Am
mai scris despre familia Gorun și-mi face plăcere să scriu
și cu prilejul acestei anchete. Chiar dacă
ancheta dv. se referă la rectorul Gorun, eu nu-l pot separa
de familia sa, de educația primită, de moralitatea moștenită,
de demnitatea și onoarea care-i caracterizează pe toți
membrii familiei, de ambiția lor de a contribui la modelarea
societății românești după reguli creștine. Șansa unor astfel
de oameni de a face ceva pentru acest popor apare doar
atunci când ajung pe locul întâi. Dau câteva exemple de
adevărați români care fac ceva pentru acest județ, fiindcă
au avut șansa de a ajunge cei mai mari care intră pe poarta
instituției unde lucrează: David, Cârciumaru, Gorun și
Hanu de la Motru. Dacă aceștia ar fi fost pe locul al doilea,
sunt convins că valoarea lor ar fi fost acoperită cu invidie
și răutate de incompetența celui de pe locul întâi. Nici
nu vă închipuiți câți oameni valoroși (nevalorificați)
există în Gorj. Când muniția folosită în lupta împotriva
nedreptății este autentică, când «vânătorul» este performant,
când hăitașii sunt de bună credință este imposibil să nu-ți
îndeplinești dorința. Gorun are nevoie de hăitași fideli
(care să nu-l trădeze), are nevoie de sprijinul presei libere
(nu cumpărată), are nevoie de colegi profesioniști (nu
ambalați politic). Gorun este o specie de stejar cu trunchiul
drept (demnitate și onoare), cu frunze ovale, lobate
pe margine (modul exigent de comportare) și cu fructul
o ghindă (dorința de a fi nu numai măreț ci și util). Este printre
puținii copaci care fac fructe. Gorune, fă tot ce poți,
nu renunța la presiunile mele exigente, dar uneori răutăcioase,
și ridică UCB (și prin ea Gorjul) la nivelul numelui ce-l
poartă. Perfecțiunea nu are limite și ca atare, ce-ți propui
nu va fi niciodată împlinit, dar va fi mai mult decât suntem
acum și asta este o mare performanță. Scutură-te de frunzele
uscate și bolnave ce-ți strică imaginea, a ta și a instituției
care a avut șansa de a te avea administrator. Voi face
lobby pentru acțiunile tale. Succes!, Luminona B., Târgu
Jiu.
Este
puțin probabil că rectorul Gorun va fi lăsat să conducă
universitatea. Aici, dorința unora de a fi mereu pe funcții,
dar și interesele sunt prea mari, împiedicând bunul mers
al universității. Din păcate, Universitatea este foarte
slabă din punct de vedere al calității învățământului.
Dl. Gorun ar trebui să desființeze această instituție,
iar cei dornici de funcții și beneficii să le caute în
altă parte, oricum nu le vor găsi niciodată, Laura Alexandru,
Târgu Jiu.
Eu
consider că ar trebui să-l lăsăm pe rectorul Gorun să-și
facă datoria și să ia măsurile corespunzătoare cu toți
rechinii. Mischie să stea pe dreapta, pentru că a supt
destul de pe acest județ, Gheorghe Popa, Târgu Jiu.