Din nou scandal !
Morega îi cere lui Greblă demisia
de la Patromin
Ziua de ieri a fost una cât se poate de calmă în privința relațiilor dintre aliații liberali și democrați din județ, liderul PNL Gorj Dan Ilie Morega neavând nici o supărare pe PD, ci doar pe vicepreședintele PSD Gorj Toni Greblă, cu care a mai fost în dispute de-a lungul anilor. Postul de director al asociației patronale Patromin a fost de această dată mărul discordiei între cei doi. Morega i-a cerut fostului prefect să renunțe la postul din fruntea asociației pentru că, în primul rând, este membru PSD și, doi, nu are nici o tangență cu mineritul și problemele acestui sector. El nu reprezintă interesele mineritului, ci e un simulacru de cel dintâi miner, cum era Ceaușescu înainte. Acolo e nevoie de un miner adevărat sau măcar de un om al Alianței, deși noi nu ne-am orientat la nimeni deocamdată, a menționat liderul liberal.
Vorbele grele ale lui Morega au vizat moralitatea șefului Patromin, dar și competența acestuia de a rezolva problemele industriei miniere. Am întrebat la Deva, la Petroșani și cei de la companiile miniere mi-au spus că nu a fost ales, ci că s-au trezit cu el acolo. Poate ne spune ce strategie are pentru industria minieră, că la Gorj nu se știe lucrul ăsta!, a declarat președintele PNL Gorj.
Greblă a fost criticat și pentru faptul că, deși este în fruntea unei asociații care ar avea multe problemele de rezolvat, el nu face mai nimic. Morega a fost vehement atunci când a fost vorba de talentul fostului prefect de a primi salariu pentru excursiile făcute în străinătate. Nu știu să facă ceva anume. E inadmisibil să primești salariu, și unul foarte bun, doar pentru excursii făcute în străinătate. E drept că mai spune vorbe frumoase, dar numai pentru o anumită presă, fascinată probabil de mustața sa. El a fost demis de două ori de propriul Guvern și acum are o funcție mai bună și mai bănoasă decât un om din cadrul Alianței, a menționat Morega.
Reacția fostului prefect a fost una scurtă și la obiect. Acesta a ripostat cu măsură, spunând că pe un cameleon ca Morega am tendința să nu-l mai iau în seamă și nici nu știu cine îl mai ia. Eu lucrez la o asociație non-guvernamentală, care reunește 23 de companii și societăți miniere, cu capital privat sau de stat, inclusiv Roșia Montana Gold Corporation, și nu am legătură cu structurile puterii. Probabil lipsa instrucției din primii ani de viață își face simțită prezența acum, dumnealui neînțelegând multe din lucrurile care se întâmplă în jurul său.
GIGI CIUNCANU |
Întrucât a votat împotriva partidului,
Șeful tinerilor de la PD Rovinari,
propus pentru excludere
Președintele tineretului democrat de la organizația orașului Rovinari urmează a fi exclus din rândurile partidului. Laurențiu Chivu, consilier local din partea PD, în cadrul Consiliului Local Rovinari a fost luat la ochi de colegii săi întrucât a îndrăznit să voteze împotriva unui proiect de hotărâre propus de partidul din care face parte. Cu alte cuvinte, după cum susține primarul orașului Rovinari și în același timp președintele organizației orășenești a PD, Dorin Filip, în prima ședință va fi propusă retragerea sprijinului politic a lui Chivu. Totodată îi vom cere și excluderea din partid deoarece nu este la prima abatere și cu alte ocazii i-am atras atenția omenește dar se pare că nu ne-am făcut bine înțeleși, mai adaugă Filip. De menționat că președintele tinerilor democrați din Rovinari a fost ales în această funcție în urmă cu câteva luni și a umplut paharul nemulțumirilor după ce a votat împotriva proiectului inițiat de către PD, inițiativă ce viza excluderea viceprimarului PSD, Dumitru Iordache. Acesta din urmă a fost doborât de pe funcție în urma votului aleșilor locali dar și-a recâștigat dreptul de a fi reinstalat în funcție în urma unui proces intentat Consiliului Local Rovinari.
IRINEL CEURANU |