Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
ACTUALITATE

În timp ce autoritățile dorm,

Viceprimarul din Turburea, nedreptățit cu dreptatea în brațe

Litera legii a devenit în județul Gorj un simplu sul de hârtie igienică pe care îl folosesc după bunul plac cei care au buzunarele cât mai pline. O dovadă a terfelirii justiției și a așa-ziselor legi este atitudinea primarului comunei Turburea, Teodor Iloiu. Acesta refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Mai mult, deși se comportă în acest fel de luni bune, nimeni, adică nici o autoritate de stat din Gorj, nu e capabilă să ia atitudine de fapta edilului și să-l oblige să respecte legea. În tot acest timp, cu dreptatea în brațe, fostul viceprimar al comunei Turburea, Ion Bârcă, sesizează Parchetul Târgu-Jiu, Parchetul Târgu-Cărbunești și Prefectura Gorj. În zadar pentru că aceste instituții sunt incapabile să rezolve problema. Cu toate astea, după ce a umblat prin tribunale mai bine de un an și jumătate, fostul viceprimar continuă să bată la poarta instituțiilor sperând că legea va fi în cele din urmă aplicată. „Deși sunt în posesia acestei decizii de aproximativ trei luni și jumătate, nu reușesc să-mi reiau activitatea deoarece primarul Teodor Iloiu confundă instituția statului, Primăria cu SRL-ul lui, fiind sprijinit în acest sens de către diferite organe care sunt plătite din banul public pentru a veghea la respectarea legilor țării”, afirmă ex-viceprimarul Ion Bârcă. În ciuda acestei situații, organele abilitate par că dorm în timp ce un cetățean își caută în continuare dreptatea deși justiția i-a dat o hotărâre favorabilă. Dacă în acest fel stau lucrurile în Gorj, cetățenii, care acum se judecă pentru a-și căuta dreptatea, își irosesc banii degeaba pentru că, la cum se respectă legea în Gorj, vor muri nedreptățiți dar totuși cu dreptatea de partea lor.

IRINEL CEURANU

 

„Brâncușiana 2007”, la final

Săptămâna plină de manifestări culturale dedicate comemorării a 50 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși s-a încheiat cu o expoziție și cu lansări de carte și periodice pe teme brâncușiene, evenimente desfășurate sâmbătă, 17 martie, la Biblioteca Județean㠄Christian Tell”. Cu această ocazie, primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a mulțumit tuturor participanților și invitaților pentru prezența lor în cadrul ediției de anul acesta pe care o consider㠄cea mai reușită”. Primarul a promis că va colabora de fiecare dată cu specialiști în domeniu pentru conservarea sculpturilor lui Brâncuși și pentru modernizarea centrului orașului și a Căii Eroilor. Prima carte lansată s-a intitulat „Brâncuși - o biografie” de Alexandru Buican, un talentat scriitor care trăiește de mai mult timp la New York. Cartea a fost prezentată de Sorana Georgescu-Gorjan și cuprinde interviuri și articole despre viața și personalitatea sculptorului. „Acest titan a fost un filozof profund, orice rând te înalță spiritual. Este un demiurg al creației universale”.
Următoarea carte lansată a fost „Brâncuși și ingineria capodoperei”, a doctorului inginer Emil Sever Georgescu, cercetător la INCERC București. Acesta spune că pe stema Uniunii Europene ar trebui să se afle lucrarea în piatră a lui Constantin Brâncuși - „Piatra de hotar”. „Arethia Tătărescu - mare doamnă a Gorjului” a fost ultima carte lansată, operă aparținându-le profesorului Zenovie Cârlugea și vicepreședintelui Ligii Femeilor Gorjene, Zoia Elena Deju. La final au fost lansate periodicele culturale „Brâncuși”, „Portal-Măiastra” și „Caietele Columna”.

ANA-CORNELIA ANDREI

 

Suedezii, interesați de Termocentrala Rovinari

Suedia este interesată de reabilitarea unor termocentrale și hidrocentrale din România pentru modernizarea cărora dorește să acorde asistență tehnică. În cadrul vizitei pe care președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, însoțit de o delegație parlamentară, a efectuat-o la Stockholm, în perioada 14 - 17 martie, s-a discutat despre demararea unor proiecte concrete în ce privește colaborarea energetică dintre cele două țări. Este vorba de modernizarea termocentralelor de la Rovinari, Deva și Turnu Severin și hidrocentrala de pe Motru. Finanțarea pentru aceste proiecte va fi făcută prin surse proprii, de la bugetul de stat. Membrii delegației senatoriale române, din care a făcut parte și parlamentarul gorjean Ilie Petrescu, au apreciat că locul 25 pe care se află Suedia în momentul de față în rândul investitorilor din România este unul mic, iar această țară poate avansa pentru a ajunge în topul investitorilor străini din țara noastră. De asemenea, parlamentarii români au punctat faptul că intrarea pe piața românească a companiei IKEA reprezintă un pas important și și-au exprimat convingerea că, dacă IKEA a venit în România, vor mai veni și alte companii suedeze.

(R.P.)

 
PAMFLET
 

Conferință de presă

Condescu:
- I-am zis lu’ Ilie Stan
Până-n meci – lângă teren:
„Mai bine ia-l pe Tofan
Și cărați-vă la tren!”…

Temelescu:
- Au zis că ne dau portaru’
Fundașii! Dinainte!
Dar, voiau autocaru’
Și pe … vicepreședinte!

Corpodean:
- Io am vrut ca să pun botu’
Să le „lucrez” advesaru’.
Dar mi-a dat Condescu – cotu’!
Și Temelescu …fularu’…

Nea goe:
- M-a sunat văru’ meu Piți
Ș-a zis: „nu te da bătut!
Dă-te la ei cu ambiții,
Cum mă dam eu la barbut!”…

Păcurar:
- Nu știu, poate e din Togo,
S-au Guyneea, Byssau!?
Dar scâjnea la mine Nogo:
„Te halesc, că sunt babau!”

Mital – indianu’:
- Ce bine c-au luat mardeală,
In-țâchi-dana, in-țâchi-dana!
Că-mi cerea bani de haleală,
Danii o – păr – tanaaa!

Tofan:
- Șe e driept, mi-o zis Omida,
La ghișala din cafia;
„Fraiere, tu vrei partida?
… Aliles bules bula!”…

Semeghin - spaima sticlelor de vin:
Dacă mai băgam pe gât,
Încă două sticle-n plus…
Olele, făceam urât!
(Luam de la cinci în sus…).

Petrol:
- Mărine îi disperași, Mărine, Mărine
Fraierii îi cocoșași, măi dragă Mărine
Dacă mai dădeau un gol, Mărine, Mărine,
Vă cântam vouă nasol, măi dragă Mărine…!

NELU POCHEA

 
   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.