Bătălia pe cătuşe

De ce pierde presa scrisă în raport cu televiziunea? Pentru că e la fel de superficială ca şi televiziunea. Momentele şi evenimentele sunt luate aşa cum vin la televiziunile de ştiri sau pe agenţiile de presă, fără un minim efort de a le descoase. M-am convins de asta încă o dată (dacă mai era nevoie), citind presa dedicată Deciziei luate de Curtea Constituţională în chestiunea Monicăi Macovei. Din câte se ştie, Curtea Constituţională a dat dreptate tezei că Moţiunea simplă împotriva Monicăi Macovei nu obligă pe primul-ministru să propună revocarea unui membru al guvernului. Teza e punctul forte al sesizării depuse de grupul parlamentar Dreptate şi Adevăr, PNL-PD din Senatul României.
Împotriva Monicăi Macovei au votat PSD, PC, PRM.
Întreaga presă scrisă, fără excepţie, a văzut în Decizia Curţii o victorie a Monicăi Macovei. Chiar distinsa Jean D’Arc a justiţiei independente a încercat sentimentul unei jubilaţii. Ceva asemănător unui pahar de şampanie băut în plus. Astfel nu ne explicăm graba cu care a dat interviuri la două oficioase prezidenţiale pentru a scoate limba la parlamentari. Despre inteligenţa politică a doamnei Macovei aveam serioase îndoieli. Că-i lipseşte chestia asta, care deosebeşte un politician adevărat de Miţa Baston în plin bal, m-am convins deplin după hăuliturile sale de bucurie, sprijinite de pe margine de colivăresele lui Traian Băsescu care au prins a da din limbă ca arăboaicele la bairam. Te cruceşti văzând elogiile aduse Curţii Constituţionale pentru decizia în cazul Monica Macovei. Dacă alta ar fi fost decizia, Curtea Constituţională n-ar mai fi fost obiectivă. Ar fi fost neocomunistă. Sărmana limbă de iscălitor care, asemenea fustiţei, te ridici şi te cobori după combate vântul.
La o cercetare rece, întemeiată pe cunoaşterea dedesubturilor moldo-valahe ale politichiei de azi, Decizia Curţii Constituţionale nu e un motiv pentru ca Monica Macovei să petreacă până la ziuă. Ar fi trebuit Curţii o infinită părtinire, catastrofală pentru imaginea sa, ca să dea o altă decizie. Aşa cum am mai scris, Moţiunea simplă nu obligă pe premier la revocarea unui ministru. Prin conţinut, chiar şi când cere demiterea unui ministru, Moţiunea simplă e un semnal dat premierului că un membru al Guvernului nu se mai bucură de încrederea unei Camere a Parlamentului. În ţări mai civilizate decât a noastră (vezi Cazul Prodi, în Italia), Moţiunea simplă ar fi dus fie la demisia, fie la demiterea Monicăi Macovei, fie la retragerea sprijinului.
La demisie, pentru că e de bun simţ să nu mai rămâi într-un post dependent de Senat.

Atât în intervenţiile anterioare, cât şi în declaraţiile de după Moţiune, Monica Macovei şi-a exprimat dispreţul faţă de parlamentari.
Numai că domnia sa va trebui să lucreze exact cu cei pe care îi dispreţuieşte atât. La demitere, pentru că orice prim ministru interesat ca lucrurile să meargă bine în domeniul justiţiei şi ar fi dat seama că Monica Macovei va avea mari probleme în a-şi trece legile prin Parlament. La retragerea sprijinului politic de către PD, pentru că, în astfel de cazuri, chiar şi când ai interese politice în justiţie, e de preferat un om nou, proaspăt, unuia vechi, uzat deja. S-a spus şi s-a scris în prostie că premierul abia aştepta votul din Senat ca s-o schimbe pe Monica Macovei. Aiurea!
Dacă ar fi fost aşa, Călin Popescu Tăriceanu ar fi demis-o pe Monica Macovei indiferent de decizia Curţii Constituţionale. O poate demite şi acum. Pentru că Decizia contestă obligativitatea şi nu posibilitatea de a o demite. În realitate, Călin Popescu Tăriceanu n-a urmărit demiterea, ci slăbirea Monicăi Macovei.
Monica Macovei e Femeia Comisar care are cătuşe la brâu. Aberanta dependenţă a procurorilor de ministrul Justiţiei a dus la folosirea Monicăi Macovei de către Traian Băsescu pentru a aresta pe cine trebuie. Călin Popescu Tăriceanu vrea să-i arate Monicăi Macovei că soarta ei a depins de el. Comandând PD s-o susţină, Traian Băsescu a vrut să-i arate că de el depinde. Cei doi bărbaţi ai Puterii se bat să şi-o facă pe Monica Macovei o biată unealtă. Şi au reuşit.