Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
ACTUALITATE

După aproape 40 de ani,

Prima colecție muzeală sătească, inaugurată la Săcelu

Colecția muzeală din satul Blahnița de Sus, comuna Săcelu, a fost inaugurată sâmbătă, 25 martie, de oamenii de cultură din Gorj. Adăpostită în clădirea școlii primare din sat, colecția cuprinde elemente de istorie locală, în cadrul căreia este prezentată și un valoros material etnografic și de artă populară din zonă
Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a precizat că au trecut aproape 40 de ani de când un asemenea obiectiv nu a mai fost deschis. La inaugurare au fost prezente atât autoritățile locale cât și reprezentanți ai Consiliului Județean, secretarul de stat Ionel Manțog, reprezentanții instituțiilor de cultură din județ, dar și localnicii îmbrăcați în straie populare, de sărbătoare, mândri ca la ei în sat a fost realizată una din cele mai frumoase colecții.
La Blahnița de Sus, învățătoarea Marioara Giubega și directorului Casei de Cultură Săcelu, Dumitru Almăjanu, au strâns, în cele câteva încăperi ale școlii, circa 20 de costume populare specifice zonei din perioada 1880-1930, obiecte de uz casnic din lemn și metal, dar și fotografii cu personalități ale satului din trecut și din prezent.
Marioara Giubega a mai realizat pentru cei interesați un album cu cusăturile tradiționale folosite la costumele populare. Printre obiectele expuse se numără: costum popular pentru nuntă, căni și oale din lut, putinei pentru bătutul laptelui și realizarea smântânii, obiecte pentru războiul de țesut, linguri din lemn, furci pentru tors lâna.
Olimpia Bratu, directoarea Direcției de Cultură, Patrimoniu și Culte Gorj, a precizat că, acum, după ce acest prim pas a fost făcut, este important ca sătenii din Blahnița de Sus să păstreze peste timp aceast㠄comoară”.
Ion Cepoi a mai spus că în maxim o lună și jumătate va mai lua naștere o colecție muzeală sătească și la școala din centrul comunei, directorul instituției de învățământ luându-și acest angajament. Programul de conservare al tradițiilor inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost pus în practică la Săcelu, existând, totodată, și un proiect întreprins de instituțiile școlare de pe Valea Gilortului având același scop. Marioara Giubega a precizat că, în luna iunie, elevii școlii vor participa la parada portului popular ce va avea loc la Târgu Cărbunești și unde vor participa mai multe școli din zonă.

LOREDANA ECOVIȚĂ

 

Programul „Euro 200” continuă
și în acesta an

Elevii primesc sprijin pentru cumpărarea unui calculator Programul „Euro 200”, destinat achiziționării de calculatoare de către elevii și studenții ce provin din familii cu venituri mici, continuă și în acest an. Astfel, elevii și studenții învățământului de stat și particular acreditat care au venituri sub 1,5 milioane de lei pe membru de familie pot achiziționa calculatoare. Ajutorul oferit acestora reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat. Ermina Frunzaru, referent în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a precizat c㠄termenul de 31 martie, data-limită pentru depunerea cererilor, cu siguranță nu va fi respectat, se va prelungi pentru că deocamdată nu am primit nimic concret de la Ministerul Educației referitor la desfășurarea programului”. Anul trecut numărul elevilor gorjeni ce au beneficiat de acest sprijin de 200 de euro a fost de 106, iar venitul maxim brut lunar pe membru de familie, pentru care s-a acordat, a fost de 406.250 de lei.
Cererea pentru programul „Euro 200” trebuie să fie însoțită obligatoriu de o copie după certificatul de naștere sau a actului de identitate al elevului împreună cu o copie după actul de identitate al părintelui sau al ocrotitorului legal, copii după actele de identitate ale celorlalți membri ai familie, după caz, și nu în ultimul rând adeverințe de venit, în original, ale membrilor familiei. Ermina Frunzaru a mai precizat c㠄pe lângă aceste acte, dosarul trebuie să mai conțină și copii ale actelor care dovedesc bunurile familie, apartament, casă, conturi în bancă, copie după pașapoartele părinților prin care se face dovada că nu au plecat din țară, pe o perioadă mai mare de șase luni consecutive, în ultimi doi ani, iar dacă a fost plecat în scop medical va aduce acte justificative, iar cei care nu au pașapoarte vor depune o declarație pe propria răspundere”. Autoritățile locale vor efectua anchete sociale pentru verificarea veridicității declarațiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiei.

CORINA POPA

 

Festival de teatru la Novaci

În perioada 6-9 aprilie, atât la Novaci cât și la Târgu Jiu vor demara manifestările din cadrul ediției cu numărul șapte a Festivalului de Teatru „Sabin Popescu”. Startul evenimentului va fi dat la Casa de Cultură din Novaci de piesa „Baltagul”, adaptare după romanul lui Mihail Sadoveanu, interpretată de actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu. Elevii școlii gimnaziale din localitate și ai Liceului Novaci vor interpreta, sub genericul „Ziua teatrului școlar”, piesele „Moștenitorii” și „Caii la fereastră”. Novăcenii vor avea parte și de o premieră, piesa „Joc primejdios” fiind susținută de trupa de actori „Sabin Popescu” a Casei de Cultură Novaci. Manifestările vor fi încheiate la Târgu Jiu printr-un spectacol de gală oferit de Teatrul Național Craiova. Actorii din Bănie vor juca piesa „Oratoriul pisicilor” realizată după texte ale lui Ion Luca Caragiale și discursuri ale parlamentarilor români.

(L.E.)

 
PAMFLET

Alături de voi!

Adevărații prieteni la nevoie-s lângă tine,
Nu numai în clipe faste, doar atunci când este bine.
Ghinionul urmărește echipa noastr㠄Pandurii”,
Dar să-i fim mereu alături, noi și galeria „Durii”.
Orice club, orice grupare, orice trupă, orice om
A avut momente-n viață când a dat de ghinion:
Brazilia-n „Maracana” a pierdut finala mare
Făcând să ardă în ruguri 30.000 de chitare…
A.C. Milan a pierdut o finală-n Istambul
După, avea confortul de 3-0'n preambul…
11 metri au ratat Hagi, Baggio sau Pele
Platini sau Maradona, Drogba, Eto'o, Machelele…
Hai să nu descurajăm, că nu-i un cumplit canon
Totul este efemer, inclusiv un ghinion!
Nea' Viorele, stai alături, totuși ești o garanție,
Imposibil să nu afli… adecvata strategie!
Nu se poate ca „Pandurii” să nu meargă înainte
Având pe domnul Condescu, mesager și președinte!
Trebuie să ne dăm seama că nu-i așa mare foc
Luă bătaie Bacăul…și Vasluiul, deci…noroc!
Așadar băieți destoinici, inima fie-vă bună,
Că oricând în jurul vostru, doar prieteni se adună
Dumnezeu să vă dea spirit viu ca zorii dimineții
Iar din inimi de olteni: „Hai Pandurii, hai băieții!”

NELU POCHEA

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.