de deştept.
Dar ce l-a scos din pepeni pe primarul de la Sectorul 5? Insistenţa lui Ion Iliescu de a-l impune pe prietenul său, Sorin Oprescu, drept candidat al PSD la Primăria Generală a Capitalei. Drept urmare, Vanghelie l-a luat la scărmănat pe fostul preşedintele al ţării: „Ce tot vorbiţi de intelectuali? Eu am intelectuali lângă mine, dar să vă văd la toamnă, când o să candidaţi pe uninominal. Să vedem câţi intelectuali o să vă voteze!”.
Atât i-a trebuit lui Iliescu! Limba ascuţită a bătrânului activist a început să-l biciuiască pe Vanghelie: „Măi, eu ţi-am luat apărarea până acum. Eşti un îmbogăţit care nu-şi poate justifica averea. Te rog să revii cu picioarele pe pământ, dacă vrei să mai ai un viitor politic. Păi, vii tu să-mi spui că nu sunt de stânga?!”.
Căutând să nu-i rămână dator „ideologului” PSD, Vanghelie i-a reproşat că-l susţine pe doctorul Oprescu, „care e sponsorizat de Costel Bobic, un afacerist dubios”.
Cam aşa stau lucrurile în PSD. Şi tot aşa se explică faptul că acest partid n-a reuşit să-şi desemneze încă - deşi a tot încercat! - candidatul la Primăria Capitalei. Vanghelie reprezintă nu doar un pol de putere în PSD, ci şi pumnul cu care Mircea Geoană izbeşte în marii săi inamici din partid, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Sorin Oprescu.
Aceste răfuieli au şi o parte bună: graţie lor, aflăm şi noi, muritorii de rând, cum mai stau coteriile prin marile noastre partide. Aflăm sau ni se confirmă, de pildă, că Vanghelie este „un îmbogăţit care nu-şi poate justifica averea” şi că Oprescu e finanţat de „Costel Bobic, un afacerist dubios”.
Şi ne ducem la culcare: ăsta-i partidul care a guvernat România timp de 11 ani?! Ori, de atâta disperare, ne vine să luăm calea pribegiei: aşa se face politică în România?!