Optimism fără margini: Batem sigur Bacăul ! Primarul Florin Cârciumaru este dispus să nu vină la meci, în schimbul victoriei
Ieri, la prânz, în stadion și-au făcut apariția președintele pandurilor Marin Condescu urmat de primarul municipiului Florin Cârciumaru, ambii având o stare de spirit optimistă. Asta este, am pierdut trei meciuri dar vor urma altele mult mai importante, a spus Cârciumaru care sâmbătă vrea să audă din biroul său cum spectatorii se bucură la reușitele echipei. Am tot venit la meciuri și nu prea s-au lipit victoriile. Poate eu sunt ghinionul și sunt dispus să nu mai vin numai să câștige ei, a spus ieri Florin Cârciumaru. Comparație cu Steaua Într-un clasament al returului Diviziei A, Pandurii ocupă ultima poziție cu zero puncte, oltenii nereușind nici să marcheze în cele 270 de minute. Am avut șase ocazii clare dar nu am marcat. Adversarii noștri ne-au dat patru goluri din trei ocazii. Curat ghinion !, a spus Marin Condescu care nu este dezarmat de ineficiența în atac a gorjenilor. Nu disperăm. Păi câtre goluri a dat Steaua în primele două etape cu superatacanții pe care îi are în lot? Nici unul, așa că nu văd de ce ne plângem noi că încă nu am marcat în 2006, a spus Marin Condescu. Convins fiind că victoria în meciul cu Bacăul nu are cum să le scape gorjenilor, Marin Condescu pariază că echipa sa va marca peste trei goluri. Vom da cel puțin trei goluri, sau nu, chiar patru. O să vedeți că vom sparge gheața cu vârf și îndesat, a comentat președintele. Primarul vrea echipa în A Întrebat dacă se teme de blestemul penaltiurilor ratate, Condescu spune că echipa nu va câștiga în urma unor faze fixe ci din acțiune și vom da un gol de la peste 30 de metri. Nu știu dacă o să avem penaltiuri, important e să avem trei puncte în contul nostru la final. Nici nu mă interesează dacă vom rata vreun 11 metri, putem irosi și două, pentru că vom marca din acțiune, a mai spus Condescu. Și primarul Florin Cârciumaru este convins că neșansa din meciurile trecute va fi alungată în partida cu Bacăul. Nu am fost mai slabi ca adversarii noștri, am fost lipsiți de noroc. Nu mai pot ține mult aceste ghinioane. Îi batem pe ăștia de la Bacău și îi retrogradăm. Apoi, vom prinde și curaj, vom aborda altfel partidele viitoare, a mai spus Florin Cârciumaru. Edilul șef vorbește și de importanța reprezentării orașului în Divizia A. S-a vorbit mult de orașul nostru de când a promovat această echipă în prima divizie. Vă dați seama că e și o reclamă bună, așa că ne dorim cu toții ca această echipă să rămână în Divizia A. Ar fi culmea să picăm după ce ne-am obișnuit cu aerul primei divizii, a comentat Florin Cârciumaru. Discuții pentru terenuri Tot ieri, Condescu și Cârciumaru au discutat despre renovările care vor fi făcute în stadion. Ne gândim și la viitor și am stabilit să facem o bază sportivă demnă pentru o echipă de Divizia A. Acest lucru ne și macină în România, infrastructura este deficitară, iar noi sperăm ca în cel mai scurt timp să facem câteva terenuri unde echipa mare și juniorii să-și desfășoare activitatea, a spus Marin Condescu. Până în vară, gorjenii speră să poată face un teren sintetic cu dimensiunile unui teren regulamentar. Vrem să avem trei terenuri cu gazon și unul cu iarbă sintetică, toate având amplasamentul pe terenurile II, III și pe terenul de bitum și cel de tenis de câmp, a mai spus Condescu. COSMIN BRUJAN Amenințări băcăuaneViitoarea adversară a pandurilor, FCM Bacău, prin vocea președintelui executiv Gheorghe Chivorchian, a trecut la atacuri înaintea meciului de sâmbătă. Astfel, la începutul acestei săptămâni, conducătorul moldovenilor a făcut mare tam-tam pe la Liga Profesionistă de Fotbal în legătură cu netelevizarea partidei de la Târgu Jiu. Moldoveanul a amenințat LPF-ul că nu va mai permite nici unei televiziuni să transmită meciuri de la Bacău în cazul în care partida de sâmbătă nu va fi dată pe TV. La baza acestui șantaj a stat teama moldoveanului de a nu fi dezavantajat. La desculții pe care îi are în lot, Chivorchian ar trebui să se teamă de diferența la care va pierde. Rezervele, la antrenament Ieri, jucătorii care nu au fost folosiți de către Viorel Hizo în partida de la Iași au avut programat antrenament, în timp ce titularii au primit zi liberă. De pregătirea rezervelor s-a ocupat secundul Florin Motroc, Viorel Hizo lucrând cu Florin Popete și Marius Sava, jucători care se află în perioada de refacere după accidentări.
Cu Steaua pe Antena 1 Partida din etapa a cincea care trebuia să se desfășoare în weekend-ul viitor, dar care a fost amânată pentru o dată ulterioară, va fi transmisă în direct de postul de televiziune Antena 1. Deocamdată nu știm când se va juca, însă cert e că Antena 1 va transmite acest joc, a spus secretarul clubului gorjean, Daniel Băloi. Astfel, în următoarele cinci etape, Pandurii vor putea fi urmăriți pe sticlă de trei ori, cu FCM Bacău pe Telesport, cu Rapid pe Național TV și cu Steaua pe Antena 1. Singurele partide netelivizate sunt cele cu Gloria Bistrița și CFR Cluj.
Azi e meciul-școalăAstăzi, fotbaliștii de la Pandurii au programate două antrenamente, cel de după-amiază cuprinzând și meciul-școală pe care elevii lui Viorel Hizo îl dispută înaintea fiecărei etape de campionat împotriva juniorilor. Este benefic și pentru noi că jucăm împotriva echipei mari, în acest fel suntem și noi pregătiți pentru duelurile din campionatul republican, spune antrenorul Ion Săvulea. Profesorul de la Liceul cu Program Sportiv spune că ideea acestor jocuri școală a fost extrem de bună în sensul în care copiii au ce învăța de la fotbaliștii care joacă în Divizia A. Meciul-școală de astăzi va avea loc la ora 15.30, ora oficială a jocului de sâmbătă. Vineri se merge la mănăstirePreședintele pandurilor Marin Condescu spune că la sfârșitul acestei săptămâni întregul lot de jucători va merge în vizită la una din mănăstirile din județ. Nu știm la care mănăstire vom merge, însă nu vom ocoli religia. Avem nevoie și de noroc așa că ne vom urca în mașini și vom merge să ne rugăm pentru binele nostru, a spus Condescu. Se pare că fotbaliștii de la Pandurii au ales deja lăcașul, Mănăstirea Tismana fiind cea mai vizitată de către elevii lui Hizo. Panduri fără medic Ce se întâmplă doctore? Doctorul echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu a lipsit și ieri de la antrenament. Nu știu unde este, nu mă întrebați pe mine, a răspuns Marin Condescu la întrebarea Unde e doctorul?. Valeriu Dârnu a fost cooptat în lotul pandurilor în urmă cu un an, însă și-a anunțat intenția de a părăsi echipa la finalul acestei ediții de campionat. Nu putem ține pe nimeni cu forța, dacă dorește să plece e liber, a mai spus președintele. La ultimele antrenamente, Dârnu a lipsit, stârnindu-i supărarea lui Viorel Hizo. Dacă dumneavoastră ați văzut medic am văzut și eu. Nu știu ce să spun, a mai comentat antrenorul pandurilor care încă nu a fost pus în fața unui fapt împlinit. Bine că nu ni s-au accidentat jucătorii la antrenamente și nu am fost nevoiți să le acordăm primul ajutor, e mulțumit tehnicianul. Totuși, președintele Marin Condescu vrea să-i găsească o scuză doctorului. O mai avea și omul treabă și de aceea lipsește. Oricum nu este angajat al clubului și poate că suferă de hizofrenie, făcând trimitere la starea de tensiune dintre antrenorul Viorel Hizo și doctor.
C. BRUJAN În cazul în care pierde la Târgu Jiu, Bacăul rămâne fără antrenorDupă ce au pierdut cu 0-4 acasă în fața Oțelului Galați, băcăuanii sunt cu moralul la pământ, și să sperăm că așa vor rămâne până după meciul cu Pandurii. Neputința i-a împins pe oficialii lui FCM să declare că rezultatul e mincinos, iar la eșec rușinos a pus umărul și arbitrajul. E normal să fim supărați după un asemenea rezultat, dar trebuie să ne revenim. Am jucat slab, dar și arbitrajul a avut rolul său, a spus președintele echipei FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian. Boss-ul moldovenilor a infirmat și posibilitatea ca antrenorul Cristi Popovici să fie demis și înlocuit cu fostul antrenor al Jiului, Ionuț Chirilă. Fantezii curate. Nici nu se pune problema ca Popovici să fie demis și înlocuit cu Chirilă. A fost și omul prezent la meci, iar asta nu înseamnă că va antrena cu FCM. Așa putem spune că și Adrian Porumboiu va veni investitor la Bacău, că doar și el a fost în tribună la meciul cu Galațiul, a declarat Chivorchian. Totuși, este greu de crezut că în cazul unei înfrângeri, Cristi Popovici va fi păstrat pe banca tehnică a moldovenilor în condițiile în care echipa va fi principala candidată la retrogradare. C. BRUJAN |
1. Dinamo 2. Steaua 3. Poli Timișoara 4. Rapid 5. CFR Cluj 6. Sportul Stud. 7. FC Național 8. FC Argeș 9. Farul C-ța 10. Poli Iași 11. Gloria B-ța 12. Oțelul Galați 13. Jiul Petroșani 14. Pandurii 15. FCM Bacău 16. FC Vaslui | 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 18 | 12 10 9 8 8 8 8 7 8 7 6 3 3 3 3 1 | 2 6 5 6 6 5 5 6 2 3 5 7 7 4 4 7 | 4 2 4 4 4 5 5 5 8 8 7 8 8 11 11 10 | 39 16 29 11 23 11 22 16 21 17 27 18 19 20 20 16 23 24 13 17 14 21 16 25 15 25 11 24 12 30 10 23 | 38p 36p 32p 30p 30p 29p 29p 27p 26p 24p 23p 16p 16p 13p 13p 10p | (+11) (+9) (+5) (+3) (+3) (+2) (+2) (+3) (-4) (-6) (-4) (-11) (-8) (-14) (-17) (-14) |
ETAPA 16; 10-12 martie Gloria Bistrița - Jiul Petroșani Poli Iași - Poli Timișoara CFR Cluj - Sportul Studențesc Dinamo - Oțelul Galați FCM Bacău - FC Național Farul Constanța - Pandurii Tg-Jiu Rapid - FC Vaslui Steaua - FC Argeș ETAPA 17; 17-19 martie Oțelul Galați - Poli Iași Pandurii Tg-Jiu Dinamo FC Vaslui - Gloria Bistrița Sportul Studențesc - Farul Constanța Poli Timișoara - FCM Bacău Jiul Petroșani - CFR Cluj FC Argeș - Rapid FC Național - Steaua ETAPA 18; 24-26 martie Poli Iași - Pandurii Tg-Jiu CFR Cluj - FC Vaslui Gloria Bistrița - FC Argeș Farul Constanta Dinamo Sportul Studențesc - Jiul Petroșani Rapid - FC Național FCM Bacău - Oțelul Galați Steaua - Poli Timișoara E TAPA 19; 1-2 aprilie FC Vaslui - Sportul Studențesc FC Argeș - CFR Cluj FC Național - Gloria Bistrița Pandurii Tg-Jiu - FCM Bacău Dinamo - Poli Iași Jiul Petroșani - Farul Constanța Oțelul Galați - Steaua Poli Timișoara - Rapid ETAPA 20 Farul Constanța - Poli Iași FCM Bacău - Dinamo Steaua - Pandurii Tg-Jiu Rapid - Oțelul Galați Gloria Bistrița - Poli Timișoara CFR Cluj - FC Național Sportul Studențesc - FC Argeș Jiul Petroșani - FC Vaslui ETAPA 21 Poli Iași - FCM Bacău Dinamo - Steaua Pandurii Tg-Jiu Rapid Oțelul Galați - Gloria Bistrița Poli Timișoara - CFR Cluj FC Național - Sportul Studențesc FC Argeș - Jiul Petroșani FC Vaslui - Farul Constanța ETAPA 22: Farul Constanța - FCM Bacău Steaua - Poli Iași Rapid - Dinamo Gloria Bistrița - Pandurii Tg-Jiu CFR Cluj - Oțelul Galați Sportul Studențesc - Poli Timișoara Jiul Petroșani - FC Național FC Vaslui - FC Argeș Etapa 23: FCM Bacău - Steaua Poli Iași - Rapid Dinamo - Gloria Bistrița Pandurii Tg-Jiu - CFR Cluj Oțelul Galați - Sportul Studențesc Poli Timișoara - Jiul Petroșani FC Național - FC Vaslui FC Argeș - Farul Constanța Etapa 24: Steaua - Farul Constanța Rapid - FCM Bacău Gloria Bistrița - Poli Iași CFR Cluj - Dinamo Sportul Studențesc - Pandurii Tg-Jiu Jiul Petroșani - Oțelul Galați FC Vaslui - Poli Timișoara FC Argeș - FC Național Etapa 25: Steaua Rapid FCM Bacău - Gloria Bistrița Poli Iași - CFR Cluj Dinamo - Sportul Studențesc Pandurii Tg-Jiu - Jiul Petroșani Oțelul Galați - FC Vaslui Poli Timișoara - FC Argeș Farul Constanța - FC Național Etapa 26: Rapid - Farul Constanța Gloria Bistrița - Steaua CFR Cluj - FCM Bacău Sportul Studențesc - Poli Iași Jiul Petroșani - Dinamo FC Vaslui - Pandurii Tg-Jiu FC Argeș - Oțelul Galați FC Național - Poli Timișoara Etapa 27: Rapid - Gloria Bistrița Steaua - CFR Cluj FCM Bacău - Sportul Studențesc Poli Iași - Jiul Petroșani Dinamo - FC Vaslui Pandurii Tg-Jiu - FC Argeș Oțelul Galați - FC Național Farul Constanța - Poli Timișoara Etapa 28: Gloria Bistrița - Farul Constanța CFR Cluj - Rapid Sportul Studențesc - Steaua Jiul Petroșani - FCM Bacău FC Vaslui - Poli Iași FC Argeș - Dinamo FC Național - Pandurii Tg-Jiu Poli Timișoara - Oțelul Galați Etapa 29: Gloria Bistrița - CFR Cluj Rapid - Sportul Studențesc Steaua - Jiul Petroșani FCM Bacău - FC Vaslui Poli Iași - FC Argeș Dinamo - FC Național Pandurii Tg-Jiu - Poli Timișoara Farul Constanța - Oțelul Galați Etapa 30: CFR Cluj - Farul Constanța Sportul Studențesc - Gloria Bistrița Jiul Petroșani - Rapid FC Vaslui - Steaua FC Argeș - FCM Bacău FC Național - Poli Iași Poli Timișoara - Dinamo Oțelul Galați - Pandurii Tg-Jiu |
ETAPA a XVI-a, sâmbătă 11/03/2006 U. CRAIOVA - RAPID II ASTRA PLOIESTI - C.S.M. Rm. VÂLCEA INTER GAZ - F.C. SIBIU MINERUL MOTRU - POIANA CÂMPINA PETROLUL PLOIESTI - UNIREA URZICENI OTOPENI - DUNĂREA GIURGIU DACIA MIOVENI - JUVENTUS BUCUREȘTI DINAMO II - F.C. CARACAL ETAPA a XVII-a, sâmbătă 18/03/2006 RAPID - ASTRA PLOIEȘTI C.S.M. VÂLCEA INTER GAZ F.C. SIBIU - MINERUL MOTRU POIANA CÂMPINA -PETROLUL PLOIEȘTI UNIREA URZICENI - C.S. OTOPENI DUNĂREA GIURGIU - DACIA MIOVENI JUVENTUS BUCUREȘTI- DINAMO II F.C. CARACAL U. CRAIOVA ETAPA a XIII-a, sâmbătă 25/03/2006 U. CRAIOVA ASTRA INTER-GAZ - RAPID II MINERUL MOTRU - C.S.M. VÂLCEA PETROLUL PLOIEȘTI - F.C. SIBIU C.S. OTOPENI - POIANA CÂMPINA DACIA MIOVENI -UNIREA URZICENI DINAMO II - DUNĂREA GIURGIU F.C. CARACAL - JUVENTUS ETAPA a XIX-a, sâmbătă 01/04/2006 ASTRA - INTER-GAZ RAPID II -MINERUL MOTRU C.S.M. VÂLCEA - PETROLUL PLOIEȘTI F.C. SIBIU - C.S. OTOPENI POIANA CÂMPINA - DACIA MIOVENI UNIREA URZICENI - DINAMO II DUNĂREA GIURGIU - F.C. CARACAL JUVENTUS U. CRAIOVA ETAPA a XX-a, sâmbătă 08/04/2006 U. CRAIOVA - INTER-GAZ MINERUL MOTRU - ASTRA PETROLUL - RAPID II C.S. OTOPENI - C.S.M. VÂLCEA DACIA MIOVENI - F.C. SIBIU DINAMO II - POIANA CÂMPINA F.C. CARACAL - UNIREA URZICENI JUVENTUS - DUNĂREA GIURGIU ETAPA a XXI, sâmbătă 15/04/2006 INTER-GAZ - MINERUL MOTRU ASTRA PETROLUL RAPID II - C.S. OTOPENI C.S.M. VÂLCEA - DACIA MIOVENI F.C. SIBIU - DINAMO II POIANA CÂMPINA - F.C. CARACAL UNIREA URZICENI JUVENTUS DUNĂREA GIURGIU U. CRAIOVA ETAPA a XXII-a, sâmbătă 22/04/2006 U. CRAIOVA - MINERUL MOTRU PETROLUL - INTER-GAZ C.S. OTOPENI ASTRA DACIA MIOVENI - RAPID II DINAMO II - C.S.M. VÂLCEA F.C. CARACAL - F.C. SIBIU JUVENTUS - POIANA CÂMPINA DUNĂREA GIURGIU - UNIREA URZICENI ETAPA a XXIII-a, sâmbătă 29/04/2006 MINERUL MOTRU PETROLUL INTER-GAZ - C.S. OTOPENI ASTRA - DACIA MIOVENI RAPID II - DINAMO II C.S.M. VÂLCEA - F.C. CARACAL F.C. SIBIU JUVENTUS POIANA CÂMPINA - DUNĂREA GIURGIU UNIREA URZICENI U. CRAIOVA ETAPA a XXIV-a, sâmbătă, 06/05/2006 PETROLUL U. CRAIOVA C.S. OTOPENI - MINERUL MOTRU DACIA MIOVENI - INTER-GAZ DINAMO II ASTRA F.C. CARACAL - RAPID II JUVENTUS - C.S.M. VÂLCEA DUNĂREA GIURGIU - F.C. SIBIU UNIREA URZICENI - POIANA CÂMPINA ETAPA a XXV-a, miercuri 10/05/2006 PETROLUL - C.S. OTOPENI MINERUL MOTRU - DACIA MIOVENI INTER-GAZ - DINAMO II ASTRA - F.C. CARACAL RAPID II JUVENTUS C.S.M. VÂLCEA - DUNĂREA GIURGIU F.C. SIBIU - UNIREA URZICENI U. CRAIOVA - POIANA CÂMPINA ETAPA a XXVI-a, sâmbătă 13/05/2006 C.S. OTOPENI U. CRAIOVA DACIA MIOVENI PETROLUL DINAMO II - MINERUL MOTRU F.C. CARACAL - INTER-GAZ JUVENTUS ASTRA DUNĂREA GIURGIU - RAPID II UNIREA URZICENI - C.S.M. VÂLCEA POIANA CÂMPINA - F.C. SIBIU ETAPA a XXVII-a, sâmbătă, 20/05/2006 C.S. OTOPENI - DACIA MIOVENI PETROLUL - DINAMO II MINERUL MOTRU - F.C. CARACAL INTER-GAZ JUVENTUS ASTRA - DUNĂREA GIURGIU RAPID II - UNIREA URZICENI C.S.M. VALCEA - POIANA CÂMPINA U. CRAIOVA - F.C. SIBIU ETAPA a XXVIII-a, sâmbătă 27/05/2006 DACIA MIOVENI U. CRAIOVA DINAMO II - C.S. OTOPENI F.C. CARACAL PETROLUL JUVENTUS - MINERUL MOTRU DUNĂREA GIURGIU - INTER-GAZ UNIREA URZICENI ASTRA POIANA CÂMPINA - RAPID II F.C. SIBIU - C.S.M. VÂLCEA ETAPA a XXIX-a, sâmbătă 03/06/2006 DACIA MIOVENI - DINAMO II C.S. OTOPENI - F.C. CARACAL PETROLUL JUVENTUS MINERUL MOTRU - DUNĂREA GIURGIU INTER-GAZ - UNIREA URZICENI ASTRA PLOIESTI - POIANA CÂMPINA RAPID II - F.C. SIBIU U. CRAIOVA - C.S.M. VÂLCEA ETAPA a XXX-a, sâmbătă 10/06/2006 DINAMO II U. CRAIOVA F.C. CARACAL - DACIA MIOVENI JUVENTUS - C.S. OTOPENI DUNĂREA GIURGIU - PETROLUL PLOIEȘTI UNIREA URZICENI - MINERUL MOTRU POIANA CÂMPINA - INTER-GAZ F.C. SIBIU ASTRA C.S.M. VÂLCEA- RAPID II |
ETAPA XVI; 26.03.2006 Petrolul Țicleni Știința Turburea (7-0) Recolta Bălești Energetica Tismana (0-6) Viitorul Negomir Unirea Dragotești (3-3) Știința Peștișani Vulturii Fărcășești (5-7) Rostramo Târgu Jiu Dumbrava Câlnic (0-3) Parângul Sadu Universitatea Târgu Jiu (3-2) AS Drăguțești AS Stejari (1-1) Dinamo Stănești Viitorul Cătunele (3-2) ETAPA XVII; 02.04.2006 Dinamo Stănești - Petrolul Țicleni (1-1) Viitorul Cătunele - AS Drăguțești (1-7) AS Stejari - Parângul Sadu (1-2) Universitatea Târgu Jiu - Rostramo Târgu Jiu (2-2) Dumbrava Câlnic - Știința Peștișani (8-1) Vulturii Fărcășești - Viitorul Negomir (2-1) Unirea Dragotești - Recolta Bălești (3-0) Energetica Tismana - Știința Turburea (2-3) ETAPA XVIII; 09.04.2006 Petrolul Țicleni - Energetica Tismana (1-1) Știința Turburea - Unirea Dragotești (4-4) Recolta Bălești - Vulturii Fărcășești (0-9) Viitorul Negomir - Dumbrava Câlnic (0-2) Știința Peștișani - Universitatea Târgu Jiu (1-3) Rostramo Târgu Jiu - AS Stejari (3-0) Parângul Sadu - Viitorul Cătunele (5-2) AS Drăguțești - Dinamo Stănești (2-3) ETAPA XIX; 16.04.2006 AS Drăguțești - Petrolul Țicleni (0-7) Dinamo Stănești - Parângul Sadu (0-2) Viitorul Cătunele - Rostramo Târgu Jiu (2-10) AS Stejari - Știința Peștișani (2-2) Universitatea Târgu Jiu - Viitorul Negomir (1-1) Dumbrava Câlnic - Recolta Bălești (11-0) Vulturii Fărcășești - Știința Turburea (4-1) Unirea Dragotești - Energetica Tismana (2-3) ETAPA XX; 22.04.2006 Petrolul Țicleni - Unirea Dragotești (11-0) Energetica Tismana Vulturii Fărcășești (1-8) Știința Turburea Dumbrava Câlnic (0-5) Recolta Bălești Universitatea Târgu Jiu (0-6) Viitorul Negomir AS Stejari (3-6) Știința Peștișani Viitorul Cătunele (4-2) Rostramo Târgu Jiu Dinamo Stănești (1-4) Parângul Sadu AS Drăguțești (2-2) ETAPA XXI; 26.04.2006 Parângul Sadu Petrolul Țicleni (1-2) AS Drăguțești Rostramo Târgu Jiu (0-3) Dinamo Stănești Știința Peștișani (2-1) Viitorul Cătunele Viitorul Negomir (0-3) AS Stejari Recolta Bălești (11-2) Universitatea Târgu Jiu Știința Turburea (4-1) Dumbrava Câlnic Energetica Tismana (1-2) Vulturii Fărcășești Unirea Dragotești (3-0) ETAPA XXII; 30.04.2006 Petrolul Țicleni Vulturii Fărcășești (0-1) Unirea Dragotești Dumbrava Câlnic (0-5) Energetica Tismana Universitatea Târgu Jiu (0-2) Știința Turburea AS Stejari (1-0) Recolta Bălești Viitorul Cătunele (1-1) Viitorul Negomir Dinamo Stănești (0-2) Știința Peștișani AS Drăguțești (2-5) Rostramo Târgu Jiu Parângul Sadu (2-3) ETAPA XXIII; 03.05.2006 Rostramo Târgu Jiu Petrolul Țicleni (0-6) Parângul Sadu Știința Peștișani (2-2) AS Drăguțești Viitorul Negomir (0-4) Dinamo Stănești Recolta Bălești (3-2) Viitorul Cătunele Știința Turburea (3-2) AS Stejari Energetica Tismana (0-6) Universitatea Târgu Jiu Unirea Dragotești (2-1) Dumbrava Câlnic Vulturii Fărcășești (0-2) ETAPA XXIV; 07.05.2006 Petrolul Țicleni Dumbrava Câlnic (1-0) Vulturii Fărcășești Universitatea Târgu Jiu (1-2) Unirea Dragotești AS Stejari (2-2) Energetica Tismana Viitorul Cătunele (2-1) Știința Turburea Dinamo Stănești (1-6) Recolta Bălești AS Drăguțești (0-3) Viitorul Negomir Parângul Sadu (1-5) Știința Peștișani Rostramo Târgu Jiu (0-6) ETAPA XXV; 14.05.2006 Știința Peștișani Petrolul Țicleni (0-10) Rostramo Târgu Jiu Viitorul Negomir (2-2) Parângul Sadu Recolta Bălești (6-0) AS Drăguțești Știința Turburea (2-0) Dinamo Stănești Energetica Tismana (1-2) Viitorul Cătunele Unirea Dragotești (1-2) AS Stejari Vulturii Fărcășești (1-2) Universitatea Târgu Jiu Dumbrava Câlnic (2-2) ETAPA XXVI; 17.05.2006 Petrolul Țicleni Universitatea Târgu Jiu (1-0) Dumbrava Câlnic AS Stejari (2-1) Vulturii Fărcășești Viitorul Cătunele (5-0) Unirea Dragotești Dinamo Stănești (2-7) Energetica Tismana AS Drăguțești (2-4) Știința Turburea Parângul Sadu (0-19) Recolta Bălești Rostramo Târgu Jiu (2-15) Viitorul Negomir Știința Peștișani (1-3) ETAPA XXVII; 21.05.2006 Viitorul Negomir Petrolul Țicleni (1-5) Știința Peștișani Recolta Bălești (3-2) Rostramo Târgu Jiu Știința Turburea (3-0) Parângul Sadu Energetica Tismana (1-0) AS Drăguțești Unirea Dragotești (6-2) Dinamo Stănești Vulturii Fărcășești (4-2) Viitorul Cătunele Dumbrava Câlnic (0-2) AS Stejari Universitatea Târgu Jiu (2-1) ETAPA XXVIII; 28.05.2006 Petrolul Țicleni AS Stejari (3-0) Universitatea Târgu Jiu Viitorul Cătunele (7-2) Dumbrava Câlnic Dinamo Stănești (0-1) Vulturii Fărcășești AS Drăguțești (1-3) Unirea Dragotești Parângul Sadu (1-5) Energetica Tismana Rostramo Târgu Jiu (1-6) Știința Turburea Știința Peștișani (1-2) Recolta Bălești Viitorul Negomir (1-4) ETAPA XXIX; 04.06.2006 Recolta Bălești Petrolul Țicleni (2-15) Viitorul Negomir Știința Turburea (2-1) Știința Peștișani Energetica Tismana (3-10) Rostramo Târgu Jiu Unirea Dragotești (0-2) Parângul Sadu Vulturii Fărcășești (0-0) AS Drăguțești Dumbrava Câlnic (0-3) Dinamo Stănești Universitatea Târgu Jiu (5-4) Viitorul Cătunele AS Stejari (1-3) ETAPA A XXX; 11.06.2006 Petrolul Țicleni Viitorul Cătunele (11-0) AS Stejari Dinamo Stănești (1-4) Universitatea Târgu Jiu AS Drăguțești (4-3) Dumbrava Câlnic Parângul Sadu (0-7) Vulturii Fărcășești Rostramo Târgu Jiu (1-1) Unirea Dragotești Știința Peștișani (1-3) Energetica Tismana Viitorul Negomir (1-5) Știința Turburea Recolta Bălești (5-4) |