|
SOCIAL
|
Vești bune pentru UATAA Motru
Senatorul gorjean Ion Florescu a declarat că săptămâna aceasta,
în Comisia Economică a Senatului României, s-au aprobat scutiri
de taxe la bugetul de stat pentru patru unități economice
din Gorj: Societatea Națională a Lignitului Oltenia, Întreprinderea
de Închidere și Conservare a Minelor, UM Sadu și SC Uzina
de Agent Termic și Alimentare Apă SA Motru. Scutirile se
referă la impozitul pe salarii și TVA și au fost posibile
datorită unui lanț de împrejurări, la care și-au dat concursul
mai mulți factori de răspundere din Gorj, dintre care și
autoritățile locale. Potrivit unei declarații a senatorului,
votul meu a fost foarte important și nu am dubii că Ordonanța
de Guvern votată în comisie va trece și de plenul Senatului,
urmând a fi promulgată. Senatorul nu a avut la dispoziție
sumele de bani, însă cu certitudine scutirile de taxă sunt
un adevărat balon de oxigen, cel puțin pentru uzina motreană,
având în vedere numeroasele creanțe pe care acest prestator
de servicii le are de încasat de la populație.
De altfel, managerul SC UATAA SA Motru, Ilie Schintee, a
anunțat că va acționa în instanță persoanele fizice cu datorii
mai mari de 1500 lei. În Motru sunt cel puțin 300 de asemenea
cazuri. Conform unui protocol în derulare, Primăria Motru
va prelua pe parcursul acestui an SC UATAA SA Motru, care
nu se află într-o situație economică favorabilă.
C. BUNILĂ |
| |
Ziua Mondială de luptă împotriva TBC
Spitalul Județean Gorj derulează sâmbătă, 24 martie, de
Ziua Mondială de Luptă împotiva Tuberculozei, o acțiune stradală
ce se adresează tuturor categoriilor de oameni, indiferent
de vârstă, sex sau condiție socială. Colaboratori la această
acțiune sunt Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere
Anti-Drog și Asociația pentru Sănătate și Educația Familiei.
Toată ziua în centrul orașului va fi instalat un cort de
unde medicii vor distribui pliante cu informații despre tuberculoză.
În anul 2006, pe raza județului Gorj au fost depistate la
suta de mii de locuitori un număr de 473 de cazuri noi. Maria
Popescu, medic primar pneumolog și coordonator în cadrul
dispensarului TBC Târgu Jiu, a declarat că în primele două
lunii ale anului 2007 în județ au fost înregistrate 83 de
cazuri noi și readmise, număr mult mai mic față de aceași
perioadă a anului trecut.
Tot pentru a marca această zi, sub sloganul Tuberculoza
este peste tot, Liceul cu Program Sportiv în colaborare
cu Inspectoratul Școlar Județean a organizat vineri, 23 martie,
o competiție de handbal feminin. Doisprezece echipe formate
din elevi de la liceele din Târgu-Jiu, Novaci, Târgu-Cărbunești,
Rovinari și Turceni s-au întrecut în faza finală de handbal
feminin. Șase echipe au concurat la Liceul Tudor Vladimirescu
și șase în cadrul liceului nostru, a declarat Cornel Leontin
Tigveanu, directorul Liceului cu Program Sportiv. Pe locul
I s-a situat Colegiul Național Tudor Arghezi din Târgu-Cărbunești
sub îndrumarea profesorului Samir Deucă, locul II fiind ocupat
de Liceul Teoretic din Novaci, îndrumător Manuel Colțescu,
iar locurile III și IV au fost ocupate de Colegiul Național
Spiru Haret și Grupul Școlar Materiale de Construcții,
sub îndrumarea profesoarelor Elvira Șarapatin și Gabriela
Căpraru din Târgu-Jiu. Am mers pe ideea că sportul e o alternativă
a consumului de droguri și tutun, a declarat medicul Marius
Boieriu.
(C.P.) |
| |
În scandalul Policlinica,
CEZ Motru a livrat energie fără contract
De cinci zile, Policlinica Motru este în beznă. Cantitatea
de energie consumată de Policlinică în lunile ianuarie și
februarie este de 4.900 lei, ceea ce ar conduce la un consum
mediu de 187 de lei pentru fiecare din cele 22 de cabinete,
care au consumat curent fără contract. De la 1 ianuarie 2007,
dată la care a încetat contractul semnat de primarul Dorin
Hanu cu CEZ Motru, n-a mai existat altă formă contractuală
de livrare a curentului electric. Conform înțelegerii dintre
primar și medicii titulari de contracte, termenul de grație
în care ar fi trebuit să-și promoveze partide individuale
nu a fost prelungit, primarul Hanu fiind ferm în această
direcție. La ora actuală, întreruperea de curent este privită
ca un mijloc de șantaj utilizat de CEZ Motru, pentru a forța
mâna medicilor să plătească datoriile. Aceștia nu au ajuns
însă la o înțelegere cu privire la valoarea plăților individuale,
considerând că unii au consumat mai puțin decât trebuie să
plătească. În continuare, activitatea este blocată, majoritatea
pacienților preferând să nu se prezinte la cabinete. Evident
o stare de lucru care ar putea fi urmată, dacă primarul Hanu
ar cere rebranșarea Policlinicii pe care o deține încă în
patrimoniu. Potrivit unei declarații a primarului au fost
întocmite deja actele de punere în posesie a spațiilor medicale
prin negociere directă a celor 22 de spații deținute cu contract
de închiriere, concesiune sau comodat și scoaterea la licitație
a spațiilor neocupate.
C. BUNILĂ |
| |
Trei mămici de la Centrul Maternal se vor întoarce în
sânul familiei
Trei mămici și trei copii de la Centrul Maternal Târgu-Jiu
se vor întoarce săptămâna viitoare acasă, după o perioadă
de șase luni în care au locuit în acest centru. Gheorghe
Milosteanu, directorul Centrului Maternal Târgu Jiu, a precizat
că două dintre mămicile ce vor pleca sunt minore. Fetele
se vor întoarce în localitățile din care provin, respectiv
Bâteni, Motru și Stejari, fie la bunici, fie în apartamentele
moștenite de la părinți. Copiii a două mămici vor fi recunoscuți
de tați, ba chiar mai mult părinții unuia dintre ei se vor
căsători, a mai declarat Milosteanu. Acesta a mai precizat
că mămicile, în momentul reintegrării în familie, vor avea
cunoștințele necesare pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Reintegrarea în familie s-a urmărit încă din perioada de
iarnă. Ajunse acasă, mămicile vor fi înregistrate la primărie
pentru acordarea ajutorului social. Mă bucur că pentru cele
trei mămici s-a putut găsi o soluție, că s-au putut reintegra,
a declarat Milosteanu. În prezent la centrul maternal mai
sunt șase mămici.
CLAUDIA PÂRVAN |
| |
Asfalt la Bustuchin după Paști
Ulițele din trei sate aparținând comunei Bustuchin vor fi
asfaltate după sărbătorile de Paști. Primarul Ion Ciocea
afirmă că astfel o distanță de 8,5 km din satele Zăvelcești,
Bustuchin peste Apă și Valea Pojarului vor fi bitumizați.
Pentru toată această lucrare, administrația locală va cheltui
29 de miliarde de lei, a mai precizat edilul șef, Ion Ciocea.
(I.C.) |
| |
|
|
Grupurile
sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa
ar trebui numai că proprietarii acestora preferă să tragă
apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul
în care arată WC-urile. Gândacul, un simbol al mizeriei,
va fi steaua acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul
de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare.
Spital Motru II
Mare noroc pe capul celor de la Motru pentru că au o așa
budă occidentală la Spitalul din Motru. Firește, nu toate,
ci doar două dar sunt bude de nota 10. Fericitul pacient
va avea ocazia să-și facă duș zilnic și să se privească în
oglinda de deasupra chiuvetei. În plus, aici totul este curat
și lucește. E adevărat că buda e curată dar dragi pacienți
nu dați năvală în saloane doar așa ca să vadă medicii nu
pot să-și realizeze indicativele fără bolnavii cu punga plină.
    - mediu toxic
   - ca în fundu' grădinii
  - daca nu ai de ales
 - acceptabil
- modelul occidental și în Gorj
|
| |
|
|