|
ACTUALITATE
|
DNA-ul se mută !
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Târgu-Jiu
trebuie să-și strângă lucrurile de prin birouri pentru a
se muta într-un alt sediu. Cel mai sigur, până la sfârșitul
lunii, procurorii anticorupție vor funcționa într-un alt
spațiu. Imobilul a fost retrocedat în natură moștenitorilor
proprietarului, neacceptându-se varianta despăgubirilor directe.
Printr-o rezoluție emisă, ieri, de procurorul general, clădirea
în care funcționează Biroul Teritorial Târgu-Jiu al Direcției
Naționale Anticorupție a fost retrocedată în natură proprietarului.
Acesta este Ion Aposteanu și, în 1950, clădirea și terenul
i-au fost confiscate de regimul comunist. Acum, moștenitorii
terenului și a clădirii au cerut retrocedarea și au obținut-o.
Clădirea se află în administrarea Parchetului de pe lângă
Tribunalul Gorj și am primit rezoluția din partea procurorului
general. Am rămas cu terenul de 678 m.p., cel pe care se
află și clădirea Parchetului Tribunalului, a declarat prim-procurorul
Emil Moța.
Moștenitorul clădirii Spiridon Aposteanu este din București
și nu a dorit să primească despăgubiri din partea statului,
astfel încât retrocedarea s-a făcut în natură. Totuși, omul
vrea să facă bani cu imobilul și se spune că ar fi primit
o ofertă bună din partea avocaților din Gorj care doresc
să cumpere clădirea pentru a-și desfășura activitatea. Oferte
sunt și din partea băncilor care doresc să funcționeze într-o
astfel de clădire.
În același timp, prim-procurorul Emil Moța a declarat că
va solicita procurorului general să-i facă o ofertă proprietarului
pentru cumpărare. Până când se va accepta acest lucru, procurorii
anticorupție din Târgu-Jiu trebuie să-și facă bagajele pentru
a se muta. Facem demersuri pentru a identifica imobile în
care să ne mutăm activitatea. Este o dispoziție a procurorului
general pe care trebuie să o respectăm, a declarat procurorul
șef al DNA Târgu-Jiu, Dănuț Volintiru. Există voci care
susțin că proprietarul imobilului ar vinde clădirea cu 15
miliarde de lei vechi, bani pe care Ministerul Public nu
ar fi dispus să-i plătească pentru un astfel de sediu.
GABRIELA MLADIN |
| |
Plângerea universității în dosarul UCB, respinsă
Plângerea depusă de conducerea Universității Constantin
Brâncuși Târgu Jiu, în dosarul în care s-a dat o soluție
de scoatere de sub urmărire penală a fostului rector Emil
Moroianu, a fostului contabil Vergică Tutilă și a fostului
decan al Facultății de Științe Economice, Constantin Căruntu,
a fost respinsă. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Gorj, Emil Moța, cel care a și dispus, inițial,
începerea urmăririi penale în acest dosar, a menținut soluția
procurorului Dumitru Bocșan, cel care a finalizat dosarul.
Am considerat, inițial, că există suficiente motive pentru
declanșarea urmăririi penale. Aceasta a fost convingerea
mea la momentul respectiv. Acum consider că nu sunt suficiente
probe pentru a trimite dosarul în instanță, a declarat primul
procuror. Ambii procurori s-au exprimat în sensul că vina
ar aparține în exclusivitate Senatului Universității. În
privința celor trei se începuse urmărirea penală în iunie
și octombrie 2006, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune
și abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru Constantin
Căruntu și abuz în serviciu contra intereselor publice și
contra intereselor persoanelor, față de Emil Moroianu și
Vergică Tutilă.
În acest dosar au fost cercetate mai multe aspecte: organizarea
Centrului de învățământ la distanță din Slatina cu încălcarea
legii privind autorizarea și acreditarea instituțiilor de
învățământ superior, încasarea unor salarii foarte mari de
către unele cadre didactice și admiterea a 600 de studenți
la zi, în plus față de locurile aprobate de Ministerul Educației.
Conducerea universității târgujiene mai are posibilitatea,
dacă este nemulțumită de decizia prim-procurorului, să se
adreseze instanței de judecată.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Posturi vacante de procurori
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,
Emil Moța, s-a întors mai mult decât mulțumit de la ședința
de bilanț a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție București deoarece s-a stabilit că în perioada
imediat următoare se vor ocupa toate posturile de procurori
rămase vacante și vor fi și suplimentate schemele de personal.
Astfel, 80 de procurori ce ar fi fost încadrați pe posturile
vacante de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție vor fi distribuiți la parchetele de pe lângă
judecătorii, din toată țara, a căror competență a crescut
foarte mult în ultima perioadă, proporțional crescând și
numărul dosarelor înregistrate la aceste parchete. Pe lângă
aceștia, încă 560 de posturi de procurori vor fi scoase la
concurs în următoarele două luni, la care se va putea înscrie
orice absolvent cu diplomă de licență al facultăților de
Drept. Nu se va pune nici o condiție de vechime sau de studii
la Institutul Național de Magistratură. În schimb, cei care
nu au minim cinci ani în funcție de consilier juridic, vor
efectua o perioadă de stagiu în cadrul parchetelor. În județul
Gorj sunt vacante șase posturi de procuror, din care două
la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a declarat prim-procurorul
Emil Moța. După ce posturile vacante de procuror vor fi ocupate,
s-a mai promis că vor mai fi suplimentate schemele de personal
cu încă 500 de posturi de procuror, în toată țara. Ne-au
mai spus că vom primi toate dotările de care avem nevoie
și pe care le-am cerut de mai multe ori, cum ar fi laboratoarele
criminalistice sau sediile necesare funcționării. Ni s-a
spus să identificăm imobile care pot intra în proprietatea
Parchetului General. De asemenea, se va mări și schema de
personal auxiliar, vom avea câte un grefier statistician,
arhivar, etc la fiecare parchet, dar și câte un grefier informatician
în plus, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Gorj.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Evazionistul Ion Popescu rămâne în libertate
Tribunalul Gorj a respins recursul declarat de procurorii
Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosarul în care
este cercetat, pentru a doua oară, Ion Popescu, administrator
al unor societăți comerciale, calitate prin prisma căreia
a păgubit statul român cu mai multe miliarde de lei vechi.
Acesta a beneficiat de aceeași clemență a judecătorilor și
la prima propunere de arestare preventivă a procurorilor,
într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune de peste
8 miliarde lei vechi. Fiind depistat, din nou, cu aceleași
fapte, de către comisarii Gărzii Financiare Gorj, i s-a întocmit
un nou dosar penal pentru o evaziune de 3 miliarde lei vechi.
Din câte se pare, sumele cu care acesta a păgubit statul
cresc vertiginos de la o zi la alta, pe măsură ce cercetările
comisarilor Gărzii Financiare continuă. Cu toate acestea,
Ion Popescu va fi cercetat în libertate, după ce a fost reținut
câte 24 de ore în fiecare din cele două dosare.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
8 Martie
La mulți ani, iubite flori! La mulți ani cu bucurie!
S-aveți numai fericire, dulce viața să vă fie!
Vă urăm tot ce-i mai nobil, mai sublim și mai gingaș,
Dulci fiori să vă inunde chipul vostru drăgălaș!
La mulți ani, iubite mame! La mulți ani, surori, soții,
Voi ce ne dați nouă viață și ne creșteți de copii!
Toate florile din lume, miliardele de flori,
Astăzi vi le dăruim, dragele noastre comori!
Cu suspine și cu lacrimi ne-ngrijiți și ne-nvățați
Râd copiii, râd și ei foștii ochi înlăcrimați
Și iarăși vi se transformă zâmbetele în suspine,
Când copiii vă provoacă lacrimile cristaline!
Astăzi să fie doar cântec, cea mai fericită zi,
Inimă bună s-aveți, s-aveți multe bucurii!
Primăvara să vă deie caldele raze de soare,
Iar cei dragi să vă ofere mii de flori și mărțișoare!
P.S.
Personal, eu, ca bărbat, soț, nepot, cumnat sau frate,
Prieten, coleg, amic vă zic la mulți ani la toate!
Dac-am deranjat vreodată prin modestele pamflete
Îmi cer scuze la domnițe și la tinerele fete!
Cele ce m-ați înjurat pentru unele nimicuri
Haideți azi să ne-mpăcăm făcând un schimb de pupicuri!
Primiți scuzele-mi în scris, tot ce-i tandru și frumos
De la dulcele golan, guraliv, misterios
El vă trimite ghirlande virtuale, dulci buchete
Acceptați-le că-i sincer! Sărumâna doamne, fete!
NELU POCHEA
|
| |
|
|