Pesediștii motreni rămân echidistanți față de scandalurile de la centru Frământările politice din ultimul timp din Partidul Social Democrat n-au afectat prea mult organizația motreană. Motrenii i-au susținut în alegerile preliminare pe senatorul Ion Florescu și pe deputatul Victor Ponta, dar între timp și-au schimbat președintele și au trecut la o reorganizare mai puțin explozivă, lăsând loc liber celor care au dorit să părăsească partidul. În baza acestui principiu, pesediștii motreni au pierdut trei consilieri dintre care doi acționează independent (Marian Urucu și Ermil Babiuc) iar al treilea s-a înscris la liberali (Ion Sanda). Președintele organizației PSD Motru, Vasile Râbu, spune: Noi putem spune că toți cei care au vrut să plece dintr-un motiv sau altul, au făcut-o până acum. Am rămas cu patru consilieri locali și doi consilieri județeni și ne vom face datoria față de electorat, indiferent ce se întâmplă la centru. Noi am fost aleși de oamenii orașului și ai satelor din municipiul Motru și vrem să ne respectăm promisiunile atât cât putem din poziția noastră de partid de opoziție. Sub conducerea lui Vasile Râbu, afectat și el de jocurile puterii, s-au organizat întâlniri ale senatorului Ion Florescu și ale deputatului Victor Ponta cu membrii de bază ai organizației, urmând ca eventualele întâlniri cu alegătorii și simpatizanții să fie programate la cererea parlamentarilor. Deși se află la jumătatea unui ciclu electoral, Vasile Râbu nu a făcut cunoscute orientările sale pentru funcțiile de primar și viceprimar deși, pentru prima dată de când se organizează alegeri locale, PSD Motru nu deține decât mandate de consilier local.
C. BUNILĂ |