| EVENIMENT
|
Realitatea investitorului:
Eclipsa și o tornadă sunt de vină pentru acoperișul zburat de pe bloc
Incidentul grav care s-a produs miercuri după-amiază la Târgu Jiu prin căderea unui acoperiș de bloc pe 20 de mașini, dar și pe o elevă de liceu ce trecea prin zonă, nu pare să îl fi sensibilizat prea mult pe omul de afaceri care a venit cu ideea mansardării imobilului respectiv. Victor Spânu este așteptat să vină azi la Târgu Jiu pentru a vedea ce s-a întâmplat și cum pot fi reluate lucrările cât mai repede pentru mansardarea blocului.
Supărarea părinților care de miercuri seara stau numai pe la București prin spital cu fata lor și necazurile celor care și-au văzut mașinile acoperite cu bucăți de acoperiș nu reprezintă motive prea mari de îngrijorare pentru investitorul de la CAP EST International București. Vorbele grele pe care proprietarii de mașini și apartamente i le-au adresat acestuia imediat după furtună au primit ieri replici pe măsură din partea celui vizat. Eu am lucrări și la București și aici nu a zburat acoperișul. Acolo la Gorj a fost o furtună, o tornadă, că e la poalele muntelui, ca și alte locuri din țară unde s-a mai întâmplat așa ceva. Eclipsa e de vină pentru ce s-a întâmplat, în toată România e o belea, iar în fața tornadelor nu ai ce face, spune Spânu. Asta ar fi partea cu găsirea unor explicații la cauzele naturale ale dezastrului.
Cât privește partea de vinovăție a constructorului care trebuia, teoretic, să încheie lucrarea anul trecut și a prelungit autorizația până la toamnă, lucrurile stau diferit. Eu sunt investitor, nu constructor, ca să fie clar. Eu cu banii mei fac ce vreau, pot să fac lucrarea și în cinci ani, nu privește pe nimeni. Îmi iau permis de construcție în fiecare an și gata. Sigur că nu las oamenii să îi plouă în cap, deși ei aveau infiltrații înainte de a veni eu acolo. Cine nu vrea să îl mai plouă nu are decât să plece din România, spune administratorul de la CAP EST International.
Fără despăgubiri
Asta ar fi partea cu plouatul în apartamente, în cele din urmă, la partea cu despăgubirea proprietarilor de mașini, explicațiile lui Spânu fiind elocvente pentru cei care mai speră că vor vedea vreun ban de la cineva pentru ce s-a întâmplat miercuri. Ce să le fac eu?! Să nu se aștepte să le dau eu bani să le repar eu. Eu sunt investitor și am 10 mașini la care am full Casco tocmai pentru situații neprevăzute. Să își facă și ei asigurări. Executantul lucrării trebuia eventual să aibă asigurări, dar nu era obligatoriu, mai spune Spânu.
Orele care s-au scurs imediat după furtună au trecut greu mai ales pentru locatarii de la etajele superioare. O femeie tremura de frică la mai bine de patru ore după ce acoperișul căzuse. Nu mă pot stăpâni. Nu vă dați seama ce frică am tras, am crezut că picăm cu totul, mai ales că am înțeles că au venit și au ras din acoperișul blocului de au lăsat doar vreo cinci degete de beton. Pe noi ne-a plouat mereu, astă iarnă am avut dublu la gaze și frig în cauză din cauza lucrărilor lor. Proști am fost noi că am semnat că ne-am încurcat cu cine nu trebuia, a spus femeia.
Autoritățile locale vor să intervină
Pe mobila de la etajele superioare a fost pusă miercuri seara folie pentru că ploile puteau reveni oricând. Oamenii spuneau că s-au obișnuit cu necazurile și că ar da orice numai să nu mai audă de mansarde pe blocul lor. Ieri la prânz primarul Florin Cârciumaru a avut o întâlnire cu toate firmele de construcții din oraș pentru a găsi o soluție la problema creată. Nu știm deocamdată ce se va întâmpla mai departe dar, dacă lucrurile rămân așa, noi vrem să îi ajutăm pe oameni la lucrările de refacere a hidroizolației, ca să nu mai plouă la etajele superioare. Este singurul lucru pe care îl putem face. Ne-am dorit mansardele respective cu toții pentru că erau o soluție modernă și bună, dar acum, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu știu cum vor evolua lucrurile. Așteptăm să vină investitorul și să purtăm o discuție, mai ales că are autorizația de construcție prelungită până în toamnă, a menționat primarul.
Anchetă și controale
Poliția municipală a anunțat că a deschis o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat de rănirea elevei Izabela Jianu. Inspecția în Construcții a constatat că șarpanta provizorie pusă pe blocul respectiv nu era ancorată cum trebuie în structura imobilului, ceea ce poate reprezenta o vină pentru constructor. Deocamdată nu a fost dată nici o amendă pentru că mai sunt de făcut verificări. Locatarii din blocul în cauză cred că, în cele din urmă, tot ei vor fi găsiți vinovați că le-a picat acoperișul pe mașini, de parcă ei ar fi improvizat șarpanta zburată de vânt.
GIGI CIUNCANU |
| |
Impact în Gorj locul I la
Cupa Presei la Tir a Jandarmeriei
Cupa Presei la Tir, organizată de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj, a adus multă bucurie redacției noastre, care a luat două dintre cele trei premii maxime ce se puteau obține: locul I la proba pistol-femei și locul I la echipe. Rezultate foarte bune a avut și reprezentantul cotidianului Gorjeanul, care a câștigat detașat proba pistol mitralieră-bărbați.
Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj a organizat mai multe competiții sportive, în perioada 25 martie 1 aprilie 2006, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române ce se va sărbători luni, 3 aprilie 2006. Atunci se împlinesc 156 de ani de la prima atestare documentară a Jandarmeriei.
IJJ Gorj a organizat competiții de tenis de câmp, tenis de masă, șah, fotbal-tenis și tir, la care au fost invitați să participe Centrul Militar Zonal Gorj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, Centrul de subofițeri jandarmi Bumbești-Jiu, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, Serviciul Român de Informații Gorj, Centrul Medical Județean Gorj, Penitenciarul de Maximă Securitate Târgu Jiu și reprezentanții mass-media din Gorj. Competiția s-a desfășurat și între militarii în termen, la nivelul IJJ Gorj. Exceptând Cupa Presei la Tir, la care au participat numai ziariștii, celelalte competiții la care aceștia nu au participat nu s-au încheiat încă.
Ziariștii au avut parte, ieri, în Poligonul de la Turcinești, de o probă nouă față de Cupa Presei la Tir organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și anume proba de pistol mitralieră. În cadrul concursului au fost doar două probe: pistol femei, unde s-a tras cu pistol Carpați la ținte aflate la distanța de 25 de metri, trei cartușe de reglaj și șase de concurs și pistol mitralieră bărbați, unde s-a tras cu pistol mitralieră AKM (Kalashnikov) în ținte aflate la 100 de metri, cu trei cartușe de reglaj și zece pentru concurs. În afara concursului, atât ziaristele, cât și ziariștii au avut voie să încerce proba sexului opus, rezultatele fiind bunicele de ambele părți, chiar dacă fetele au pus pentru prima oară mâna pe un pistol mitralieră, armă mult mai mare și grea față de pistol.
Proba pistol femei a fost câștigată de Ana-Maria Ilinca (Impact în Gorj), locul II fiind ocupat de Diana Milea (corespondent Prima TV) și locul III de Alina Nemțoiu (Informația Gorjului). Proba pistol mitralieră bărbați a fost câștigată de Constantin Semen (Gorjeanul), urmat pe locul II de Ciprian Neagoe (Acces TV) și locul III Silviu Pășoiu (Scandal de Gorj). Echipa care a câștigat locul I a fost cea a redacției Impact în Gorj, urmată pe locul secund de echipa Acces TV și pe ultimul loc de pe podium echipa Informația Gorjului.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
S-a întâmplat la Novaci !
Elevă călcată de ARO
pe zebra din fața școlii
Tragediile care se produc în județ cu elevii par să nu se mai oprească în aceste zile. Miercuri la prânz o elevă din Novaci a ajuns la spital în stare destul de gravă după ce a fost accidentată chiar pe trecerea de pietoni din dreptul unității școlare. Fata este din Crasna și are 15 ani, vârstă la care știe foarte bine că pe zebră orice pieton este suveran și ocrotit în fața mașinilor. Un ARO 244 nu a oprit însă la timp și a lovit-o pe elevă în plin chiar pe trecerea de pietoni. Fata era în pauză și mergea la un chioșc din apropiere. Șoferul Ion Emanoil Lilea, de 29 de ani, este acum cercetat de polițiști, dar acest lucru nu îi încălzește prea mult pe părinții elevei accidentate. Fata a fost adusă la spitalul din Târgu Jiu, unde medicii au diagnosticat-o cu fractură de bazin.
Incidentul respectiv este al doilea care se produce în această săptămână în școlile din nord-estul județului, cu câteva zile înainte o elevă pierzându-și viața pe terenul de sport în timpul unui antrenament. Inspectorul școlar general adjunct Gheorghe Mitescu este din Novaci și este foarte legat de ceea ce se întâmplă în zona respectivă. Mă afectează foarte mult astfel de întâmplări nefericite. Am fost acum la spital să o văd pe eleva accidentată și am aflat că are fractură de bazin. Este mare păcat că se întâmplă asemenea accidente, mai ales când ea era pe zebră, spune Mitescu.
Ieri, la prânz, inspectorul general adjunct a mers împreună cu colegul său Gheorghe Gămăneci la Baia de Fier, la înmormântarea elevei moarte pe terenul de sport. Medicii legiști au constatat că inima fetei a fost cauza decesului, deși la începutul anului școlar aceasta prezentase adeverință că este aptă medical pentru efort fizic. Adeverința își pierduse însă valabilitatea pentru că, între timp, starea de sănătate a fetei pare să se fi schimbat, lucru care a și generat tragedia de acum.
GIGI CIUNCANU |
| |
Tâlhărie imaginată prin
aburii alcoolului
Un tânăr din comuna Ionești a reclamat polițiștilor o tâlhărie care, până la urmă, s-a dovedit a se fi întâmplat doar în imaginația sa, perturbată de aburii alcoolului îngurgitat. Sorin Luca, în vârstă de 30 de ani, din Ionești, a sesizat în dimineața zilei de marți, 28 martie 2006, Poliția orașului Turceni că a fost tâlhărit în timp ce se afla în incinta unui bar din oraș de o sumă de 300 lei noi. Deplasându-se la fața locului și din discuțiile cu martorii, polițiștii au constatat că ceea ce reclamase bărbatul nu se confirmă. Polițiștii au aflat că Sorin Luca, aflându-se în stare de ebrietate, a avut un conflict spontan cu mai mulți consumatori, dar nu i-a sustras nimeni nimic, nici bani, nici alte bunuri. Cercetările vor continua față de cele sesizate de tânăr, urmând ca la final dosarul să fie înaintat procurorilor cu propunerile de rigoare.
(A.M.I.) |
| |
| |