O manevră electorală

Profitând de uriaşul potenţial al lucrătorilor SRI de a fi ascultători, Traian Băsescu s-a lansat, la bilanţul instituţiei conduse de George Maior, într-o explicaţie a crizei politice actuale. După domnia sa, criza a fost generată de trei factori: „predarea arhivelor securităţii care a generat destulă emoţie la nivelul partidelor; condamnarea comunismului care, de asemenea, a fost generator de emoţii la nivelul unor partide şi, cel de al treilea motiv este faptul că tot mai mulţi oameni importanţi care aveau control şi influenţă pe partide politice au ajuns să se întâlnească cu procurorii”. Dintre aceste trei cauze, cea de a treia mi se pare corect surprinsă. Într-adevăr, declanşarea unor anchete penale împotriva unor politicieni a dus la o reacţie vehementă a tuturor partidelor, cu excepţia PD. Dar nu pentru că aceste partide ar vrea să blocheze eroica luptă anticorupţie, ci pentru că le-a fost clar, ca, de altfel, şi opiniei publice, faptul că Traian Băsescu foloseşte Parchetul General şi DNA pentru a-şi rezolva interesele sale personale: de la cele de răzbunare pe duşmanii săi din politică, până la cele de scoatere din joc a unor grupuri de interese în favoarea propriilor grupuri de interese. Celelalte două cauze identificate de Traian Băsescu sunt mai mult decât discutabile.
Formularea lor la Bilanţul SRI n-a fost rodul unei rătăciri de moment a unui orator decisiv influenţat de atmosfera mai mult decât binevoitoare a unei săli care ştie, înainte de toate, să spună: să trăiţi! Aveţi dreptate!

Explicarea coaliţiei anti-Băsescu prin gestul prezidenţial de a deschide arhivele Securităţii şi a condamna comunismul mai poate fi întâlnită şi în interviul acordat BBC:
„Aş vrea să explic de ce în ultimele luni activitatea opoziţiei s-a intensificat, cu ajutorul premierului. S-au întâmplat două lucruri: am trimis două milioane de dosare ale Securităţii Consiliului care studiază aceste documente şi am condamnat crimele comunismului în decembrie 2006. Atunci, lupta dintre mine şi fostele structuri a devenit făţişă. Din nefericire, premierul a ajuns un partener al structurilor cu pricina”. Dincolo de plăcerea lui Traian Băsescu de a se autovictimiza, cele două explicaţii nu corespund adevărului.
Pentru că:
1) Deconspirarea fostei Securităţi şi condamnarea comunismului sunt iniţiativa exclusivă a PNL.
La vremea respectivă, am considerat-o o pierdere de vreme.
Şi l-am apreciat pe Traian Băsescu tocmai pentru că avusese unele nuanţe la această campania prin care PNL urmărea:
a) să ridice împotriva lui Traian Băsescu minoritatea agresivă, dar gălăgioasă, a aşa-zişilor reprezentanţi ai societăţii civile.
b) să îi ia preşedintelui electoratul comunist taliban, care a contribuit într-un fel, prin fanatismul său electoral, la victoria în al doilea tur al prezidenţialelor.
Abil, Traian Băsescu a preluat rapid iniţiativa PNL şi a manevrat în aşa fel încât să treacă drept una care i-a aparţinut în exclusivitate.
2) Coaliţia anti-Băsescu n-are nici o legătură cu predarea dosarelor fostei Securităţi şi cu denunţarea comunismului.
Nici un partid din România nu apără fosta Securitate şi, cu atât mai puţin, comunismul. Ca să nu mai spunem că, la 17 ani de la Revoluţie, nu mai există în România forţe organizate ale Securităţii şi ale comunismului.
Nostalgici s-ar putea să fie.
Dar, din câte ştim, nostalgicii sunt incapabili să acţioneze şi, cu atât mai puţin, să acţioneze atât de organizat încât să-l pună pe Traian Băsescu în dificultate. Lipsită de orice temei în realitate teoria lui Traian Băsescu e o simplă manevră electorală.