Gorjenii, conduși de juriști, ospătari
și gestionari
Primarii care conduc destinele a mii de cetățeni din județul Gorj au plecat de jos și au ajuns sus. Unii însă au rămas tot jos, astfel încât există situații în care o comună este servită de un ospătar, tămâiată de edili ce au purtat robă de preoți, sau condusă de gospodari cu rang de juriști sau ingineri. Numai că o nouă inițiativă legislativă face o triere a acestora, separând orzul de neghină și impunând candidaților la primărie să fie
mai cu scaun la cap.
O inițiativă legislativă care modifică Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale a fost adoptată tacit după ce senatorii nu au reușit să o ia în discuție până la expirarea termenului regulamentar. Potrivit acestei inițiative, candidații la funcția de primar de comună sau oraș trebuie să fie absolvenți de studii liceale, cu diplomă de bacalaureat, iar cei care candidează la primar de municipiu trebuie să aibă cel puțin studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă, potrivit unei legi adoptate tacit de Senat. La Gorj, edilii par, la prima vedere, erudiți și cu studii superioare. Mai sunt însă mulți alții care nu au mai dorit să-și tocească hainele din coate pe băncile școlii și au rămas cu studiile tot până la genunchiul broaștei.
Ospătar-șef la Aninoasa
Chiar dacă primăria din Aninoasa nu seamănă cu un restaurant, primarul Ștefan Mandia este oricum la bază ospătar-barman. Nu duce însă farfuriile la poarta localnicilor, ci acum dă ordine altora. Edilul recunoaște că am studii medii dar, tot el zice, că acest lucru nu l-a împiedicat să fie șef de unitate publică pe vremuri. Totodată, în ciuda faptului că nu are studii superioare și nici nu și le dorește deocamdată, Mandia este de părere că un primar trebuie să dețină studii superioare. Sunt de acord. Așa să fie, să aibă studii superioare, susține primul gospodar cu pregătire de ospătar.
Electrician, popă și economist la Stoina
Edilul-șef de la Stoina, Constantin Vlăduțu, este multilateral dezvoltat. Electrician la bază, primarul a absolvit Facultatea de Științe Economice Alexandru Ioan Cuza din Iași și s-a apucat de Teologie în 1997. În anul 2003 și-a luat licența în Teologie, obținând nota 8,24. Legat de studiile necesare unui primar, Vlăduțu nu pune mare preț pe acest gen de pregătire, declarând că un primar trebuie să aibă stofă în el. Tot purtători de sutană au fost primarul Constantin Drăghici din Telești și Emilian Rusu din Dănești.
Juriștii colcăie pe scaunul de primar
Științele juridice i-au atras cel mai mult pe primii oameni ai localităților gorjene. Așa se face că sunt mai bine de 20 de edili ce au diplomă de jurist. Printre aceștia se numără Ion Ciocea de la Bustuchin, Emil Cătănoiu de la Căpreni, Ion Dumitrașcu de la Turceni, Emil Răgman de la Prigoria, Gheorghe Cârstea de la Hurezani, Dorin Filip de la Rovinari, Florin Cârciumaru de la Târgu-Jiu, Florinel Țuilă de la Cătunele, Ion Băluță de la Logrești sau Marian Rotaru de la Lelești. Majoritatea și-au finalizat studiile după 1989, și chiar în timpul mandatului de primar, și n-au profesat ca juriști.
Maiștrii și tehnicieni edilitari
Școala de maiștrii a fost o formă de învățământ îmbrățișată de o parte dintre edili. Un primar care și-a tocit coatele pe băncii școlii de maiștrii a fost Constantin Pătrașcu din Bărbătești, Aurel Băcanu din Vladimir, Ion Stănculete din Bumbești-Jiu și Nicolae Caramete de la Runcu. Tot cu studii medii și pregătire de tehnician sunt Constantin Pârjol din Văgiulești, Iuliu Călina de la Târgu-Cărbunești, Ion Andronescu de la Dănciulești, Gheorghe Corbeanu de la Godinești. De asemenea, Ștefan Făsuescu este tehnician veterinar, iar Emil Mitru a făcut, după cum susține, școala tehnică electro-mecanică aparate de măsură și automatizări. Totodată, Elena Mosor de la Alimpești este tehnician agricol la fel ca și edilul șef de la Glogova, Ion Șalapa.
Ingineri la coada vacii
Coada vacii și ștampila primăriei au ajuns să aibă ceva în comun - inginerii zootehniști. Prima care a plecat de la CAP și a ajuns primăriță este Elena Bobic, inginer zootehnist, urmată de către primarul din Padeș, Haralambie Stoicănel care are diplomă de inginer zootehnist. Altfel de ingineri mai sunt pe la Brănești, Plopșoru, Schela, Stejari și Turburea.
De la catedră la primărie
Și dascălii ocupă un loc frumos în topul clasamentului. Primari-profesori sunt la Novaci, Crasna, Câlnic, Roșia de Amaradia, Mușetești, Țânțăreni și Ionești, edilul acestei din urmă localități având Liceul Pedagogic. Pe de altă parte, sunt unii primari care mai studiază și acum. Maria Dumitrașcu, primărița de la Berlești, se chinuiește să scape de statutul de gestionar și să obțină o diplomă în științe juridice, fiind în ultimul an la Facultatea de Drept Titu Maiorescu. Fără licență este și primarul din Mătăsari, Gheorghe Gașpar, dar și edilul de la Fărcășești, Constantin Pârvulescu.
Au ajuns toți ciobanii primari
Mulți dintre edilii gorjeni sunt de părere că propunerea legislativă legată de studiile primarilor este pertinentă. În opinia lui Sorin Bucurescu, primarul de la Slivilești, care a terminat Dreptul, se declară categoric în favoarea studiilor superioare. Categoric da, pentru că au ajuns primari toți ciobanii cu patru clase că așa vrea Nea Ion și cu Nea Gheorghe să-i pună primar, susține primul gospodar convins că o selecție în rândul edililor este imperios necesară.
Dacă această prevedere legislativă își va face efectul și va produce modificări astfel încât să ducă la o cizelare și o profesionalizare a primilor gospodari din comună rămâne însă de văzut.
IRINEL CEURANU
IRINA IRINOIU |