|
SOCIAL
|
În afacerea pixuri și agende,
Polițiștii au ridicat zeci de documente de la SNLO
După ce au început ancheta împotriva conducerii Societății
Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO), polițiștii au ridicat
săptămâna trecută zeci de documente pentru a descoperi cum
s-a făcut afacerea. Au fost ridicate și câteva calendare,
pixuri și agende pentru a se supune unei verificări pentru
a se vedea prețul corect. Societatea și-a permis, la sfârșitul
anului trecut, să achiziționeze, fără licitație, agende și
pixuri în valoare de 3,8 miliarde de lei vechi. Recent, la
Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a fost înregistrat
un dosar în care polițiștii cercetează conducerea Societății
Naționale a Lignitului Oltenia pentru abuz în serviciu contra
intereselor publice. Oamenii legii s-au autosesizat după
ce, la mijlocul lunii februarie, prim-procurorul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța, s-a sesizat din oficiu
și a întocmit dosar penal pe numele mai multor persoane cu
funcții de conducere din SNLO, printre care directorul general
Dan Burlan și directorul comercial Ionel Manțog.
Polițiștii au descoperit că achizițiile au fost făcute fără
licitație, la prețuri mult mai mari decât cele aflate pe
piață. Explicația conducerii companiei miniere a fost aceea
că la cele două licitații organizate s-au prezentat doar
agenți economici care aveau produse de proastă calitate și
s-au trezit în ultimul moment că nu au cumpărat produse și
trece termenul de distribuire al acestor materiale.
Acum,
polițiștii au ridicat și câteva pixuri, calendare și agende
pentru a verifica dacă prețul corespunde calității.
Și dacă s-ar descoperi că SNLO a plătit prețul corect, conducerea
instituției se face vinovată de modalitatea de achiziție
aleasă. Legea prevede organizarea de licitație publică și
doar prin această metodă trebuie făcută achiziția. SNLO a
făcut achiziția prin încredințare directă, plătindu-se 3,8
miliarde de lei vechi către două firme, la prețuri mult mai
mari decât cele de pe piață.
Potrivit anchetatorilor, SNLO a cumpărat calendarele de la
Mănăstirea Lainici pe care a plătit 1,2 miliarde de lei vechi.
La rândul lor, agendele, calendarele și pixurile au costat
2,5 miliarde de lei vechi, fără TVA. Pentru a vedea exact
ce s-a întâmplat în cadrul instituției publice, polițiștii
au ridicat săptămâna trecută toate documentele care țin de
organizarea celor două licitații, ofertele, caietul de sarcini
și contractele încheiate. În curând, spun anchetatorii, vor
fi audiate și persoanele care se fac vinovate de încălcarea
legii.
GABRIELA MLADIN |
| |
Pentru că nu și-au schimbat certificatele de înmatriculare,
Mii de gorjeni riscă să facă pușcărie
Mii
de șoferi riscă să se aleagă cu dosar penal pentru că nu
și-au preschimbat certificatele de înmatriculare. Firește,
aceștia vor suporta rigorile legii doar dacă vor fi depistați
în trafic conducând un autoturism cu un certificat vechi.
Astfel, începând de astăzi, potrivit legii, deținătorii de
mașini care au un certificat de înmatriculare vechi și nu
au solicitat preschimbarea acestuia, pierd înmatricularea
autoturismului, aceasta radiindu-se de drept, afirmă subcomisarul
Liviu Chițiba, șeful Serviciului public comunitar regim permise
de conducere și înmatriculare a autovehiculelor. La nivelul
județului Gorj, până ieri, erau înregistrate 14 mii de certificate
de înmatriculare vechi.
În ciuda înștiințărilor trimise proprietarilor de mașini
de către angajații Serviciului de înmatriculare a autovehiculelor
Gorj, nu toți gorjenii au înțeles că trebuie să se conformeze
legii. Ca atare, începând de astăzi, aceștia nu mai pot circula
pe drumurile publice cu un autoturism al cărui certificat
de înmatriculare este vechi. Mai mult, vor fi nevoiți să
scoată din buzunar sume considerabile pentru a-și înmatricula
mașina, radiată de drept. De pildă, un gorjean care vrea
să-și înmatriculeze un Logan cu euro IV va plăti până la
600 lei pentru taxa de primă înmatriculare. Mult mai mult
vor plăti proprietarii care au rămas cu mașinile radiate,
taxa de primă înmatriculare fiind diferențiată în funcție
de capacitatea autoturismului și de vechimea acestuia. Toate
aceste costuri ar fi putut evitate dacă cei în cauză și-ar
fi depus cererea de preschimbare până ieri, plătind doar
30 lei, reprezentând costul unui astfel de certificat de
înmatriculare.
IRINEL CEURANU |
| |
8 Martie pentru mămicile din centrul maternal
Femeile din Centrul Maternal Târgu-Jiu vor fi sărbătorite,
cu prilejul zilei de 8 Martie. Directorul Centrului Maternal
Târgu Jiu, Gheorghe Milosteanu, a declarat că va fi organizată
o masă festivă. Meniul va conține bucate tradiționale românești,
sărmăluțe, piftii, aperitiv și fructe. Mămicile vor primi
flori și se vor bucura de această zi ca oricare altă femeie.
În prezent, la Centrul Maternal Târgu-Jiu sunt opt mămici
cu nouă copii, două sunt minore, iar alte patru provin din
casele de copii. Astfel de acțiuni sunt organizate la toate
evenimentele din tradiția românească.
(C.P.) |
| |
Gorjeni expulzați din străinătate
Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană nu a însemnat
și sfârșitul expulzărilor. Astfel, luna trecută, un număr
de 13 gorjeni au fost întorși acasă deoarece au încălcat
legislația țărilor în care se aflau, declară comisarul Marcel
Lungu, șeful Serviciului public comunitar pentru eliberarea
și evidența pașapoartelor. Expulzații au fost întorși acasă
deoarece fie au fost prinși la furat, fie au fost depistați
muncind la negru. Majoritatea celor care sunt repatriați
provin din Italia și Spania, țările unde trăiesc și cele
mai mari comunități de români. De asemenea, tot în luna februarie,
instanța judecătorească a suspendat dreptul la liberă circulație
pentru 12 gorjeni care au violat legile țărilor în care au
emigrat.
(I.C.) |
| |
|
|
Grupurile
sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa
ar trebui numai că proprietarii acestora preferă să tragă
apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul
în care arată WC-urile. Gândacul, un simbol al mizeriei,
va fi steaua acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul
de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare.
Centrul de Sănătate Mătăsari
Au trebuit să curgă amenzi pentru ca cei de la Centrul de
Sănătate din Mătăsari să priceapă că o budă trebuie întreținută.
Deși departe de standardele occidentale, buda este cel puțin
cât de cât curată. Se poate! Din păcate, arată tot ca o gaură
în pământ și vai de mama ei. Recomandarea noastră este să
o evitați și, pentru binele sănătății dumneavoastră, să vă
ascundeți după oricare alt colț întunecat. Domnilor doctori,
nu vă e rușine să vă ușurați în astfel de bude? După cum
se vede, nu prea!
    - mediu toxic
   - ca în fundu' grădinii
  - daca nu ai de ales
 - acceptabil
- modelul occidental și în Gorj
|
| |
|
|