Eugen Neagoe a făcut calcule:
Dacă batem Oțelul, 90% scăpăm de retrogradare
- Viorel Temelescu și Daniel Orac: Vrem revanșa !
Pandurii sunt deciși să facă un meci mare cu Oțelul Galați.
Practic, gorjenii nu se gândesc decât la adjudecarea celor
trei puncte în meciul cu Oțelul, importante în îndeplinirea
obiectivului. Moldovenii sunt echipa spectacolului în acest
debut de retur și asta pentru că în cele trei meciuri jucate
au marcat nu mai puțin de 11 goluri. Totuși, apărarea trupei
lui Petre Grigoraș scârțâie, primind opt goluri în 270 de
minute, așa că oltenii speră să dea lovitura.
Vrea liniște
Prezent
la conferința de presă organizată ieri, antrenorul principal
Eugen Neagoe a afișat un optimism moderat, conștient fiind
de greutatea meciului. E cel mai important joc din acest
retur de campion. Dacă vom ieși învingători, vom avea un
parcurs liniștit. Galațiul este o echipă bună, au un antrenor
bun și o conducere administrativă cu experiență. Așa că Oțelul
se poate spune că e una din cele mai bune echipe din campionat,
este concluzia lui Eugen Neagoe vizavi de adversarul de mâine.
Totuși, tehnicianul gorjenilor știe unde se găsește cheia
partidei. Cu dăruire putem câștiga, anunță Geană. Când
vine vorba de forma bună a atacanților de la Galați, Neagoe
nu se îngrijorează. Pe noi ne interesează doar cum jucăm
noi. Oțelul va încerca să joace fotbal, sunt pe zero la adevăr,
nu au presiune pe umeri, vor veni relaxați și cu moral. Important
e ce facem noi și asta pentru că avem o echipă bună cu jucători
valoroși, a mai declarat ieri Eugen Neagoe.
Apoi, tehnicianul pandurilor își face calcule. Dacă vom
reuși să câștigăm cu Oțelul eu cred că 90% suntem scăpați
de povara retrogradării, este de părere Neagoe care mizează
pe liniștea care s-ar crea în sânul echipei la adăpostul
a 29 de puncte. Și vicepreședintele Viorel Temelescu e convins
că mâine elevii lui Neagoe vor avea viață grea, dar cele
trei puncte vor intra în contul pandurilor. O să fie un
meci greu pentru că ei sunt pe val. trebuie să fim atenți
pentru că ne pot pune probleme. Totuși, avem o revanșă de
luat în fața lor după meciul din tur, a adăugat Temelescu.
Vrem victoria !
Ședințele video la care jucătorii pandurilor
au studiat jocul adversarilor de la Galați le-au dat încredere.
Nu cred că ar trebui să ne fie frică de Oțelul. Ei o să
vină să joace, dar și noi o să atacăm din start. Am observat
că au o apărare mai fragilă și putem fructifica asta. Am
vrea toate cele trei puncte, a declarat Vasilache.
Și Daniel Orac, fost la Oțelul Galați, este de părere că
echipa sa trebuie să abordeze meciul cu gândul la cele trei
puncte. E important să câștigăm acest meci cu Oțelul. Avem
o revanșă de luat după ce la ei acasă am făcut cel mai prost
joc din tur. O să demonstrăm că a fost o greșeală, a spus
Orac. Rapidul mijlocaș se plânge că are ghinion, dar pe care
speră s-l spargă în meciul de mâine. E bine că Oțelul joacă
deschis pentru că în postura de atacant pot să dau goluri.
Din păcate mie îmi lipsește golul, nu am noroc, a mai declarat
fotbalistul născut în Galați, Daniel Orac.
Fluieră Corpodean
Partida de mâine va fi condusă la centru
de posesorul ecusonului FIFA, Sorin Corpodean, ajutat la
cele două tușe de Nicolae Megheșan și Gero Szabo. Arbitru
de rezervă a fost desemnat Dan Monea, în timp ce observatori
din partea FRF au fost delegați Viorel Boiț și Ioan Mureșan.
De remarcat că meciul tur de la Galați câștigat de moldoveni
a fost condus tot de Sorin Corpodean, lucru pe care gorjenii
au preferat să-l treacă cu vederea. Nu comentăm delegările.
Nu ne interesează cine ne arbitrează, a declarat Viorel
Temelescu. Meciul va începe de la ora 15.30, fiind transmis
în direct pe Telesport.
COSMIN BRUJAN
Fularele n-au căutare
Foarte mulți suporteri au solicitat până în urmă cu două
săptămâni fulare cu însemnele clubului gorjean. Astfel, s-a
luat decizia fabricării unui lot de 650 de fulare care înaintea
primului meci de acasă au și fost puse în vânzare. Surprinzător,
deși nu costă foarte mult, 20 lei, fanii gorjenilor nu s-au
înghesuit să achiziționeze aceste fulare. Am vândut doar
75 de fulare, a declarat ieri Viorel Temelescu.
120 de ultrași de la Galați
Echipa lui Petre Grigoraș va fi susținută la Târgu Jiu de
un număr destul de însemnat de suporteri. Astfel, nu mai
puțin de 120 de fani gălățeni vor fi prezenți vineri după-amiaza
pe Municipal. De partea opusă, gazdele speră ca la ora
meciului tribunele să fie pline. Sperăm să vină cât mai
mulți spectatori, e vineri după-amiaza și mulți vor putea
să-și facă timp să vină să ne urmărească, a declarat un
oficial al pandurilor. Prețul biletelor va rămâne neschimbat,
5 lei la peluze, 10 lei la tribuna a doua și 15 lei la
tribuna I.
Nu joacă Iordache

Singura problemă de efectiv din lotul pandurilor este cea
a lui Ilie Iordache. Acesta își va ispăși etapa de suspendare
după cumulul de cartonașe galbene. E un jucător bun, ne
ajuta mult în meciurile de acasă, are viteză și dribling.
Este o pierdere, însă cine va intra în locul lui va da totul
pentru a ieși bine, a declarat Neagoe.
Campioană la vârsta a doua
Mariana Pochea este atleta debutului de an în Gorj. Puțini
o cunosc pentru că, de fapt, aceasta practică sportul doar
din plăcere, dar cu rezultate notabile în cursele la care
participă. Este trecută de prima tinerețe și participă doar
în campionatele rezervate veteranilor, adică sportivilor
care și-au încheiat cariera. În urmă cu 23 de ani, Mariana
Pochea reușea să câștige două medalii, una de argint și alta
de aur la campionatele naționale de atletism juniori trei.
Acelea au fost singurele rezultate, însă acum situația s-a
schimbat.
Ambițiile unei campioane
Povestea Marianei Pochea este una specială. De mică mi-a
plăcut atletismul, am vrut să-l practic, dar părinții nu
au fost de acord. Am fost legitimată câțiva ani pe la Voința
Târgu Jiu, actuala CS Pandurii, mai exact până când am
terminat liceul. Apoi am renunțat la atletism și am preferat
să mă întorc acasă la Turceni, spune Mariana Pochea. În
acei ani de liceu, sportiva a câștigat două medalii pe
care și acum le păstrează. Le am acasă, nu le am la mine.
Le țin bine. Mai am și diplome de la concursuri, mai explică
Mariana Pochea care, după ce și-a încheiat cariera sportivă,
s-a căsătorit, având și doi copii. S-a dedicat vieții de
familie, însă din umbră și-a încurajat copiii să practice
sportul, dar fără succes. Așa că, în vara anului trecut,
a decis să se reactiveze ca sportivă și să participe la
concursurile de veterani, așa cum sunt denumite întrecerile
pentru persoanele care au vârsta trecută de 30 de ani.
După două luni de antrenamente, Mariana Pochea a reușit
în toamna anului trecut să câștige finala campionatului
național de semi-maraton. A fost un pariu cu mine însumi.
Mi-am dorit să fac treabă și am reușit. Am ieșit campioană
și mi-am propus alt obiectiv, spune Mariana Pochea. Ținta
următoare a devenit finalele campionatelor naționale de
veterani la probele de 400 și 800 metri. Mă gândeam că
pot obține ceva în una din cele două probe. Și mi-a ieșit,
am luat aurul în ambele probe, mai spune Pochea. Acum,
obiectivul s-a schimbat. Vreau mai mult. Vreau un loc
în primele locuri la Balcaniada de peste trei săptămâni
din Serbia, este dorința Marianei Pochea. Până atunci,
sportiva legitimată la CS Pandurii va alerga în finala
de cros de la Pitești de peste două săptămâni, unde de
asemenea vrea să obțină aurul. Alerg de plăcere, sportul
este sănătate deși știu că atletismul este un sport greu,
mai afirmă Pochea.
Se antrenează în pădure
Mariana Pochea are propriile metode de pregătire și spune
că nu face rabat de la nici un efort. Alerg zilnic câte
o oră prin pădure. Singură, deși m-am rugat de soț și de
copii să vină cu mine și să-mi țină de urât. Însă, m-au
refuzat. Așa că alerg singură, mă mai întâlnesc cu oameni
prin pădure care mă întreabă de ce alerg. Vecinii și apropiații
deja s-au obișnuit cu mine. Fac asta de plăcere indiferent
de vreme, plouă, bate vântul, e dimineață sau seară, trebuie
să mă antrenez pentru că nu vreau să pierd ce am acumulat,
a spus Mariana Pochea.
Sportivă model
Totuși, atleta nu face pregătirea după ureche. Mă consult
cu domnul Ion Bură pe care îl respect, spune Pochea. În
opinia antrenorului emerit, Ion Bură, această femeie este
deosebită. Este un sportiv model pentru toți. Eu cred
că le dă clasa multora, are ambiție, e o adevărată campioană.
Mă mai consultă, însă ea știe foarte bine ce face, a spus
Bură.
Infirmieră la spital
În viața de zi cu zi, Mariana Pochea
este infirmieră la Spitalul Orășenesc Turceni. Mi-a plăcut
meseria asta, și de aceea, după ce voi termina cursurile
de la postliceala sanitară, o să ies asistentă medicală,
mai spune Mariana Pochea.
C. BRUJAN
Pandurii nu au de ales
Rapid sau Steaua în semifinalele Cupei României
În această după-amiază la sediul Federației Române de Fotbal
va avea loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României.
Soarta și regulamentul cupei nu au milă de gorjeni, scoțându-le
în cale echipe de calibru din România. Steaua sau Rapid va
fi adversarul pandurilor, și asta pentru că Federația a luat
decizia de a efectua tragerea la sorți din urne valorice.
Pandurii și Poli Timișoara vor face parte din urna a doua,
în timp ce Rapid și Steaua sunt în prima urnă.
Păreri împărțite
Preferințele sunt diferite în lotul pandurilor în ceea ce
privește echipa pe care și-o doresc în semifinale. Unii
vor Steaua, alții Rapidul, și fiecare are argumentele sale.
Vicepreședintele Viorel Temelescu a fost primul care și-a
motivat alegerea. În cupă prefer Rapidul. De ce? Simplu,
pentru noi există complexul Bistrița, iar pentru Rapid
complexul Pandurii, a declarat Temelescu. Alți doi conducători,
Condescu și Burlan au păreri diferite. Astfel, Condescu
vrea pe Steaua, în timp ce Burlan preferă Rapidul.
Antrenorul Eugen Neagoe nu are preferințe și spune că se
concentrează doar pentru meciul cu Oțelul Galați, deși astăzi
este tragerea la sorți în Cupa României. Nici nu mă gândesc
la cupă acum. În minte am doar meciul cu Oțelul. Nu contează
cu cine vom juca, Steaua sau Rapid sunt echipe la fel de
bune. Cu oricare vom juca vom pleca cu șansa a doua. Nu am
nicio preferință, ambele sunt valoroase, a declarat Geană.
Apoi, tehnicianul își aduce aminte că după meciul de la Pitești
cu Naționalul din sferturile cupei a declarat că preferă
să ocolească Rapidul și argumentează acum. Rapidul este
o echipă puternică, joacă poate cel mai bun fotbal din Liga
I. Am jucat de două ori cu ei în toamnă și am făcut 1-1 la
noi și 1-1 la ei. Probabil vor revanșa, vor fi mult mai motivați
pentru că-și doresc cupa, a mai spus Neagoe.
Venit de la Rapid în această iarnă, Ciprian Vasilache nu
are nici el preferințe și vrea doar calificarea indiferent
cu cine va juca. Are prea puțin importanță cu cine picăm.
Dacă ar fi să ne uităm la jocul celor două echipe, poate
Rapidul ar fi un adversar mai greu. oricum, șansele sunt
mici dar o să tragem cu dinții pentru a ne califica în finală,
a spus Vasilache.
Unul dintre cei mai constanți jucători din lotul pandurilor
în acest debut de retur, Daniel Orac vrea ca sorții să decidă
pe Steaua ca următorul adversar pentru Pandurii. Acesta e
convins că echipa lui Olăroiu nu-și dorește cupa. Vreau
pe Steaua pentru că nu au mai câștigat de foarte mult timp
cupa. Și vă spun că nici nu-și doresc prea mult asta. Am
stat acolo și știu cum stă treaba. Cupa României nu-i prea
interesează, ei vor Cupa UEFA sau Cupa Campionilor, a declarat
Orac.
COSMIN BRUJAN
|