Nr. 1096, Vineri 9 Martie 2007                                                                                                            Cotidian editat de GNC Press Impact în Gorj

Curs valutar
Prima pagină
Impact întreabă

Ce părere aveți despre situația creată la ITM Gorj ?
.:: raspunde ::.

 
Tiraj auditat de BRAT
 
 

Pe 15 martie 2007 va avea loc concursul pentru ocuparea postului de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, numai că șefii din minister au uitat să dea acest anunț publicității. Oricum, cei interesați de post să stea acasă, pentru că termenul de depunere a candidaturilor s-a scurs, chiar dacă nimeni nu a știut de organizarea unui astfel de concurs. De fapt, nici concurs nu este, responsabilii din Ministerul Muncii confirmând faptul că este vorba despre „o selecție de dosare”. După ce instituția Inspectoratului de Muncă Gorj a fost batjocorită de cei care s-au aflat în fruntea ei și a ministerului, pentru care vor răspunde mai devreme sau mai târziu, acum vin democrații și își bagă coada. [...]

 

Caii liberi pe șosele, pericol public [...]
 


De astăzi poți trimite anunțul tău de mică publicitate prin SMS la numărul 1700, valabil în rețelele ORANGE și VODAFONE (tarif 3 USD/sms – fără TVA ). Anunțul trebuie să înceapă cu GJ urmat de text.
Exemplu: GJ Vând Opel Vectra…..

 

Titlurile zilei:

Fiica cea mică a președintelui țării, Elena Băsescu s-a aflat, ieri, la Târgu-Jiu. Înconjurată de gărzi de corp, democrata a făcut un adevărat tur al orașului, dăruind garoafele partidului tuturor doamnelor și domnișoarelor întâlnite în cale. După ce s-a plimbat prin centrul municipiului de pe Jiu, Elena Băsescu a mers prin parcul orașului, a admirat operele brâncușiene și s-a așezat, pentru câteva momente, la Masa Tăcerii. Însoțită îndeaproape de conducerea PD Gorj, fiica șefului statului a zâmbit tuturora și s-a lăsat fotografiată de simpatizanții „lui tata”. Tot în parcul municipal, Elena și-a readus aminte de copilărie, făcând o tură cu mașinuțele electrice, sub privirea atentă a SPP-iștilor. „Nu m-am mai plimbat de 15 ani cu așa ceva”, a spus, încântată, fiica cea mică a lui Băsescu, la terminarea cursei automobilistice. [...]


Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Gorj au împărțit, ieri, cu ocazia zilei de 8 Martie, sute de felicitări și buchete de flori șoferițelor aflate în trafic, dar și cartonașe bărbaților aflați la volan, ce nu respectau întocmai regulile de circulație. Aproximativ 1000 de femei au fost „amendate” cu felicitări, în cursul zilei de ieri, la nivelul județului Gorj, și aproximativ 500 de șoferi au primit cartonaș galben, majoritatea dintre ei fiind depistați conducând fără centura de siguranță. Glumind, polițiștii au răspuns la întrebările bărbaților privind ziua lor, că astăzi le vor da cartonașe roșii, ca la fotbal, dacă vor fi prinși că au consumat cele 44 de pahare și s-au urcat la volan. [...]



Directorul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor (OPC) Gorj, Dan Radu se află în concediu medical. Acuzând grave probleme de sănătate, șeful OPC a ales să-și îngrijească sănătatea în detrimentul serviciului. În consecință, din cauza incapacității de a conduce instituția, un ordin ministerial a adus la cunoștința celor de la Gorj că inspectorul Mihaela Răducan este cea care a preluat funcția de inspector șef pe o perioadă determinată. „Ordinul mi-a fost adus și la cunoștința mea și nu face altceva decât să confirme o stare de fapt. Astfel, se spune că, pe perioada concediului meu medical, relațiile de serviciu sunt suspendate și ca atare transferă responsabilitățile funcției către o altă persoană. [...]


Bolnavă din prima clipă de viață

Copilărie mută și surdă în mijlocul oamenilor

E o mână de om. Are doi ochi frumoși și multă poftă de viață dar abia aude și nu poate vorbi. Valentina Șerbănoiu din comuna Plopșoru a împlinit opt ani dar, de când s-a născut, viața ei a fost doar un calvar pe paturile de spital. În ciuda dramei prin care trece, oamenii par surzi la durerea fetei și muți atunci când vine vorba de a da o mână de ajutor… Părinții Valentinei Șerbănoiu cunosc mai bine ca nimeni altcineva nenorocirea prin care trece fiica lor. Ei sunt cei care, de când i-au dat viață, o însoțesc prin spitale în speranța că fata lor va fi aidoma celorlalți copii normali. „Nu aude de la un an și trei luni. Am umblat cu ea prin toate spitalele. Am fost la Cluj și ne-au zis că nu le-a mers aparatura. Apoi am ajuns la Craiova și i-am făcut o audiogramă și ni s-a spus că nu aude nimic cu stânga și doar puțin cu dreapta. [...]


Neagoe este realist:

„E bun și egalul la Cluj”

„Cred într-o mobilizare generală a băieților și știm ce meci greu ne așteaptă pentru că CFR-ul este una din echipele cele mai bune din campionatul nostru”, a declarat Neagoe ieri la conferința de presă. Acesta mizează pe forma de moment a elevilor săi, deși recunoaște că pleacă cu șansa a doua. „Toată lumea consideră CFR-ul favorită, dar asta nu înseamnă că suntem victime sigure”, a mai afirmat Geană. Declarația președintelui clujean Iuliu Mureșan, care a declarat că în acest moment CFR-ul e favorită la câștigarea locului doi în fața Stelei și Rapidului, nu a fost comentată în nici un fel de Neagoe. „Nu pot eu să-i cataloghez pe cei de la CFR, e treaba lor ce spun”, a mai afirmat tehnicianul gorjenilor. După cele două succese repurtate în fața Naționalului și Iașiului, starea de spirit e alta în lotul pandurilor, așa că șansele pentru meciul de la Cluj cresc simțitor. [...]


Bursa de valori

Evoluția Bursei de Valori București

O zi de creștere lentă la bursă, indicele BET crescând cu 0,78%, BET-C și BET-FI cu câte 0,59 procente. Valoarea tranzacțiilor a fost de 38,96 milioane lei (13,77 milioane EURO), fiind susținută, ca de obicei în ultimele zile de: SIF Oltenia (10,79 milioane lei), SIF Moldova (6,37 milioane), SIF Transilvania (3,36 milioane), SIF Banat-Crișana (3,35 milioane), urmate de BRD cu 2,49 milioane lei. [...]

 
 
 
 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 22.03.2004. Last update: 06.03.2007