Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
POLITICĂ

Operațiunea bani pentru partid

Morega Jupânul

Morega, condamnat politic ?Dan Ilie Morega a ajuns în aceste zile în atenția mass-mediei centrale din cauza unei înregistrări audio în care liderul PNL Gorj strânge bani de la colegii de partid care conduc instituții descentralizate, sume de ordinul a zeci și sute de milioane lei vechi urmând a fi folosite în campania pentru europarlamentare. În acest sens, șefii mai multor instituții descentralizate au trebuit să dea socoteală liderului liberal în privința stadiului în care se află valoarea cotizațiilor.

Cu banii pe masă

Ultima ședință a Biroului Permanent al PNL Gorj ce s-a desfășurat la începutul acestei săptămâni i-a adunat laolaltă pe șefii Autorității de Sănătate Publică (ASP), Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP), Gărzii Financiare, Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR), Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS) și Autorității Rutiere Române (ARR). Ședința a fost momentul în care conducătorii instituțiilor amintite au trebuit să-i comunice lui Morega cum merg lucrurile în privința banilor colectați. Nu toți șefii de instituții l-au mulțumit însă pe șeful liberalilor, acesta făcându-i reproșuri lui Aristică Moroșanu, directorul ASP, întrucât subordonatul său, directorul Spitalului Județean, Florin Mergea, nu a reușit să strângă cota stabilită. Tot Moroșanu avea în plan suma de 20 mii de lei, dar șeful sănătății gorjene a reușit să adune numai 17.500 lei. La loc de frunte s-a aflat însă DGFP care și-a depășit planul de 20 mii de lei, donând 23 mii de lei. Nu atât de bine a stat și Garda Financiară care a reușit să pună deoparte doar 6000 din cei 10 mii prevăzuți în plan.

Bani pentru europarlamentare

Dan Ilie Morega, omul care și-a pictat chipul într-una dintre bisericile Gorjului, a dat și o explicație șefilor de instituții față de banii ce trebuiau să ajungă în contul PNL. „Vă rog să înțelegeți că am strâns nu de dragul de a strânge, ci pentru că începe campania electorală”, a fost mesajul transmis colegilor săi de către întâiul liberal care a mai precizat că 30% din suma colectată va fi trimisă la Organizația Centrală din București.

Șefii de instituții o dau la întors

Susținuți în funcție de partidul lui Morega, directorii instituțiilor cotizante o dau după corcoduș. În ciuda existenței înregistrării audio, unii dintre aceștia mint fără rușine, declarând că lucrurile stau altfel decât s-au întâmplat în realitate. De pildă, șeful CAS Gorj, Gheorghe Cocină, susține astfel c㠄eu am dat banii mei personali și e problema mea cât am dat”. Nici Mihai Versin, directorul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Gorj, nu recunoaște că ar fi dat bani și nu-și amintește de o astfel de discuție în partid. Un răspuns asemănător îl are șeful Autorității de Sănătate Publică Gorj, Aristică Moroșanu, care a declarat că și-a achitat cotizația la partid și că nu se pune însă problema ca instituția pe care o conduce să contribuie cu bani la campania electorală a PNL Gorj. „Banii respectivi sunt pentru cotizații. Există membrii de partid care nu și-au achitat cotizațiile pentru două, trei luni. Cine credeți că e nebun să facă așa ceva? Sunt bani pe care orice membru de partid trebuie să îi dea drept cotizație, că de asta este membru. Nici vorbă să fi luat cineva bani de la bugetul instituției pentru a contribui la campania electorală, pentru că nu se poate așa ceva?”, s-a întrebat retoric șeful ASP.

Dezmințiri în linie

Nici Cornel Cimpoieru, directorul adjunct al Inspectoratului de Construcții Gorj, nu a recunoscut vreo eventuală donație, declarând că oricine poate verifica instituția publică și se poate vedea clar c㠄din conturile noastre nu au plecat bani”. În aceeași ordine de idei, Traian Iana, comisarul șef al Gărzii Financiare Gorj susține cu tărie c㠄eu, ca Gardă Financiară, nu am bani decât de la buget. Nu aș putea să dau…”. Singurul care recunoaște însă pretinderea sumelor de bani este Petre Tomoiu, directorul Direcției Județene pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care spune c㠄nu e prima ședință în care s-au cerut bani”. În același timp, Liviu Basarabă, director adjunct DADR declară că și  salariații simpatizanți din cadrul instituției cotizează cu bani la PNL, fără a explica și de ce.

Jupânul Morega neagă

„Este o acțiune comandată politic de PD și de alții care au jecmănit județul și doresc ca Gorjul să devină o Sahară a României. Fiind incomod, sunt câteva zeci de dosare pe masa procurorilor și trebuia ca cineva să se răzbune. Există un membru al PNL care a înregistrat discuția și pe care a dat-o PD-ului. Nu pot să vă spun exact, este o bănuială și nu pot să mă pronunț. Nu sunt trezorierul partidului, dar sunt multe cotizații de plătit și, cum se apropie alegerile europarlamentare, am cerut președinților și directorilor să își achite cotizațiile, pentru că nu le plătiseră două-trei luni. Se știe că pentru acești bani s-au dat chitanțe. Voi cere Curții de Conturi să facă o anchetă pentru a verifica legalitatea, să se spulbere orice bănuială”, a fost replica lui Morega.

Morega, cocoloșit de colegii din politică

Gestul președintelui Dan Ilie Morega a fost tratat diferit de către colegii săi de pe scena politică. Astfel, unii au îndrăznit să comenteze fapta lui Morega în timp ce alții s-au ferit de teamă că, mai apoi, acesta se va reîntoarce și-i va pune la punct. Cu alte cuvinte, conservatorul Sabin Popescu etichetează gestul jupânului Morega drept „degradant pentru toți oamenii politici”. În plus, în opinia acestuia, este o dovadă în plus c㠄politica românească este mai mult decât o curvă, neavând nici o regulă”. În ceea ce-l privește pe colegul său din Alianța DA, Ionel Manțog, acesta declară c㠄eu am aflat din mass-media despre chestiunea aceasta cu înregistrările și am văzut că domnul Morega susține că eu și PD Gorj am fi făcut înregistrarea aceea de la ședința dumnealor de partid, ceea ce, evident, nu are cum să fie real. Noi, ca filială, am dat dovadă de transparență în folosirea banilor, chiar dumnealui ne-a cerut să ne facem publice conturile și am prezentat situația financiară”.

„O practică obișnuitㅔ

Deputatul PD Marcel Romanescu nu a dorit să se amestece în „problema intern㔠a PNL, dar spune c㠄aceste lucruri se întâmplă și la alte partide”. Tot cu privire la aceeași chestiune, deputatul Ionel Stoica, președintele PLD Gorj, opinează c㠄la noi în județ, în ultima perioadă, e o practică în a se numi în posturi directori pe criterii altele decât cele profesionale, urmând ca ulterior să li se solicite ajutoare de acest fel. Fiecare partid trebuie să ducă o politică decentă și nu sunt adeptul acestor practici, mai ales că donațiile și cotizațiile trebuie strânse într-un mod legal”.

Mai marii liberali închid ochii

Gestul lui Morega nu-i determină pe liberalii de la București să ia atitudine în cazul de față. Astfel,  vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat că discuția din Biroul Politic al PNL Gorj, a cărei înregistrare a fost difuzată de presă, făcea referire la strângerea de semnături pentru euroalegeri și la plata cotizației și nu la strângerea de bani pentru partid. Mult mai diplomat este chiar liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu declarând că nu este la curent cu informațiile referitoare la șeful filialei PNL Gorj, Dan Ilie Morega, conform cărora acesta ar fi reproșat mai multor șefi liberali de instituții publice județene că nu au reușit să strângă bani pentru alegerile PE. Deputatul independent, Dan Paveliu, îl acuză pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că știa de situația din Gorj insă a evitat să ia o decizie. „Tăriceanu are cunoștință. Numai eu l-am informat de trei ori. Poate posturile se dau pe bani, dar dacă peste trei luni nu mai contribui, ți se ridică sprijinul politic, după alte trei luni la fel”, a declarat Sorin Paveliu, deputat independent.

Jefuitori ai Gorjului

Înregistrarea audio l-a făcut pe Victor Ponta să-și amintească și de liderul PD, Ionel Manțog care împreună cu Morega formează un cuplu de baroni locali. „Acești oameni împreună cu camarilele lor jefuiesc Gorjul iar eu am spus-o în mai multe rânduri. Grav e că șefii lor de la centru nu au luat nici o măsură deși știau. Mai mult, i-au acoperit tot timpul pentru că aveau probabil nevoie de resursele financiare pe care cei doi le aduc partidelor”, a spus deputatul social democrat. Tot acest scandal politic poate fi un pas înainte către sfârșitul politic al lui Dan Ilie Morega. Sau nu. Oricum, Morega este prezent sâmbătă la Delegația Permanentă a PNL și, cu siguranță, va trebui să dea socoteală despre chetele pe care le-a strâns.

IRINA IRINOIU
IRINEL CEURANU

 

   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.