Fotbal, Liga I / Pandurii Poli Iași
Pandurii, deciși să spargă gheața
Pandurii: Guso Popete, Rus, Chibulcutean, Dragomir Orac,
Stângă, Păcurar, Vasilache Iordache, Vintilescu. Antrenor:
Eugen Neagoe
Poli Iași: Brăneț Buta, Bernard, Onuț, Toma Miclea, Mijin,
Naidin, Sfârlea Bâlbă, Pălimaru. Antrenor: Ionuț Popa
Arbitri: Robert Dumitru, Costin Florescu și Eduard Crângașu.
Observatori: Mircea Stoenescu și Ioan Mureșan
Televizări: Telesport (duminică ora 14.00) direct
Dezastrul înregistrat în prima etapă la Gloria Bistrița
a fost uitat de microbiștii gorjeni. Acum, toată lumea e
mulțumită de evoluția echipei Pandurii în Cupa României,
gândurile zburând spre îmbunătățirea performanței, adică
câștigarea semifinalei. Dacă picăm cu Poli Timișoara, și
îi batem, mai avem un singur meci până în cupele europene
și la fel e și cu Rapidul sau Steaua cu condiția ca una dintre
acestea să fie în finală alături de noi, a declarat ieri
Marin Condescu. Acesta este încrezător că după jocul de mâine
liniștea va dăinui la echipă. Dacă batem Iașiul se mai risipesc
norii de pe bătătura noastră, iar liniștea va dăinui în lot
și nu vom mai juca cu sabia deasupra capului, afirma ieri
boss-ul pandurilor.
Totuși, cei de la Pandurii trebuie să uite euforica calificare
din semifinalele Cupei României și să se concentreze asupra
meciului extrem de important cu Poli Iași de duminică. Orice
meci de acasă este important pentru noi, indiferent cu cine
jucăm, spune Marin Condescu. După victoria în fața Naționalului,
Eugen Neagoe le-a cerut elevilor săi să rămână cu picioarele
pe pământ. Jucătorii au un moral bun. Au rămas cu picioarele
pe pământ și sunt aceiași oameni și nu cred că vreunul dintre
ei gândește acum că un joc poate fi câștigat fără să muncim.
Chiar am avut o discuție cu ei și îi simt motivați, a afirmat
Neagoe.
Complexul ieșean
În cele trei meciuri jucate de Pandurii în fața celor de
la Poli Iași, gorjenii au plecat steagul cam de fiecare
dată, așa că acum sunt deciși să spargă gheața. Putem
spune că am avut un complex în fața echipelor din Moldova,
doar pe FCM Bacău i-am învins o dată, în rest în acest
ultim an și jumătate am cam luat bătaie. A mai venit și
timpul nostru, afirmă secretarul general al pandurilor,
Daniel Băloi. Și într-adevăr, acesta are dreptate, târgujienii
au pierdut cele trei meciuri din fața ieșenilor.
Precauți cu moldovenii
Atmosfera în lotul pandurilor este bună, iar Neagoe așteaptă
dăruire maximă din partea jucătorilor săi. Trebuie să
continuăm evoluția din partea a doua a meciului cu Național,
am constat o creștere vizibilă în joc și sunt sigur că
vom continua prestația bună și cu Iașiul. Avem jucători
valoroși dar trebuie pus în aplicare ceea ce știu, lucru
care nu l-au făcut la Bistrița. De abia din repriza a doua
au început să joace aproape de valoarea lor. Eu sunt convins
că ei pot mult mai mult și echipa trebuie să joace mult
mai bine decât a făcut-o acum pentru că suntem o echipă
bună cu jucători de valoare, a mai spus Neagoe, oferind
credit băieților pe care îi antrenează. Referitor la partida
de mâine cu Poli Iași, Geană suflă și în iaurt și se așteaptă
la un joc crâncen în fața unei echipe care se află la doar
două locuri în față și pe care, în cazul unei victorii,
o depășește în clasament. Știm că ne așteaptă un meci
greu cu Poli Iași, o echipă care joacă bine în deplasare,
așa că suntem cu picioarele pe pământ după calificare,
a mai afirmat Geană.
Și ieșenii au jucat în sferturile cupei, la Timișoara, într-un
meci în care nu s-au prea obosit cu firea, considerat de
mulți ca fiind blat.
Pentru acest meci de duminică, tehnicianul gorjean nu va
putea conta pe serviciile lui Robert Vancea, nerefăcut după
accidentarea din meciul din prima etapă de la Bistrița.
COSMIN BRUJAN
Apel la public
Înaintea meciului cu Poli Iași, conducerea de la Pandurii
a făcut apel la publicul gorjean să vină la meciul de mâine.
Avem nevoie de suporteri, și cred că vor veni în număr mare
pentru că au ce vedea. E o plăcere să-l vezi pe Vasilache
driblând, a afirmat Condescu. Și Eugen Neagoe crede că la
meciul cu Iașiul, gorjenii vor lua cu asalt tribunele Municipalului.
Mi-aș dori ca publicul să fie în număr mare duminică la
meci pentru a ne felicita după calificarea în semifinale.
Cu siguranță microbiștii vor aprecia acest lucru iar la noi
publicul este, de regulă, al 12-lea jucător. Mi-aș dori să
fie stadionul plin și toți să fie alături de echipă și să
ne ajute prin încurajările lor să câștigăm partida de duminică
pentru că avem mare nevoie de cele trei puncte, a afirmat
Neagoe. Prețul unui bilet a rămas la fel ca și în turul campionatului,
5 lei la peluze, 10 lei la tribuna a II-a și 15 lei la tribuna
întâi, revista Hei-Hei Pandurii ! nefiind inclusă în prețul
biletului și va costa 2 lei. Femeile și copiii până în 14
ani vor avea accesul liber.
Stadion mărit
Conducerea de la Pandurii a demarat de săptămâna trecută
proiectele de extindere a capacității Stadionului Municipal.
Astfel, mai întâi peluzele vor fi aduse cu patru metri
mai aproape de teren, înălțându-se la doi metri și jumătate
deasupra gazonului. Lucrările vor demara în cel mai scurt
timp, astfel încât, la prima etapă din campionatul viitor,
tribunele pe schelet metalic să fie finalizate. Va crește
capacitatea tribunelor cu aproximativ nouă mii de locuri,
a declarat Condescu.
Moldoveni croiți
Întreaga echipă de la Poli Iași a sosit
ieri după-amiază în Târgu Jiu, iar în această dimineață au
programat un antrenament pe terenul sintetic din Complexul
Sportiv. Din lotul deplasat de Ionuț Popa lipsesc Cernoch
și Ciobanu, ambii accidentați, însă asta nu-i împiedică pe
moldoveni să declare că vor victoria. E meci de șase puncte
pentru că e în compania unei contracandidate la evitarea
retrogradării, dar vrem victoria, a declarat, pentru presa
locală din Iași, Ionuț Popa. |