Banii blestemaţi ai Ligii Campionilor

Mai întâi, bucuroşi nevoie mare, am dat ochii peste cap: uau, Liga Campionilor... lumea bună a fotbalului... vom fi şi noi la „masa bogaţilor”... Apoi au venit banii: milioane, multe milioane de euro. În 2006 i-a luat Steaua. În 2007, iar Steaua, singura echipă din România care a simţit în ureche gâdilătura dulce a imnului Champions League.
De fiecare dată, Steaua a trebuit să treacă prin emoţiile tururilor preliminare. Banii destinaţi echipelor calificate în grupe au venit cu ceva emoţii. 2-2 şi 2-1 cu Standard Liege, după ce, în „decisiv”, belgienii conduceau cu 1-0 la Bucureşti. 2-2 şi 2-0 cu BATE Borisov, apoi 1-0 şi 2-1 cu Zaglebie Lubin, după ce campioana Poloniei a deschis scorul – tot în „decisiv” - în Ghencea. Au intrat bani mulţi în conturile lui Gigi Becali, dar au intrat cu mari emoţii.
Acesta e primul sezon în care, pentru campioana României, banii UEFA nu vor mai fi probabili, ci siguri. Graţie ascensiunii în ierarhia continentală a cluburilor, câştigătoarea primei noastre divizii va juca direct în grupele Ligii Campionilor. Cele peste 10 milioane de euro stau agăţate pe creangă, aşteaptă să fie „culese”.
Primul efect a fost unul pozitiv: echipele „de sus” s-au întărit, investind mai mult în jucători. Pentru trupa care va câştiga campionatul, investiţia se va dovedi deosebit de profitabilă; celelalte s-ar putea să raporteze pierderi. Pentru toate cluburile cu pretenţii europene, banii Ligii Campionilor exercită o atracţie nemaiîntâlnită. Automat, competiţia internă a crescut în orgoliu, ambiţie şi valoare.
Acum însă, pe măsură ce ne apropiem de finalul bătăliei, constatăm că milioanele de euro de la UEFA au şi efecte perverse asupra primei noastre ligi. Dorinţa de a da marea lovitură a sporit nu doar ambiţiile, ci şi „subteranele” fotbalului. Combatanţii recurg tot mai agresiv la combinaţii, şmenuri, jocuri de culise. Bătălia sportivă, fie ea şi încrâncenată, e înlocuită tot mai des cu murdăria celor aflaţi la „butoane”. Cel mai des sunt folosiţi arbitrii. Un fluierat scurt al acestora poate schimba numele campioanei. Iar deciziile scandaloase sunt din ce în ce mai frecvente. Penalty-uri acordat aiurea sau penalty-uri refuzate. Fanionul ridicat hoţeşte sau ofsaiduri netaxate. Jucători eliminaţi degeaba sau „reprize de box” trecute cu vederea. Meciuri întrerupte sau nu, în funcţie de cât de tare e ţeasta arbitrului sau de numele cazărmii în care şi-a făcut acesta armata.
Şi uite-aşa am ajuns să regretăm banii Ligii Campionilor, deveniţi un fel de blestem! Aceşti bani, în loc să ne facă mai buni şi mai tari, ne fac mai hoţomani şi mai ticăloşi. Atâta au înţeles bravii noştri conducători de mega-cluburi: că milioanele de euro de la UEFA trebuie direcţionate mai ales spre mămăliga subterană, cea care hrăneşte foamea adversarilor şi lăcomia arbitrilor.