|
Accident mortal la Bârsești
Un bărbat în vârstă de 72 de ani și-a pierdut viața într-un
accident rutier petrecut ieri după-amiază în localitatea
Bârsești. El a pierdut controlul volanului și a intrat cu
autoturismul Aro într-un podeț de ciment după care a derapat
într-un șanț. Bătrânul și un copil care se afla în aceeași
mașină au fost transportați de urgență la spital. Bărbatul
a murit în ambulanță în drum spre spital. Grigore Stoichin,
nora și un nepot trebuiau să ajungă la Runcu, acolo unde
locuiesc. Ei se întorceau de la Târgu Jiu, de unde cumpăraseră
o bicicletă și câțiva saci de ciment. Bărbatul a pierdut
controlul mașinii și a derapat. El și copilul au fost transportați
la Spitalul Tudor Vladimirescu. Copilul a suferit o fractură
la picior, dar bunicul lui a murit în ambulanță. Medicii
de la secția de reanimare a spitalului județean au declarat
că bătrânul a ajuns la spital cu stop cardio-respirator și
politraumatisme. Efortul medicilor a fost în zadar. Bătrânul
nu a mai putut fi salvat. Inițial, polițiștii au stabilit
că accidentul s-a produs din cauza neatenției șoferului,
care a pierdut controlul volanului. Ancheta amănunțită a
demonstrat însă că a fost vorba de o defecțiune tehnică.
Mașina a fost avariată în proporție de 50 la sută. Oamenii
legii vor continua cercetările pentru a stabili condițiile
în care s-a produs accidentul.
COSTIN SOARE |
| |
Cu gunoiul în flăcări
Circulația în centrul municipiului Târgu Jiu a fost blocată
ieri dimineață timp de aproape o jumătate de oră după ce
o mașină de la salubritate a luat foc. Mai exact gunoiul
din mașină. La fața locului au ajuns imediat pompierii care
au retras mașina spre o zonă mai liberă unde să poată să
stingă focul mocnit. Autospeciala transporta gunoiul ridicat
de la ghenele blocurilor spre groapa de gunoi. Trecând prin
centrul orașului, din spatele mașinii a început să iasă fum.
Angajații Direcției de Servicii Comunale spun că este foarte
posibil ca focul să fi fost introdus în benă în momentul
când au fost golite ghenele. Speriat, șoferul mașinii a anunțat
că autovehiculul i-a luat foc. Pentru a nu bloca și mai mult
circulația, deja încurcată pentru câteva zeci de minute,
mașina a fost întoarsă în mijlocul intersecției și a părăsit
centrul municipiului. Oamenii de pe stradă s-au distrat copios
pe seama incidentului și mulți au spus că doar în România
se poate întâmpla așa ceva, gunoiul arde mocnit la fel ca
și cărbunele. Incidentul a uimit trecătorii care au dat
vina tot pe locatarii care incendiază ghenele de gunoi. Mașina
a fost retrasă la garaj pentru reparații imediat după ce
pompierii au stins focul.
COSTIN SOARE |
| |
Minori prinși la furat pe calea ferată
Trei minori au fost surprinși în zona de siguranță a căilor
ferate din vecinătatea Pasarelei din municipiul Târgu-Jiu.
Răzvan P. (16 ani), Cristi P. (16 ani), ambii din Bălești
și Valentin L. (17 ani) din Târgu-Jiu, de etnie rromă, au
fost depistați în timp ce sustrăgeau șuruburi și clești de
la șinele de cale ferată, afirmă comisarul Daniel Brotea,
șeful Poliței Transporturi Feroviare (TF) Gorj. Cei trei
aveau asupra lor două târnăcoape și un cărucior pe care le
foloseau la sustragerea fierului. Din aceste motive, aceștia
sunt cercetați în stare de libertate pentru pătrunderea în
zona de siguranță feroviară a stației CFR Târgu-Jiu.
(I.C.) |
| |
Zeci de gorjeni prinși fără bilet pe tren
Zeci de gorjeni care mergeau cu nașu au fost amendați
de către polițiștii de la Transporturi Feroviare Gorj. În
urma unui control întreprins în mijloacele de transport pe
cale ferată ce efectuează curse pe distanța Valea Sadului-Târgu-Jiu
și Târgu-Cărbunești, au fost depistate 21 de persoane care
circulau fraudulos. Aceștia, afirmă, șeful Poliției Transporturi
Feroviare (TF) Gorj, comisarul Daniel Brotea, au fost nevoiți
să cumpere bilete din tren la un preț mult mai mare decât
cel existent la casele de bilete. În consecință, au fost
încasați 110 lei de la călătorii frauduloși, afirmă comisarul
Brotea. Tot cu același prilej au mai fost sancționați cu
amendă de o sută de lei fiecare, un număr de cinci gorjeni
pentru consum de alcool în tren. I-am amendat în baza Legii
61 care prevede că este interzis consumul de alcool în spațiile
publice, a mai precizat șeful Poliției Transporturi Feroviare
Gorj.
(I.C.) |
| |
|
|