Amazoanele din PSD Gorj se pregătesc de luptă
Conferința Organizației de Femei a PSD Gorj a pus bazele pentru dezvoltarea acestei organizații în vederea apropiatelor alegeri electorale din vară. În deschiderea conferinței, a luat cuvântul vicepreședintele PSD Gorj, Corneliu Popescu, care a afirmat că participarea cetățenilor la vot este principalul nostru obiectiv. Conform unui sondaj făcut la nivel național, dacă participă opt milioane de cetățeni la vot, PD-L câștigă alegerile, însă dacă participă peste nouă milioane de alegători, PSD va câștiga detașat alegerile. Important este pentru noi să câștigăm voturile nehotărâților pentru că aici este cheia succesului în alegeri. Prin urmare, noi trebuie să ne mobilizăm toate energiile pentru a câștiga alegerile în Gorj.
Băsescu își bătea nevasta
În continuare, a luat cuvântul membrul în Biroul Executiv al PSD Târgu-Jiu, Adrian Tudor, care a declarat că un om cum e Traian Băsescu și partidul PD-L nu au dreptul să ceară voturile femeilor. Să nu uităm că Băsescu își bătea soția. De aceea, el nu mai are dreptul să ceară votul niciunei femei, poate decât cel al Elenei Udrea. Manifestarea a continuat cu prezentarea unui raport privind activitatea desfășurată de Organizația Municipală de Femei a PSD Târgu-Jiu în ultimii doi ani. Ulterior, a fost prezentat Proiectul România Socială și programul de activități-proiect pentru perioada 2008-2009. La finalul acestor dezbateri a avut loc alegerea președintei Organizației Municipale de Femei a PSD. În urma rezultatelor meritorii obținute la conducerea Organizației de Femei a PSD Târgu-Jiu, Liliana Luca a fost realeasă, cu unanimitate de voturi, pentru a reprezenta interesele acestei organizații încă un mandat.
LEONARD FILIP |
PC Gorj iese cu candidatul la Primăria Târgu-Cărbunești
Conducerea Partidului Conservator (PC) Gorj a prezentat, ieri, candidatul pentru Primăria Târgu Cărbunești. Pavel Cristian este aspirantul la fotoliu de primar pe care îl susține PC în lupta electorală pentru alegerile locale ce vor avea loc pe data de 1 iunie a acestui an. Despre această nominalizare, Pavel Cristian a declarat că este o onoare pentru mine să candidez din partea Partidului Conservator. Eu, de profesie, sunt medic specialist în medicină generală. Sunt în Târgu-Cărbunești de 24 de ani. Motivația pentru depunerea candidaturii mele este faptul că există o decădere fizică și morală a orașului Târgu-Cărbunești. Alături de acestea, mai există și o lipsă de implicare a autorităților locale și investitorii străini sunt astfel alungați.
L.F. |