|
| |
AGENDĂ
PUBLICĂ
|
Locuri de muncă pentru studenți
Studenții Universității Constantin Brâncuși din Târgu
Jiu își vor putea găsi un loc de muncă în data de 29 martie
2007, cu ocazia Târgului de Joburi și Burse pentru studenți.
Organizatorii acestei acțiuni, Liga Studenților din Universitatea
Constantin Brâncuși, în colaborare cu Agenția Județeană
pentru Ocuparea Forței de Muncă și Prefectura județului Gorj,
îi vor aștepta pe cei interesați în incintele facultăților
din cadrul Universității Constantin Brâncuși cu standuri
de prezentare și recrutare. La această manifestare se preconizează
o participare a unor firme de talie națională și locală care
să expună oferte avantajoase pentru viitorii angajați.
(A.A.) |
| |
Aviz angajatorilor
Registru electronic pentru salariați
Angajatorii gorjeni au obligația înființării unui registru
electronic în care să fie trecuți salariații care au contract
de muncă. Astfel, registrul va fi depus, în mod obligatoriu,
până în ultima zi a lunii martie și trebuie să cuprindă contractele
individuale de muncă în vigoare la data de 31 decembrie 2006,
indiferent dacă acestea au fost suspendate sau nu la această
dată, declară inspectorul șef adjunct al Inspectoratului
Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Alexandru Căruntu. Mai trebuie
specificat faptul că în acest registru electronic nu vor
fi menționați salariații ale căror contracte de muncă au
încetat cu data de 31 decembrie 2006. În cazul în care un
angajator nu înființează registrul economic și nu-l transmite
în formă electronică la Inspectoratul Teritorial de muncă
până la data de 31 martie 2006, este pasibil de amenzi care
încep de la 2000 lei și ajung până la 5000 lei. De asemenea,
tot cu amendă sunt sancționați și acei angajatori care refuză
să pună la dispoziția inspectorului de muncă registrul în
formă electronică, precum și dosarul personal al salariaților.
Totodată, necompletarea dosarului personal al salariaților
sau necompletarea registrului electronic constituie contravenție
și se sancționează cu maxim 5000 lei, a mai precizat inspectorul
șef adjunct Alexandru Căruntu.
IRINEL CEURANU |
| |
Bursa - și pentru gorjeni
|
Evoluția Bursei de Valori București |
Invers fața de ieri, în afară de acțiunile SIF, celelalte
acțiuni cotate au crescut. Indicele BET a urcat cu 0,75%,
BET-C cu 0,66%, BET-FI, indicele SIF-urilor a scăzut cu 1,20%.
Valoarea tranzacțiilor de 46,76 milioane lei (13,88 milioane
EURO) a fost susținută de SIF Oltenia (10,26 milioane lei),
SIF Moldova (9,34 milioane), pe locul trei situându-se acțiunile
TRANSELECTRICA cu circa 3,9 milioane lei. Dintre acțiunile
societăților gorjene s-au tranzacționat 3500 acțiuni ARTEGO
la prețul de 5,00 lei/acțiune, și 18 400 acțiuni STAR GLASS,
la un preț mediu de 0,2370 lei/acțiune.
Cotații la Bursa de Valori București
Data: 13.03.2007

Informații furnizate de: S.S.I.F. IFB FINWEST S.A. Ag. Tg.Jiu
Str. T. Vladimirescu nr. 54, tel. 21.80.60.
|
| |
Programul întreruperilor în alimentarea cu energie electrică pentru lucrări de întreținere și reparații
JOI 15.03.2007
08:00 16:00 Bl. 30, Cartier I.L. Caragiale oraș Tg-Jiu
08:00 16:00 Sat Valea Perilor com. Cătune
08:00 16:00 Sat Motru Sec com. Padeș
08:00 16:00 Sat Șura com. Slivilești
08:00 16:00 Sat Vânăta oraș Tismana
08:00 18:00 Sat Pleșa com. Schela
08:00 18:00 Sat Bâlta com. Runcu
08:00 18:00 Sat Gornăcel com. Schela
08:00 16:00 Sat Brătești com. Căpreni; Bl. K, M1, M2
oraș Tg-Cărbunești
08:00 18:00 Sat Pojogeni oraș Tg-Cărbunești (parțial)
08:00 18:00 Sat Pârâu com. Jupânești
08:00 18:00 Sat Frasinu com. Vladimir (parțial)
08:00 18:00 Sat Rășina Țicleni (parțial)
08:00 16:00 Sat Pinoasa oraș Rovinari
08:00 18:00 Sat Plopșoru com. Plopșoru
08:00 16:00 Sat Bumbești-Pițic - com. Bumbești-Pițic
08:00 18:00 Sat Pociovaliște oraș Novaci (parțial)
08:00 18:00 Sat Sohodol com. Baia de Fier
08:00 16:00 Bl. P13, P14, P15, P16, P17, P19, P23, P24,
G25 G26, G27 - oraș Turceni |
| |
|
|