Turianu a început lucrul și refuză să plece dacă nu i-o cere Băsescu sau Boc
Corneliu Turianu refuză să renunțe la conducerea CNSAS, cel puțin până când Traian Băsescu sau Emil Boc i-o va cere, arătând că una dintre primele măsuri luate de el din această funcție a fost să solicite un nou sediu, deși angajații protestau în fața clădirii, nemulțumiți de numirea sa.
Nu voi renunța la funcție, dar dacă mă sună Boc sau Băsescu, este altceva. Cu totul altceva! Trebuie să se modifice legea. Trebuie modificat articolul prin care s-au ales cei 11 membri CNSAS. Ar trebui să se modifice articolul 11. Trebuie să intre în Senat, asta durează foarte puțin, iar ulterior nu mai e vorba de demisie..., a declarat Turianu jurnaliștilor prezenți în fața sediului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), atunci când a ieșit din clădire pentru a merge la un post de televiziune. Una dintre primele măsuri luate de Corneliu Turianu după alegerea sa ca președinte al CNSAS a fost redactarea unei adrese prin care solicită un nou sediu, în ciuda faptului că aproximativ 30 de salariați ai CNSAS au format, miercuri, un lanț uman în fața sediului acestei instituții, pentru susținerea lui Ticu Dumitrescu în funcția de președinte al Colegiului.
Angajații, purtând banderole albe, au semnat o petiție pentru susținerea reală a alegerii lui Ticu Dumitrescu în funcția de președinte al Colegiului CNSAS. Vă mărturisesc că nu știu cum se va rezolva conflictul cu salariații", a spus Turianu. El a asigurat însă că gestul acestora de a protesta democratic nu va fi sancționat.
Nu se va întâmpla niciodată să fie dați afară. Este exclus! Protestează în mod democratic. Ăsta nu e un motiv să-i destitui, a declarat Turianu, comentând un zvon potrivit căruia membrul Colegiului CNSAS propus de Partidul România Mare ar întocmi deja liste cu protestatarii, pentru a-i trage ulterior la răspundere. Ce vă determină să mă întrebați ce mă determină să rămân în această funcție? De ce n-aș fi? Am fost ales printr-un vot, a răspuns, iritat, Turianu, unei întrebări din partea presei.
Întrebat cum a decurs prima sa zi de lucru în funcția de președinte al Colegiului CNSAS, Turianu a povestit cum, miercuri, a rezolvat ordinea de zi a ședinței de joi. Se vor lua primele dosare de deconspirare, primele 56 de dosare care sunt pregătite. Au fost convocați membrii. Tot astăzi am înaintat adresa cu rugămintea, către forul în drept, să ne facă alt sediu. Aici nu încape atâta lume, nu sunt condiții, a mai spus Turianu.
Înainte de a se urca în mașina care urma să-l ducă spre studiourile unei televiziuni, Turianu a fost întâmpinat de un cuplu de bătrâni care s-au recomandat drept disidenți ai regimului comunist și care i-au cerut vehement să plece. Aici n-avem nevoie de juriști, aici avem nevoie de oameni. Comunismul a distrus conștiința națională. Noi nu mai avem nevoie de jeguri. Ne-am săturat. Sunt nepoata generalului Arhir. Tatăl meu, cu prețul rămânerii în închisoare, a refuzat să devină informator dirijat. (...) Eu vă cer, în mod expres, în fața acestor tineri (angajații CNSAS și jurnaliștii - n.r.), să vă dați demisia și să-l lăsați pe Ticu Dumitrescu, i-a spus femeia, în timp ce bătrânul o completa cu vehemență și pe un ton ridicat.
Să fie într-un ceas bun numirea dumneavoastră și vă felicităm pentru funcție!, i-au transmis lui Turianu și câțiva reprezentanți ai aripii de tineret a Partidului Național Țărănesc - Creștin Democrat, care i-au înmânat noului președinte al CNSAS o coroană de flori pe care se putea citi mesajul Regrete eterne, CNSAS!.
MEDIAFAX |
Românii rămân nemulțumiți
de situația politică
Doar 35 la sută dintre români se declară mulțumiți de activitatea guvernului, reiese dintr-un sondaj INSOMAR dat publicității ieri. Pe de altă parte, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare Alianța DA ar obține circa 49 la sută din voturi, PSD 20 la sută, PRM 14 la sută, UDMR 6 la sută și PNG 4 la sută. Nivelul încrederii față de prestația echipei guvernamentale prezintă o tendință de scădere vizibilă. În privința indicatorului satisfacție asociat acțiunii guvernamentale, doar 35% dintre repondenți se declară mulțumiți. De cote mai ridicate de credibilitate continuă să beneficieze Monica Macovei (43%), Mihai Răzvan Ungureanu (32%), Vasile Blaga (31%) și, într-o oarecare măsură, Gheorghe Flutur. La polul opus, prestația președintelui întrunește cote net superioare de satisfacție socială (cca 65%), cu o ușoară tendință de creștere față de ultima măsurare de barometru (2%). Studiul INSOMAR a fost realizat în perioada 22-27 martie 2006 pe un eșantion reprezentativ de 1178 de persoane. Marja de eroare este de 3 la sută.
(HotNews.ro) |