Atac la Călinoiu
Grivei mușcă mâna stăpânului
Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Grivei, ajuns în această funcție ca urmare a trădării partidului din care făcea parte, vrea mai mult. Să fie președinte al instituției la care lucrează. De aproximativ două săptămâni, Grivei și-a început campania electorală atacându-l pe Ion Călinoiu cu aspecte petrecute în urmă cu șapte ani, precizând că abia acum le-a aflat. Despre Grivei, angajații Consiliului Județean Gorj spun că ar fi bine să explice opiniei publice cum și-a angajat fiul, fără concurs și fără să termine o facultate, la instituția unde el este vicepreședinte.
De câteva săptămâni, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Grivei, și-a început campania electorală pentru președinția acestei instituții. A recunoscut că își dorește această funcție, indiferent dacă va face sau nu o alianță cu alte partide. Așa cum am precizat și într-o emisiune televizată, voi candida pentru președinția Consiliului Județean Gorj, a spus Grivei.
În privința campaniei electorale, vicepreședintele Consiliului nu a vrut să recunoască faptul că deja a început-o prin atacuri asupra actualului președinte Ion Călinoiu: Eu vreau să afle lumea despre afacerile pe care Călinoiu le face cu instituția, nu pentru a-mi face campanie. De exemplu, eu nu am știut de Consorțiu până acum, abia acum am aflat, la fel cum nici de calitatea sa de strămutat nu am știut nimic. Chiar dacă presa a scris despre ele, eu nu am aflat nimic până acum când domnul Mischie le-a spus, a declarat Grivei, încercând să acrediteze ideea că a fost un neștiutor al acestor aspecte.
Grivei lucrează de patru ani în Consiliul Județean și a fost un colaborator al lui Călinoiu. Timp de patru ani nu a scos o vorbă despre toate aceste aspecte, acum însă când i s-a spus să treacă la atac, a acționat precum tonomatele cu euro de care vorbea șeful statului zilele trecute.
Iubim trădarea, urâm trădătorii!
Legat de situația politică a lui Grivei, acesta a recunoscut că se află în tratative cu formațiunile politice. Se știe că Gheorghe Grivei a ajuns vicepreședinte al Consiliului Județean, trădându-și partidul care l-a făcut consilier județean. El a fost în 2004 ales consilier județean în baza listei de partid la PNL. Grivei și-a dat votul PSD-ului pentru președinția Consiliului Județean, în condițiile în care PNL avea un candidat pentru această funcție. Acum, Grivei se află într-o situație delicată, nu știe cu cine să facă înțelegeri electorale, mai ales că PSD-ul i-a spus acum clar: Iubim trădarea, urâm trădătorii!. Deloc convenabil pentru Grivei. Drept urmare, PNȚCD Gorj, acolo unde Grivei este președinte, caută soluții: Avem libertatea ca partid să facem fuziuni și înțelegeri cu orice formațiune politică. De preferință, ni s-a spus, cu PNL. Cum peste tot și, probabil că și la Gorj situația este la fel, s-au făcut înțelegeri între PSD-PNL-PC, nouă ne rămâne varianta cu PD-L și PNG. Probabil că vor exista candidați separați, dar aceasta este polul de susținere. Urmează să discutăm clar ce vom face. Mă gândesc că dacă PD-L stă la masă la Bruxelles cu PNȚCD, suntem partide cu aceeași doctrină, cea mai bună soluție asta este, a spus Grivei.
Grivei promovează nepotismul
Pentru că și-a angajat fiul la Consiliul Județean Gorj, fără să-și termine facultatea și apoi promovat fără concurs pe post, Grivei dă vina tot pe Călinoiu. Fiul vicepreședintelui Gheorghe Grivei a fost angajat în 2006 la Evidența Populației pe funcția de asistent referent, ca personal contractual pentru că nu absolvise facultatea. Acum, Tiberiu Grivei este consilier la compartimentul relații externe din cadrul Direcției Cooperare și Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Județean Gorj. Promovarea sa a fost făcută prin transfer, fără a exista un concurs, așa cum se întâmplă pentru toată lumea.
Despre Tiberiu Grivei, angajații din Consiliu spun că nu prea stă pe la serviciu, iar la ultima evaluare profesională a obținut notele cele mai mici.
Tatăl său, Gheorghe Grivei susține că nu el a făcut angajările în instituție și, conform legii administrației publice locale, răspunzător de acest lucru se face Ion Călinoiu. În plus, Grivei susține că dacă pentru alții se poate, de ce nu se poate și pentru el. În stilul de trădător, Grivei s-a desfășurat din nou: Dacă s-a putut cu fiica lui Gheorghe Milosteanu pe care au transferat-o de la Direcția pentru Protecția Copilului la Consiliul Județean, la fiul meu de ce să nu se poată?!, a spus Grivei.
GABRIELA MLADIN |