|
POLITICĂ
|
Potrivit lui Ponta,
Trădătorii PSD-ului renegați de social democrați
Foștii membrii ai Partidului Social Democrat (PSD), deveniți
actuali membrii ai partidelor din Alianța aflată la Guvernare
nu mai au ce căuta în partidul din care au dezertat în fuga
după ciolan. Acest avertisment a fost tras de către deputatul
de Gorj, Victor Ponta care, în contextul actualelor evenimente
de pe scena politică, a trântit ușa în nasul oportuniștilor.
Cei care vor veni să bată la ușa PSD, îi anunț de pe-acum
că e ușa închisă, este mesajul pe care parlamentarul ține
să-l aducă la cunoștința foștilor trădători dar potențiali
dezertori ai actualelor formațiuni politice. Cu alte cuvinte,
aceia care au plecat de la PSD din decembrie 2004, nu mai
sunt reprimiți. Chiar dacă social democrații au închis ușa,
deputatul le recomandă să încerce fie la Morega, adică la
PNL, sau la UDMR dar nu la PSD. În plus, acesta ține să precizeze
că din toamnă, o să înceapă mulți să-și redescopere ideologia
politică, aluzie la cei care sar dintr-o barcă în alta doar
pentru a avea posibilitatea îndestulării din ciolanul puterii.
I.C. |
| |
În opinia universitarului idiot,
Deputatul Ponta este un procuror mediocru
Deranjat de afirmația făcută la adresa sa de către deputatul
Victor Ponta, profesorul universitar dr. Lucian Medar a ținut
să riposteze. Deși nu i-a fost pronunțat numele, acesta susține
că utilizarea termenului de idiotla adresa sa, folosit
de parlamentar, este un afront. Mă consider jignit de expresiile
suburbane ale domnului în cauză care își arogă, în mod ilegal,
titlul de conferențiar universitar doctor, în stilul lui
caracteristic de Dinu Păturică al mediului politic actual,
afirmă, în replică, profesorul Universității Constantin
Brâncuși. Mai mult, Medar îi cere lui Ponta să precizeze
activitatea științifică și didactică prin care a obținut
acest titlu academic, știut fiind faptul că a fost un procuror
mediocru și a fost exmatriculat în perioada studiilor universitare
de la Facultatea de Istorie (popular spus repetent).
I.C. |
| |
|
|