Rachetistul trăgea cu urechea

Călătoria cu acceleratul 1823 Bucureşti Nord - Cluj nu este o idee tocmai bună dacă ţii cât de cât la confortul personal. În schimbul unui bilet destul de piperat, primeşti de la CFR vagoane vechi, neaerisite şi canapele rupte. E o adevărată problemă dacă toată lumea are bilet. Supărat nevoie mare pe bun-platnici, Naşul se lasă greu convins să dea drumul la lumină şi căldură în vagon. Ce are el la afacerea asta?
În compartimentul nostru, un moşulică simpatic se foieşte dornic să intre în vorbă cu cineva. Costumu-i de haine prăfuit stă să pleznească. Bătrânul flexează genunchii, iar pantalonii cu dungă, subţiri, lasă la iveală o pereche de izmene flauşate bleu, bine îndesate în ciorapi. La fiecare fermoar al bocancilor scâlciaţi este ataşat câte un inel de grenadă. Moşul se aşează cu greutate pe canapea. Sub el, ceva pârâie de bătrâneţe.
„Domne’ ce tot îi dau ăştia în sus şi în jos cu informatorii. Stolojan Dăianu… Păi ăştia au fost acolo fiindcă au fost deştepţi”, spune moşul. Nimeni nu pare interesat de subiect. Nu contează. Omul este de părere că ţara care nu are ofiţeri nu este ţară. Intra în vorbă cu toată lumea şi înjură cu foc CNSAS cu dosarele şi deconspirarea lor cu tot.
Moşul este colonel în rezervă. A fost rachetist la un regiment de antiaeriană, undeva lângă Deva. Aveau în responsabilitate toată zona Hunedoara, fabrici, uzine, combinate, inclusiv combinatul de la Reşiţa.
„Rachete de la ruşi: Volhov, Dvina sau Neva? Cursuri lângă Cernobâl şi Minsk?”, întreb eu.
„Volhov, Neva? Da… Tragerile la ruşi şi la Capul Midia. Am preferat să uit tot ce a fost”, spune moşul.
E supărat pe un oarecare general Popescu care a casat şi dezmembrat maşinile, macaralele şi rampele de încărcare a rachetelor de la Deva. I le-a dat lui fi-su pe firmă, să exporte oţelul. Moşul este mândru că a dat mâna cu trei preşedinţi: De Gaulle, Ceauşescu. Pe celălalt nu l-am mai aflat. Nu are vilă ca hoţii ăştia, locuieşte într-un apartament cu camere. Nevasta e din Maramureş. 
Cu mâna tremurând de emoţie, îmi arată un carneţel de veteran de armată, negru cu multe ştampile. „Colonelul rachetist” Tamaş D. nu-i are la suflet pe trădătorii Pacepa sau Şerb. Nici pe Iliescu sau Băsescu.
Povesteşte cu lux de amănunte ce a mâncat şi a băut Nicolae Ceauşescu la ultima sa vizită la divizia de rachete de la Ilia.
„Păi dvs. de  la Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare îl păzeaţi pe Ceauşescu?”, îl întreb. Omul râde încurcat. L-am prins. Rachetistul în rezervă nu folosea la aplicaţii nici Volhov, nici Neva. Tamaş D. trăgea cu… urechea.